Dosar penal pentru doi bărbaţi, după ce au lovit o femeie! Unul era chiar soţul

 Un scandal care a izbucnit la acest sfârşit de săptămână în municipiul Bistriţa a avut urmări neplăcute pentru doi bărbaţi de 45, respectiv 35 de ani. Aceştia s-au ales cu câte un dosar penal după ce au lovit o femeie de 38 de ani, cu pumnii în zona feţei, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

În urma apelului la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, jandarmii care s-au deplasat la faţa locului au constatat faptul că unul dintre bărbaţi era chiar soţul femeii.  După edificarea asupra faptelor săvârşite jandarmii au întocmit pe numele celor doi agresori actele de sesizare pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, conform art. 193 Cod Penal, respectiv violenţă în familie, conform art. 199 Cod Penal.

Actele au fost predate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]