Drumul “Poarta Transilvaniei” sau al Bistriţei rămâne prioritar pentru POR 2014-2020

Cei şase preşedinţi de consililii judeţene din Transilvania de Nord s-au întâlnit, în prima zi a săptămânii, la Stau Mare,  la şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord-Vest. În cadrul reuniunii, preşedintele CJ BN, Radu Moldovan, lider interimar al acestui for, a predat ştafeta conducerii, omologului său de la Maramureş, Zamfir Ciceu, care va fi secondat de preşedintele CJ Satu Mare, Adrian Ştef.

Radu Moldovan a prezentat, la final de “mandat” regional principalul obiectiv atins, şi anume proiectul strategic regional de transport “Transilvania Nord”.

 “Cred că este pentru prima dată când la nivelul unei agenţii s-a căzut de acord pentru promovarea unui proiect de strategie, pentru că în toată zona de nord-vest avem probleme mari de infrastructură rutieră. Acest proiect a primit acordul colegilor din Consiliul pentru Dezvoltare Regională şi vom avea un proiect strategic cu traseu în toate cele şase judeţe, care formează un drum intra-regional şi care intră sigur la finanţare pentru că este proiect strategic”, a declarat Radu Moldovan, citat de presa locală sătmăreană.

În cadrul proiectului strategic regional de transport „Transilvania Nord”, unic la nivel naţional, vor fi reabilitaţi 601 kilometri de drum judeţean din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Maramureş, Bihor şi Satu Mare. Suma alocată proiectului este de 204 milioane de euro.

         ***

         Pentru Bistriţa-Năsăud, prioritate zero în Programul Operaţional Regional 2014-2020 este reabilitarea Drumului “Poarta Transilvaniei”, acum numit Drumul Bistriţei. Este vorba despre DJ 172 D, cu o lungime de aproximativ 85 kilometri, şi anume tronsoanele Mureşenii Bârgăului-Lac Colibiţa (cunoscut Drumul Blajului, 5km), Prundu Bârgăului-Lac Colibiţa (24 km), Josenii Bârgăului-Strâmba-Ilva Mică (14,32 km) şi Ilva Mică-Lunca Ilvei-limită judeţ Suceava (42,15 km).  

În portofoliul de proiecte au fost cuprinse şi DJ 172 A (lim. jud. Cluj – Strugureni) și DJ 172 E (Strugureni – (DJ 151) Lechinţa. 

"Este un moment istoric atât pentru Regiunea de Nord-Vest a României cât și pentru județul Bistrița-Năsăud prin faptul că suntem prima regiune din România care am stabilit de comun acord și avem o voce comună în ceea ce privește proiectele de dezvoltare a drumurilor intraregionale.

Am făcut un pas important pentru modernizarea celui mai important drum pentru dezvoltarea județului nostru, drumul de la Colibița și cel de pe Valea Ilvelor. Noi, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, suntem pregătiți și astăzi cu toate documentațiile tehnice pentru depunerea cererii de finanțare. După semnarea contractului de finanțare, urmează demararea procedurii de achiziție publică, care sper că se va derula fără contestații și sper astfel ca până la finalul anului viitor să înceapă lucrările la modernizarea acestui drum. Astăzi, pot spune cu responsabilitate, că visul de a avea un drum modern spre Colibița și pe Valea Ilvelor a devenit realitate", a menţionat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. 

***

         Directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regionale Nord-Vest (ADRNV), Marcel Boloş, a anunţat că pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020 sumele alocate prin Programul Operaţional Regional au fost suplimentate cu circa o sută de milioane de euro faţă de exerciţiul financiar 2007 – 2013. Concret, sumele prevăzute pentru perioada 2014 – 2020 sunt de 661 milioane de euro, faţă de cele 521 milioane euro alocate pentru perioada 2007 – 2013.

Partea bună, remarca  preşedintele Moldovan, este faptul că vor fi eligibile şi oraşele, care vor putea accesa “o sursă importantă pentru dezvoltare”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5