Dorin Stoian, director general Comelf: Avem nevoie de personal foarte bine pregătit, iar oferta învăţământului e de slabă calitate

Directorul general al COMELF SA, ing. Dorin Stoian, a declarat în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că firma bistriţeană are nevoie de personal foarte bine pregătit, însă învăţământul românesc oferă, din păcate, personal de slabă calitate.

         „Noi activăm în domeniul industriei grele şi aplicăm mijloace de producţie şi asta, din punct de vedere ingineresc, este mult mai pretenţioasă decât activitatea în industria uşoară, pentru că noi integrăm şi tehnologia de fabricaţie. Noi descriem zilnic tehnologia de fabricaţie şi atunci avem nevoie de un personal foarte bine pregătit profesional vizavi de oferta sistemului de învăţământ care ne oferă personal de slabă calitate. (...) Noi credem că este nevoie ca programa de învăţământ sau cerinţele pe care să se dezvolte planul de învăţământ să vină din afara Ministerului Educaţiei. Dacă rămâne să-l facă Ministerul Educaţiei, nu cred că vom schimba ceva în perioada imediat următoare. Noi folosim astăzi trei unităţi robotizate de sudură şi avem un necesar şi dispunem de fonduri ca să completăm până la zece, dar problema e că nu avem nici ingineri pentru programare şi nici operatori pentru aceste unităţi”, a declarat Dorin Stoian.

         Potrivit acestuia, pentru a suplini lacunele personalului care provine din învăţământul liceal, profesional sau universitar, Comelf are o serie de proiecte precum formarea profesională a sudorilor, angajarea pe timp de vară a elevilor şi studenţilor, parteneriate cu şcoli şi universităţi.

         În context, directorul general al Comelf a reclamat drept „imorală” impozitarea orelor suplimentare, dar şi acordarea concediului pentru creşterea copilului bărbaţilor, în condiţiile în care soţia nu lucrează, ceea ce „e absolut cretin”, în sensul că oricum mama are grijă de copil, iar tatăl „se angajează la negru”.

         Inginerul Dorin Stoian a făcut o prezentare amplă a Comelf, care are data de naştere în 31 martie 1991, când s-a desprins din fostul IUT. Membră a UZINSIDER SA, Comelf  îşi desfăşoară activitatea pe o suprafaţă de 17 hectare (10 hectare de hale), având aproximativ  1000 de angajaţi. Principalele domenii de producţie vizează echipamentele pentru centralele electrice pe gaz şi maşini şi utilaje terasiere, producţia mergând spre export în ţări precum Italia (32%), Franţa, Germania sau Suedia. Anual, Comelf face investiţii de minim un milion de euro. Cel puţin două-trei tiruri cu produse ale Comelf ies zilnic pe poarta fabricii, ceea ce însumează peste 11.000 tone per lună. În fluxul de producţie sunt zilnic peste 1000 de tipuri de piese, de mare complexitate. Sunt doar câteva din datele care ne arată imaginea unei firme model în acest domeniu de activitate în România,  companie implicată şi în viaţa urbei, atât în mediul universitar, cât şi ca susţinere a unor proiecte comunitare.  

 

 

 

 

Comentarii

26/07/17 17:44
bistritean

Felicitari D-le director Stoian pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume .

16/08/17 11:07
Cititor

Stimare domn, asta au facut partidele noastre, care s-au perindat la guvernare de la "Palitura de stat" incoace , indiferent ce culoare au avut la copertile carnetelor de partid . Efectiv au distrus invatzamantul creat cu multa greutate si cu multe sacrificii de fostii "comunisti" , cand prin scolile profesionale tinerii nostri, care nu neaparat voiau diplome la "pune x-ul" ... erau calificati efectiv in tot felul de meserii utile industriei si agiculturii ori comertului de orice fel ... si la "studii superioare " intrau exclusiv pe baza de examen , cei care cu adevarat stiau si invatzau "carte " .
Astazi, politrucii nostri, au reusit sa creeze un nou sistem, prin care, daca vrea cineva sa devina papucar de exemplu, ori fizer... ( fara sa blamez aceste meserii utile social...) , trebuie mai intai ca toata lumea sa faca liceul cu diploma in regula de bacalaureat, sa faca o facultate cu licentza, sa isi faca si un master tot cu "tzadula-n regula " si abia apoi, dupa aia... daca poate cineva sa se califice "la vre-un loc de munca" ( daca undeva-l afla ) intr-o meserie oarecare ...
Despre ce vorbim ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]