Dosar penal pentru un bistriţean, prins la volan, băut bine, prin Livezile

Polițiștii Serviciului Rutier au oprit miercuri în trafic, pentru control un bărbat, de 63 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, prin localitatea Livezile.

„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu alcoolemie”, se arată în comunucatul IPJ BN..

     La aceeași dată, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat în trafic un bărbat, de 37 ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 154, prin Șieu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

***

De asemenea, la data de 4 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit în trafic pentru control, un bărbat, de 50 ani, din Bistrița în timp ce conducea un autovehicul pe DN 17, prin Beclean. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare pozitivă. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea uni autovehicul fără permis de conducere.

Pentru a vă putea bucura de sărbătorile pascale în siguranță, NU conduceţi vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau fără a deține permis de conducere! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.Legea pedepseşte aspru atât conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală, cât și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere!

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]