DSVSA BN: În perioada 6-16 octombrie, a doua campanie de vaccinare a vulpilor. Peste 1650 de momeli vaccinale distribuite la vizuini

În perioada 6-16 octombrie, se va realiza campania a II-a de vaccinare a vulpilor din anul 2017, prin distribuirea momelilor pe cale aeriană și prin distribuire manuală, în conformitate cu Programul strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, aprobat prin HG nr. 55/2008 şi a Deciziei CE SANTE/VP/RO/S12.749805 ce aprobă programele anuale şi multianuale privind eradicarea, controlul şi monitorizarea bolilor animale şi zoonozelor.  

Distribuirea momelilor pe cale aeriană se desfășoară pe teritoriul României începând cu data de 1 octombrie, în funcție de condiţiile meteorologice, din aeroporturile/aerodromurile din Satu Mare, Clinceni, Caransebeș, Iași, Târgu Mureș, Tulcea și Deva. Persoanele numite și instruite, distribuie momelile din avion într-un ritm mediu determinat de viteza de la sol, pe suprafețe întinse, cu o densitate de 25 momeli/km2, cu excepția zonelor locuite (cu 500 de metri înainte de localități), cursurilor de apă și zona drumurilor.

„Distribuţia manuală a celor 1650 de momeli vaccinale se va realiza de către personalul din cadrul fondurilor de vânătoare, instruit de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud. Momelile vor fi amplasate la fiecare gură de intrare în vizuină şi pe traseele vulpilor, în imediata apropiere a vizuinilor. Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor se restricţionează circulaţia liberă a câinilor şi pisicilor în zona respectivă, întrucât aceste animale reprezintă competitori pentru momeală. De asemenea, în regiunile în care s-au distribuit momeli, vânătoarea va fi interzisă pentru o perioadă de 14 zile de la distribuirea acestora”, precizează directorul executiv al DSVSA BN, dr. Ioan Bogolin.

Testarea eficienței vaccinării antirabice se face la 45 de zile de la finalizarea vaccinării, prin împușcarea vulpilor de către reprezentanții fondurilor de vânătoare care vor fi aduse la Laboratorul Sanitar Veterinar Bistrița-Năsăud. La nivelul județului sunt programate spre analiză un număr de 100 de vulpi/campanie.

Pentru desfăşurarea corespunzătoare a acţiunii s-a informat Instituția Prefectului, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, Garda Forestieră Cluj, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Bistrița-Năsăud și reprezentanții Fondurilor Cinegetice, cu privire la aplicarea programului de vaccinare a vulpilor. Au fost instruiţi gestionarii fondurilor cinegetice, paznicii de vânătoare, medicii veterinari oficiali cu privire la procedura ce stabilește modul de informare a populației, transportul, depozitarea şi utilizarea vaccinului antirabic cu administrare orală destinat imunizării vulpilor, cu scopul de a diminua şansele de răspândire a turbării în cadrul populaţiei de animale domestice şi sălbatice, eliminând astfel riscul transmiterii bolii la om. Au fost instruiţi medicii veterinari zonali şi medicii veterinari împuterniciţi în vederea acordării asistenţei cetăţenilor privind procedura ce trebuie urmată la depistarea momelilor vaccinale neconsumate;

 

ATENȚIONĂRI SPECIALE!

Pentru prevenirea contactului direct al mâinilor cu momeala (momeala arată ca cea din imaginea alăturată), este obligatorie folosirea mănușilor din cauciuc.

Dacă vaccinul (conținutul blisterului de plastic-aluminiu încorporat în momeala vaccinală), vine în contact cu ochii, gura, nasul, pielea lezionată a omului, trebuie contactat imediat medicul. În acest caz, procedurile medicale trebuie efectuate în conformitate cu reglementările în vigoare, care se referă la expunerea la virusul rabic.

Dacă mâinile sau altă parte descoperită a corpului vine în contact cu vaccinul, zona respectivă se va spăla abundent cu apă și săpun!

Vaccinul nu este destinat imunizării animalelor domestice dar, în cazul consumului accidental, s-a constatat că vaccinul nu este dăunător pentru acestea (câini și pisici).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]