Drumurile judeţene Chiuza – Spermezeu şi Leşu – Lunca Leşului devin… comunale

Drumul judeţean 170A Chiuza – Dumbrăviţa – Păltineasa – Sita – Spermezeu, şi DJ 172C, Leşu – Lunca Leşului, vor fi încadrate din categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean în categoria funcţională de drumuri de interes local. Decizia va fi luată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud la solicitarea primăriilor Leşu, Spermezeu şi Chiuza, în vederea obţinerii unor finanţări din programe europene.

Pe drumul judeţean 170A Chiuza – Spermezeu, cu o lungime de 16,4 km, şi DJ 172C, sector Leşu – Lunca Leşului, cu o lungime de 6,1 km, în decursul anilor, din cauza lipsei fondurilor, au fost executate numai lucrări de întreţinere curentă. „Aceste lucrări nu sunt suficiente pentru asigurarea unor condiţii de siguranţă şi confort pentru traficul din zonă, pentru realizarea acestora fiind necesare lucrări de modernizare care necesită resurse financiare importante. În perspectiva obţinerii acestor resurse, comunele Leşu (pentru DJ 172C), Spermezeu şi Chiuza (pentru DJ 170A) au venit cu propunerea ca aceste drumuri să fie încadrate în categoria funcţională a drumurilor de interes local şi să treacă în administrarea comunelor respective”, se arată în expunerea Consiliului Judeţean.

Foarte probabil, cele trei primării vor încerca să obţină fonduri europene pentru modernizarea acestor sectoare de drum, dat fiind faptul că foarte multe localităţi din judeţul nostru au reuşit să-şi pună la punct infrastructura rutieră prin proiecte derulate pe PNDR.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5