Dorin Dobra, senator PNL: Avem nevoie de Ioan Ţintean

Preşedintele interimar a organizaţiei PNL Bistriţa, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a admirat întotdeauna parteneriatul dintre preşedintele CJ Radu Moldovan şi prefectul Ioan Ţintean, dar ştie că odată cu destrămarea USL-ului sunt tot mai multe motive care îl vor determina pe fostul lider judeţean să se întoarcă înapoi în partid.

,,Am admirat întotdeauna parteneriatul onest, loial şi dedicat dintre Radu Moldovan şi Ioan Ţintean. Admir şi astăzi poziţia lui Radu Moldovan, în general, faţă de ceea ce a mai rămas din USL, dar o spun public şi pentru toată lumea: avem nevoie de Ioan Ţintean, aici, în ring, mai ales în urma defecţiunii de vinerea trecută (n.r. – plecarea senatorul Ioan Deneş la PSD),avem cu atât mai multă nevoie de Ioan Ţintean, aici. Cunosc activitatea instituţională a domnului prefect, respectul faţă de ceea ce face. Iau în considerare poziţia lui Radu Moldovan de a-l conserva şi de a-l cultiva pe Ioan Ţintean, acolo, în urma unui parteneriat respectat, dar atât cât îl cunosc eu pe Ioan Ţintean vă pot garanta că astăzi nu îi e uşor acolo şi că tot mai multe motive îl vor face să vină înapoi. Nu aş vrea să fac presupuneri asupra unuia numit termen, dar pot să vă spun că ne-ar fi mai greu la europarlamentare fără Ioan Ţintean în partid. Asta pot să vă spun”, a afirmat Dorin Dobra.

Senatorul liberal a mai spus că liberalilor şi social-democraţilor le va fi dificil să menţină USL la nivel local, dar nici nu le va cere şefilor de deconcentrate demisiile, doar pentru că aşa le sugerează liderul judeţean PDL Ioan Oltean.

,, Va fi realmente dificil să păstrăm şi neoficial un USL judeţean şi automat local fără ca asta să însemne ruperea alianţelor de mâine din câteva motive: e tot mai greu la nivel naţional să ne poziţionăm în părţi adverse, iar la nivel local să ne facem că nu contează; inerent, explicabil şi logic vor fi tot mai multe presiuni pe şefii de deconcentrate. Nu-mi închipui că nu are azi PSD zeci de oameni ce îşi doresc să fie directori în deconcentrate, nu îmi închipui că îi e uşor lui Radu Moldovan să spună toată ziua că ţine directorii liberali în funcţie, nu îmi închipui că UDMR nu va emite pretenţii. A şi făcut-o deja. Au avut cumva impresia că nu înţelegem sau că nu receptăm cu toţii o realitate politică, aceea că la nivel naţional USL s-a rupt şi în judeţe au rămas configurări ale sale. Acum o să vă spun de la început că nici eu, nici Stelian nu o să sărim repede în apă şi o să ne dăm afară toţi directorii sau să le cerem demisiile fiindcă aşa spune Ioan Oltean. Să nu ne înveţe pe noi Ioan Otean despre cum se cer demisiile directorilor când pleci de la guvernare. Vrea pur şi simplu să vadă cum se rupe alianţa şi cum se blochează tot judeţul şi municipiul. Dar în folosul cui, întreb?”, a subliniat Dorin Dobra.

Preşedintele interimar al PNL Bistriţa a cerut artenerilor social-democraţi seriozitate, onestitate, în rezolvarea unor probleme ce ţin de administraţia municipiului Bistriţa.

,,Personal, cu mincinoşi replicaţi de la nivel naţional la nivel judeţean nu am nicio dispoziţie să fac sau să continui alianţe. Aştept poziţia lui Alexandru Bria în această situaţie (n.r. – preşedinte PSD Bistriţa). Nicio clipă nu pun în discuţie parteneriatul, dar într-o bună zi nu exclud să obosesc să tot fac apeluri”, a concluzionat senatorul PNL Dorin Dobra.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]