Drumul Gării din Beclean. Nicolae Moldovan: În curând vom putea trece la implementarea proiectului de 4,9 milioane euro care va schimba în totalitate mobilitatea în oraş

Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, susţine că în perioada imediat următoare se va trece la  execuţia lucrărilor din cadrul proiectului „Drumul Gării din Beclean. Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” . În această perioadă se conturează, aproape de finalizare, proiectul tehnic, fiind demarată şi procedura de achiziţii publice pentru execuţie.

„Chiar astăzi am avut o întâlnire importantă cu proiectanții care se ocupă de proiectul de mobilitate urbană finanțat cu fonduri europene și denumit “Drumul Gării din Beclean - Îmbunătățirea Mobilității Urbane a Orașului Beclean”.  Specialiștii ne-au prezentat felul în care vor fi modernizate toate străzile incluse în proiect cu tot ce înseamnă reabilitarea lor, de la mobilier stradal, la copacii noi care vor fi plantați. 
Vestea și mai bună este că în curând vom putea trece la implementarea acestui proiect în valoare de 4,9 milioane de euro care va schimba în totalitate mobilitatea în orașul nostru”, precizează primarul Moldovan.

Proiectul care va fi derulat la Beclean va aduce soluțiile atât de aşteptate de către comunitatea locală în ceea ce priveşte dezvoltarea transportului public, semaforizarea unor trasee rutiere ce traversează oraşul, crearea unor variante ocolitoare pentru fluidizarea traficului din oraş, pentru modernizarea şi extinderea  infrastructurii pentru pietoni și a infrastructurii pentru biciclete, a formelor de transport ecologic, a transportului cu autovehiculul propriu, având în vedere o creștere a siguranței traficului și o mai bună mobilitate a beclenarilor, care să aibă la dispoziție mai multe modalități de transport.

Administraţia locală beclenară va realiza prin proiectul ,,Drumul Gării din Beclean. Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” câteva elemente esenţiale pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal.

Astfel, la intrarea în oraş dinspre Bistriţa se va amenaja o zonă semaforizată  şi va fi un traseu de ocolire al centrului oraşului, peste calea ferată spre Figa pe străzile Horea – Codrului – Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos.

O a doua variantă de ocolire porneşte tot din zona semaforizată la intrarea în Beclean dinspre Bistriţa, urmând străzile Crişan (pe lângă calea ferată) - Gară – Autogară, iar intrarea pe DN17 se va face pe strada Liviu Rebreanu sau prin construirea unui pod peste Meleş şi apoi pe Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos.

A treia variantă rutieră ocolitoare porneşte din aceeaşi zonă semaforizată, pe străzile Ion Pop Reteganul, pe lângă Dig, pe strada Petru Maior, cu posibilitatea ieşirii în DN17 pe strada Parcului şi strada Someşului.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]