Doris Moldovan: Ţin să vă mulțumesc tuturor celor care m-ați însoțit pe parcursul acestui an. Cu unii am urcat munții

Se spune că ziua de azi are două fețe, una care se uită spre trecut și cealaltă spre viitor.
Astfel, cele 366 de zile care s-au scurs din clepsidra timpului abundă de gânduri, bucurii, greutăți, visuri, încercări, împliniri, însă important este cu ce am rămas în suflet după acest drum lung. Da, în suflet, deoarece în suflet e bogăția ce o porți zi de zi cu tine.
De aceea, și azi, țin să vă mulțumesc tuturor celor care m-ați însoțit pe parcursul acestui an. Cu unii am urcat munții, ați avut încredere să mă însoțiți și ne-am ajutat să trecem peste prăpăstii, unii mi-ați pus piedici, cu voie sau fără voie, iar alții, de la care nici nu mă așteptam, ați apărut ca din senin și ați întins o mână de ajutor, din omenie.
A fost un drum greu, dar de la fiecare-n parte am învățat câte un lucru bun. Atunci când cazi, singura variantă pentru a putea să mergi mai departe este să te ridici; când ți-e greu să fugi, mergi; când poți să ajuți, fă asta cu tot sufletul. Orice ai face, mergi înainte pe drumul tău, cu oamenii care au curajul să fie de omenie.
Acum, avem în fața noastră 365 de pagini goale, pe care o să le scriem cu faptele noastre, ale fiecăruia.
Vă doresc să scrieți fiecare pagină a noului an cu bucurii, sănătate, curaj, omenie, grijă pentru sufletul vostru și pentru alții, astfel încât, atunci când le veți citi, să fiți mulțumiți de ceea ce ați reușit să realizați.
Când ceasul va bate ora 24:00, să vă uitați spre viitor cu încredere și credință în Dumnezeu.
Un An Nou binecuvântat!
La mulți ani!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]