Dubai - oraşul geometriilor arhitecturale. O năsăudeancă este aici profesoară

        Cu câtva timp în urmă, am lăsat acasă primăvara capricioasă, cu ninsori prelungite și ploi abundente și am intrat direct în miezul verii, la temperaturile răsfățate din Țara celor șapte surori numite Emiratele Arabe Unite. Aici, florile zâmbesc tot timpul anului, în parcuri și în spații special amenajate, de o parte și de alta a șoselelor și peste tot, acolo unde se poate crea o oază de frumusețe, chiar dacă zilele sunt prea fierbinți și  pe cer nu apare, nici măcar o dâră de nori. Nu duc lipsă de apă, pentru că vine din golf, până în inima orașului, prin canalele naturale și prelungirile sale artificiale. Arabii au un adevărat cult pentru acest element primordial al existenteței umane. Construiesc piscine, cascade și lagune, acvarii și grădini zoologice subacvatice, dar mai ales fântâni arteziene, cele mai renumite din lume. Când briza mării se furișează printre clădiri, palmierii își flutură evantaiele și, împreună răcoresc, cât de cât atmosfera. Plajele însorite sunt căutate chiar și în lunile de iarnă, când noi stăm la gura sobei, așteptând să treacă valul de frig și furtunile neprevăzute.

Orașul Dubai este cunoscut ca unul dintre centrele turistice de mare atracție pentru vizitatorii de pe toate meridianele lumii, remarcat prin frumusețea construcțiilor, care tind spre înălțimi incredibile, demne de cartea recordurilor. Arhitectura modernă, specifică mileniului III, în deplină armonie cu arta tradițională, este pusă în diverse tipare   aflate într-o permanentă concurență estetică. Clădirile înalte spintecă cerul Orientului Mijlociu, profilându-și structura sub formă de spirală sau piramidă, semilună sau triunghi, ori combinații geometrice imprevizibile. Altele au înfățișarea vapoarelor de croazieră sau a rachetelor supersonice de ultimă generație. Cu cât este mai extravagantă imaginația arhitectului și cu cât pare mai dificilă punerea ei în aplicare, cu atât mai mult există certitudinea că acea imaginație poate deveni realitate prin materializarea ei într-o nouă clădire ce va câștiga admirația mapamondului. Aici își dau concursul elitele de ingineri, disigneri și arhitecți din toate colțurile lumii.

Am trăit un sentiment de mândrie patriotică, când am aflat că la construcția celei mai înalte clădiri din Dubai  și-a adus contribuția și arhitectul român Cristian Gavrilescu, originar din Vatra Dornei. Sunt mii și mii de români care lucrează în construcții, dar și în alte domenii de activitate. Despre ei se spune că s-au răspândit peste tot, dar sunt puține locurile unde auzi numai cuvinte de laudă, în care hărnicia, succesul și talentul se suprapun cu numele de român. Dubaiul este unul dintre acestea.

O năsăudeancă este profesoară, la una din școlile franceze din acest oraș al minunilor. Locuiește într-un bloc turn de formă ovală cu 80 de etaje, de unde, am norocul să văd această lume de vis. De la înălțime, privesc panorama orașului pus în mișcare  : șosele suspendate, pe care circulă mașinile pe șase benzi în  flux continuu, metroul aerian cu cea mai elegantă și mai bine computerizată linie din lume, vapoarele de agrement de pe Creek, două aeroporturi imense, din care, aproape din 3 în 3 minute, avioanele pleacă sau vin în acest paradis al lumii arabe. Două clădiri se află într-o bătălie pentru înălțime : Burj Khalifa de 828 m înălțime, cu 160 de etaje și hotelul de 7 stele Burj Al Arab. Celelalte se întrec într-un farmec și lux rar întâlnit. Noaptea, orașul se scaldă în lumini multicolore, devenind un spectacol al fanteziei, inteligenței și frumuseții. Toate stelele de pe cer coboară peste oraș, învăluindu-l într-o atmosferă de basm, dar nu cel cu pajuri și zmei, ca în vremea copilăriei mele, ci unul al veacului 21, cu eroi moderni, de genul lui Spiderman, Batman sau Hulk.

Există aici un arhipelag artificial în formă de hartă a lumii, un hotel subacvatic, o pârtie de schi și o insulă în formă de palmier, o imensă grădină cu flori și două fântâni arteziene care dansează pe ritmul celor mai frumoase melodii (The Dubai Fountain și Festival City). Da , aici totul începe cu superlativul : cel mai frumos oraș, cea  mai înaltă clădire, cel mai luxos hotel, cel mai mare mall și, nu e de mirare că, lumea ar vrea să vadă Dubaiul, măcar o dată în viață.

De o parte se află deșertul și de cealaltă este marea, cu apa ei caldă și valurile înspumate, nisipul fin, cum rar mai întâlnești undeva. M-a surprins,  într-un mod foarte plăcut, ideea amplasării de-a lungul plajei a bibliotecilor ambulante cu acces gratuit pentru oricare dintre turiști. Și dacă a venit vorba de carte, trebuie să spun că, la Dubai se construiește cea mai mare bibliotecă din lume. Istoricul orașului din această ,,țară fierbinte’’ este așezat într-o ,,Ramă’’, o construcție simbol, înaltă de 150 de metri, poleită în întregime cu aur și are două turnuri cu 50 de etaje, legate de un pod de 100 de metri lungime. Aici se găsesc adunate mărturii ale trecutului, imagini din prezent, dar și de viitor, aflate sub influența tehnologiilor ultramoderne. Vizitatorii își încearcă curajul, trecând peste podul de sticlă care le creează emoții. De la această înălțime se vede orașul cel vechi și cel nou.

O surpriză deosebit de plăcută mi-a oferit-o spectacolul simbol ,,La perle’’ pe care l-am urmărit într-o sală de teatru superbă, cu un decor natural unic în lume. Aici s-a derulat istoria Dubaiului, pusă în țesătura unei povești frumoase despre începuturile și evoluția lui miraculoasă, la care și-au dat concursul cei mai valoroși artiști, originari din 23 de țări, uniți într-o mare echipă, aflată sub conducerea unui regizor celebru.

În Dubai există o sete pentru eternitate a marilor magnați ai vremii, care au îndrăznit să pună pariu cu Timpul și să sfideze obstacolele naturii, creând încă o mare minune în istoria omenirii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5