Dosarul de despăgubiri în care era judecat Ioan Oltean, restituit la DNA. Ioan Oltean, în 2015: Eu cred că în Justiţia românească, nu cred că DNA

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis definitiv, marți, restituirea la DNA a dosarului în care fostul deputat Ioan Oltean era judecat, alături de Crinuța Dumitrean, fost președinte al ANRP, pentru acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren, prejudiciul fiind de aproape 100 de milioane de lei. În acel dosar mai erau judecaţi Alexandru Lăcrămioara, Constantinovici Rodica, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Negurici Sergiu, Diacomatu Sergiu, Marko Attila Gabor şi Rotaru Mihai.

"În baza art. 346 alin. (3) lit. a) C.pr.pen. restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, cauza privind pe inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Alexandru Lăcrămioara, Constantinovici Rodica, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Oltean Ioan, Negurici Sergiu, Diacomatu Sergiu, Marko Attila Gabor şi Rotaru Mihai, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 660/P/2014 din 28.07.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei", se arată în decizia instanţei supreme.

Potrivit deciziei, motivul restituirii îl constituie faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit de către DNA, iar neregularitatea rechizitoriului nu a fost remediată la timp de procurori, astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecății (art. 364 alin. (3) lit. a din Cpp).

„Eu am şanse în faţa judecătorilor. Asta este speranţa mea şi asta este judecata mea. Şansa de a fi în faţa judecătorului. Eu cred în Justiţia românească, nu cred în DNA. Cred că avem judecători foarte bine pregătiţi, oameni care respectă legea şi cred că odată ajuns acolo, voi putea să mă apăr corect, iar judecătorii să realizeze existenţa sau inexistenţa faptelor pe care astăzi DNA le pune în sarcina mea”, declara, optimist, Ioan Oltean, într-un interviu acordat pentru Lumea Justiţiei, luju.ro. Optimismul s-a dovedit a fi bun.

***

Potrivit Agerpres, în iulie 2016, Ioan Oltean a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, iar Crinuța Dumitrean era acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Pe scurt, este vorba despre un teren din Piteşti, pentru care au fost cumpărate drepturi litigioase de Mihai Rotaru, pentru suma de 750.000 euro. Ulterior, acesta a obţinut de la ANRP circa 108 milioane lei, peste 20 milioane euro, totul în regim de urgenţă, susţineau procurorii.

În comunicatul DNA din 2015 se arăta că „din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”. 

Parohia din Chitila, înainte de Paști, acum mulți ani.

Aşadar, punct şi de la capăt.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]