Drăguţul bistriţean i-a scris un mesaj emoţionant câştigătoarei trofeului Vedeta populară, de la TVR

Emoţii mari şi la Bistriţa până la aflarea câştigătoarei Trofeului Vedeta populară, pentru că familia de aici, a iubitului ei, îndrăgit artist din tânăra generaţie, a fost cu sufletul la gură.
Cătălina Rotaru, reprezentanta Bucovinei, a câştigat al doilea sezon al talent show-ului „Vedeta populară“, de la TVR 1, şi marele premiu de 100.000 de lei. Cu suma câştigată, tânăra îşi doreşte să-şi aducă mama, plecată în Italia, înapoi în ţară.
Cătălina s-a născut lângă Suceava, dar a mers la facultate la Cluj, unde este studentă la Etnologie în anul al doilea. Şi-a dat seama de-abia după ce a terminat liceul că vrea să-şi clădească o carieră în muzică şi s-a concentrat cu toate puterile ei în această direcţie. A fost crescută de la două luni de bunici şi a existat chiar o perioadă de câţiva ani în care a trăit singură. Părinţii ei erau plecaţi la muncă în Italia. A devenit mamă, soră şi bunică pentru fratele ei mai mic, care îi calcă pe urme în ceea ce priveşte muzica. Vrea să îl ştie împlinit şi pe el.
Vlad Sărmaş, iubitul ei, a scris un mesaj emoţionant după aflarea veştii: "O să incep spunându-ți următoarele lucruri: din punct de vedere muzical nu am cum să iți reproșez ceva, deoarece ai fost la cote maxime.Strălucire in voce, atitudine,carismă,frumusețe și un repertoriu valoros. Din punct de vedere al omului care ești, nici atât nu am ce să iți reproșez, deoarece ești un om minunat și meriți pe deplin acest premiu.Iți incununează anii de muncă, pentru că tu de la 9 ani ai inceput să descoperi tainele folclorului, ai inceput să porți si să descoperi tainele și rostul portului popular, pe care il porți cu mândrie.Pe mine m-ai fascinat de-a dreptul. Elementul surprinzător pentru mine a fost diversitatea de care ai dat dovadă, schimbând si adaptând in primul rând glasul tău dulce, atâtor tipuri de muzică, de la folclorul Bucovinean bine infiripat in vocea ta până la folclorul italian si cântecul lăutăresc.In toate cele trei situații ai demonstrat, cu certitudine, că meriți să devi o vedetă populară, iar cel mai important lucru a fost că mereu ai mers cu Dumnezeu inainte.Da , Dumnezeu iți dă, dar nu-ți bagă-n traistă. Tu ai știut să valorifici ceea ce El ți-a dăruit, și acest lucru s-a văzut de departe.Sunt mândru că te cunosc ca om și artist, și iți doresc in viață un parcurs la fel de frumos precum a fost și cel din cadrul emisiunii ,,Vedeta Populară''. Sunt mândru de tine și te iubesc enorm puiule, iar ceea ce mă bucură cel mai mult e faptul că ai câștigat prin ceea ce ești,prin forțele proprii. Am o vorbă pe care nu o uit din gimnaziu,,Per aspera ad astra,,-Prin greutăți,până la stele.Asta ai reușit și tu. Prin greutăți ai ajuns în cel mai înalt punct și sunt sigur că așa vei face în continuare! Te iubesc enorm,și imi doresc să te văd mereu la fel de zâmbitoare și dăruită si pe scena vieții "! De altfel şi Vlad a fost prezent în emisiune, unde a avut o prestaţie deosebită !
La rândul ei, Catalina Rotaru spune: Mi-am împlinit un vis ! Când am venit la aceasta emisiune am spus așa: “În viața mea exista mai multe uși. Eu trebuie doar sa le deschid sa văd ce se afla in spatele fiecăreia și sa aleg cea pe care să intru”. Se pare ca așa a și fost.Când Îl pui pe Dumnezeu in tot ceea ce faci ,EL nu va inceta sa te ajute! Fara ajutorul LUI nimic nu e posibil. Drumul meu in acest concurs a fost asemeni unui labirint. Am ajuns sa trec prin toate etapele,uneori mai câștigată,alteori mai Învățată. E o mare împlinire pentru mine,ca am ajuns pana aici,ca am putut da tot ce am mai bun si ca am avut in fata mea personalități marcante care m-au jurizat și de la care am avut și am atâtea de invatat! Acest titlu de “Vedetă Populară” mă onorează și totodată ma obliga sa duc cu mândrie in continuare cântecul Bucovinean pe cele mai înalte culmi. Dedic acest premiu tatălui meu (Tata Gică ) care de acolo de sus a vegheat asupra mea și mi-a dat putere. Sper că ești mândru de mine,tată! Vă mulțumesc pentru toate mesajele de sustinere și pentru toată aprecierea dumneavoatra. Mulțumesc echipei TVR1 pentru tot efortul lor.Mulțumesc juriului care a avut încredere in mine și in ceea ce am arat pe scena. Aici se numără domnul Grigore Leșe,doamna Elise Stan,doamna Niculina Stoican,doamna Cornelia Rednic și nu in ultimul rând domnul Mircea Dinescu.Mulțumesc Doamnei Iuliana Tudor pentru minunatele prezentări,pentru susținerea sa și pentru realizarea acestui proiect minunat.Mulțumesc Ansamblului Profesionist Cindrelul “Junii Sibiului” in frunte cu doamna Silvia Macrea,pentru toată implicarea ,toată susținerea și încurajarea pe care mi-au oferit-o ,pentru efortul și pentru adevarata lor valoare.
Mulțumesc orchestrei “Valahia” in frunte cu dirijorul Marius Zorilă,care merita toata aprecierea noastră, pentru munca depusă de-a lungul acestei emisiuni.
Mulțumesc bunicii mele (mama Oltia) pentru tot ceea ce sunt astăzi și întregii familii! Vă mulțumesc tuturor celor ce mi-ați fost și îmi sunteți aproape! ".
Multe din week-enduri Cătălina vine de la Cluj la Bistriţa, unde îi place foarte mult ! Felicitări copil frumos şi talentat !
Patru bistriţeni, selectaţi de Iuliana Tudor şi Elise Stan pentru Vedeta Populară de la TVR, au intrat în concurs: Violeta Todoran de la Ansamblul Doiniţa, câştigătoare anul trecut a două premii la festivalul Pană de Păun, Larisa Bosbici – laureată a mai multor festivaluri aducând la Bistriţa trofee importante, Vlad Sărmaş, la rândul lui unul dintre cei mai talentaţi tineri din judeţ, precum şi Lenuţa Purja, deţinătoarea recordului de premii la festivalurile din ţară. Felicitări tuturor !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5