Drogurile ucid sufletul

Faţa părinţilor, de durere, se lungeşte până jos şi mai departe, până la apa neagră şi murdară. Privirile din ochi sunt tulburi, lumina e năpădită de o penumbră îndoliată. Umbra, fără să dea nimic în schimb, va înghiţi anii adolescentului, care a încercat să fie dumnezeul său propriu şi a spus: iau prafuri şi a luat prafuri să violeze ziua cu vise contrafăcute.

Ani grei de puşcărie îl aşteaptă cu canini de vampir şi gheare de sânge, în care adolescentul va reproduce şi azi şi mâine pierzania clipelor, va rula din nou şi din nou, până când umbra din celulă se mută de pe un perete pe celălalt, a nu ştiu câta oară, secvenţele stigmatizate din viaţa lui, care l-au îmbătrânit peste noapte. L-au şi maturizat?... rămâne de văzut, peste ani şi ani.

A încercat să fie dumnezeul său şi al altora: şi a spus copiilor, luaţi, cumpăraţi vise, vi le dau la preţul pieţei foarte negre, serviţi-vă măi băieţi şi fete, cu legănări tandre, ireale, cu beţii cereşti fără comparaţie, că viaţa este tristă şi monotonă şi goală şi fără culoare. Haideţi şi cumpăraţi senzaţii de categoria grea, să devii cool… şmecher… şi megabeton…

Dar l-a nimerit un buldozer drept în faţă şi l-a înhăţat fără cuvinte, dovezile îi atârnau de gât, de creier, cândva senin şi raţional. I-a spart parbrizul din ochi, dar i-a lăsat ştergătorul de lacrimi să-şi plângă toţi anii tinereţii expuşi la pericole cu nonşalanţă.

Doi ofiţeri îmbrăcaţi regulamentar i-au pus cătuşe pe mâini, pe ochi, pe suflet.

Atenţie copilărie candidă, adolescenţă efervescentă, drogurile înainte de toate, vă omoară sufletele!