Dosar penal pentru doi bărbaţi care au folosit articole pirotehnice pe Pietonal

            În ultimele zile jandarmii au executat mai multe acţiuni specifice privind asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările cultural-artistice cu public numeros organizate atât în municipiu cât şi în judeţ, în zonele unde există efective de jandarmi. Au fost identificate unele fapte de natură antisocială sancţionate prin aplicarea de amenzi contravenţionale de 2.700 de lei şi întocmirea unor dosare penale. Jandarmii au constatat abateri privind legislaţia legală în vigoare pe linia nerespectării prevederilor Legii nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, menţionează mr. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

         Astfel, au fost sancţionate tulburarea ordinii publice, cerşetorie, neluarea măsurilor privind împiedicarea minorilor de la a săvârşi acte de vagabondaj, provocarea unor scandaluri, atragerea de persoane de sex opus, cu scopul întreţinerii de raporturi sexuale, pentru obţinerea de foloase materiale, refuzul părăsirii localului, respectiv adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare. De asemenea, chiar în noaptea dintre ani au fost aplicate mai multe sancţiuni privind apelarea nejustificată la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

           Totodată, în urma verificărilor efectuate pe perioada sărbătorilor, jandarmii au depistat peste 62.000 de petarde, interzise la deţinere, ca urmare au întocmit actele de sesizare, având în vedere că deţinerea sau orice operațiune cu materii explozive efectuate fără drept constituie infracțiune, conform Legii 126 din 1995, republicată, art. 37, lit.a, republicată. Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării. Chiar în noaptea de Revelion doi bărbaţi s-au ales cu dosar penal după ce au fost surprinşi de jandarmi în timp ce utilizau fără a respecta prevederile legale în vigoare, articolele pirotehnice achiziţionate în această perioadă. Fapta s-a petrecut pe Pietonalul Liviu Rebreanu, unde se desfăşura o manifestare cultural artistică la care participa un public numerosm precizează purtătorul de cuvânt al IJJ BN. 

test2

Comentarii

03/01/18 12:18
Gavrilă Moldovan

Dvs. vă referiți la doamna maior Georgeta Cașvan purtător de cuvânt al IJJ BN iar poza reprezintă o doamnă ofițer, grad inferior, respectiv locotenent. Ce pot să înțeleg? La mulți ani!

03/01/18 14:33
menut

La mulți ani! Fotografia a fost făcută înainte de avansarea în grad... Vă mulțumim că ne urmăriți și ne corectați!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]