Duminica a 2-a din Post (Vindecarea Slăbănogului din Capernaum)

Credinţă şi iubire
Prima duminică din Postul Paştelui a fost închinată biruinţei Ortodoxiei asupra iconoclasmului. Săptămâna care a trecut a însemnat urcarea unei noi trepte în efortul duhovnicesc de înălţare şi purificare sufletească, spre marea sărbătoare a Învierii Domnului.
Duminica a 2-a din Post ne propune o temă nouă, un motiv de meditaţie plecând de la una din marile minuni ale Mântuitorului: vindecarea slăbănogului din Capernaum, minune relatată de Evanghelistul Marcu:
„Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este într-o casă. Şi îndată s-au adunat mulţi oameni, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată. ”(Marcu 2,1-12).
Una dintre nenumăratele minuni ale Domnului. Câte oare vor fi văzut contemporanii Săi? La câte vor fi fost martori şi vor fi povestit mărturisind lumii, aşa cum evanghelistul Marcu are grijă să amintească: „ Asemenea lucruri n-am văzut niciodată!”. Patru tineri au adus la Iisus pe prietenul lor care era paralizat, pentru ca să fie vindecat. Când au văzut însă mulţimea adunată puhoi în jurul casei în care se afla Iisus şi uşa blocată de oamenii care vroiau să-L vadă şi să-L audă mai bine, cei patru nu s-au descurajat.
Credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează. Credinţa nu cunoaşte bariere, obstacole; dacă un drum se închide, atunci caută o altă cale, o altă ieşire din impas… Si o găseşte! Cei patru bărbaţi s-au urcat pe acoperişul casei, trăgând dupa ei pe prietenul lor bolnav şi s-au apucat să desfacă o parte din acoperiş, apoi l-au coborât pe paralitic în casă. Ne putem imagina uimirea celor dinăuntru, cand au văzut acoperişul deschizându-se şi un om bolnav coborât în mijlocul modestei încăperi. Probabil că unii au şi cârtit, deranjaţi de insistenţa celor patru. Domnul Iisus le-a văzut credinţa şi s-a milostivit de prietenul lor; dar El a văzut şi altceva. Adevărata credinţă merge numai împreună cu dragostea!
Când cei patru s-au hotărât să meargă să-L vadă pe Hristos, ei şi-au amintit mai întâi de prietenul lor aflat în suferinţă. Ei şi-au făcut timp pentru acela şi s-au hotărât să facă un efort în plus, ca să îl aducă şi pe el la Iisus. Dumnezeu iubeste astfel de oameni. Oameni cărora le pasă de ceilalţi.
Adresându-se suferindului, Mântuitorul a rostit nişte cuvinte care i-a uimit pe toţi, iar pe unii chiar i-a scandalizat:” Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu? I-a spus „fiule” cu dragoste, cu compasiune. Dar a şi văzut până în adâncul sufletului său, căci acolo se afla izvorul suferinţei lui. Chinurile păcatelor şi vinovăţia acestui tânăr erau de fapt cauza neputinţei sale trupeşti. De aceea Iisus a vindecat cauza primă a bolii. Păcatul este cea mai cumplită „paralizie”, una spirituală. Păcatul paralizează pe om; îi slăbănogeşte şi trupul şi îi împietreşte sufletul. Iisus a venit pentru a tamadui astfel de paralizii, pentru a restaura firea omenească decăzută. Dar şi pentru a arăta oamenilor cine este El de fapt.
Cei care cârcoteau împotriva Lui, tocmai această întrebare nu si-o puneau: „cine este de fapt Iisus?” L-au acuzat de blasfemie, motiv pentru care aveau să-L şi răstignească. Dar ei nu au înţeles, din acel noian de miracole, că Cel ce făcea în faţa unei lumi întregi lucruri nemaivăzute, era Acela care avea putere să ierte şi păcatele lumii! Era Fiul lui Dumnezeu! Mustrându-i pentru împietrirea inimii, Iisus le spune: “De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?“, apoi porunceşte bolnavului să se ridice pe picioarele sale şi să meargă la casa sa.
Ceea ce acesta a şi făcut, spre uimirea tuturor. Dar şi spre imensa lui fericire, ca şi a prietenilor săi.
O minune din care putem învăţa multe. Din care trebuie să luăm aminte mai cu seamă la noi înşine. Prin puterea şi iubirea aceluiaşi Hristos, putem şi noi astăzi să ne ridicăm dintr-o stare de paralizie a minţii şi slăbănogire a trupului şi a sufletului, şi să păşim într-o viaţă nouă, deplină. O viaţă întru iubirea lui Dumnezeu, Părintele nostru. O viaţă pe care să o împodobim cu credinţă şi iubire, ca şi cei patru bărbaţi din Evanghelia de azi.
Acesta este mesajul duminicii a doua: credinţă şi iubire – două coordonate esenţiale ale vieţii noastre.
A doua Duminică a Postului Mare este închinată şi Sf. Grigore Palama (Γρηγόριος Παλαμάς - 1296-1359),Arhiepiscop de Tesalonic, a fost dintre cei mai profunzi şi mai originali teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. Este considerat un Sfânt Părinte al Bisericii. Sfăntul Grigore Palama, bazat pe Sfânta Scriptură, pe Tradiţia Sfinţilor Părinţi şi pe experienţa Sfinţilor isihaşti de la Muntele Athos, a demonstrat în operele sale că trăirea mistică este posibilă şi poate duce pe om la îndumnezeire, deoarece omul este chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă din această viaţă. Contemporanii l-au cinstit pe Grigorie Palama ca pe un “al doilea Atanasie cel Mare”. Rămâne un exemplu de apărător al credinţei. Un model pe care Biserica ni-l pune înainte în timpul Postului.

Pr.Emanuel Vidican

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]