După 400 de ani

La 9/19 august 1601 s-a pus capăt vieții printr-un asasinat mișelesc „domnului românilor” –MIHAI – fiul neligitim a lui Pătrășcu cel Bun și al Teodorei, ajuns voievod al Țării Românești în 1593, principe al Transilvaniei în 1599 și domn al Moldovei în 1600. Era „vestit tuturora prin frumusețea armonioasă a trupului său și prin statura lui mândră … drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale sufletului lui nobil cu adevărat, pornit chiar prin fire să săvârșească isprăvi mari”. S-a împrietenit de tânăr cu boieri tineri ca Preda, Radu și Stroie Buzescu, Radu Calomfirescu, Udrea Băleanu, Teodosie Rudeanu, Stoichiță din Strâmba. Om energic și bun organizator parcurge repede calea dregătoriilor până la cea mai înaltă – aceea de ban al Craiovei, calitate în care era cât pe ce să-și piardă capul deoarece se opunea uneori domnitorului Alexandru cel Rău. În toamna anului 1593 a fost pus domnitor în Țara Românească „cu ceremonii mărețe, de către însuși sultanul turcilor Murad al III-lea, mulți punându-și speranța că le va fi de folos – turcii că îl vor avea alături pentru a putea năvăli mai ușor în Transilvania, creditorii că își vor putea încasa mai ușor banii acordați cu camătă, boierii tineri că împreună vor putea schimba ceva în țara mult robită de turci. Răspunsul tânărului domn nu a rămas mult așteptat. A adunat în 1594 în casa lui Dan vistiernicul din București creditorii și negustorii turco-levantini sub pretextul că li se vor plăti datoriile, iar după ce aceștia au sosit, porțile au fost închise, casa bombardată cu tunurile și apoi aprinsă. Fapta aceasta semăna a răscoală, a nesupunere, ceea ce a determinat reacția turcilor și a tătarilor, dar intervenția acestora a fost zdrobită la Putinei, Stănești și Șerpătești. Se deschidea astfel un șir lung de confruntări de mai mare sau de mai mică amploare între supuși și stăpânitori, între cei care doreau să își mențină dominația asupra Țărilor Române și cei care sperau să dobândească o anumită „influență” asupra lor.
În această situație foarte complexă MIHAI se impune printr-o victorie răsunătoare asupra armatei otomane condusă de Sinan-pașa la Călugăreni în 13/23 august 1595, apoi la Târgoviște și Giurgiu. Își dă seama că sorții de izbândă în lupta împotriva turcilor sporesc dacă Țării Românești i se alătură Transilvania și Moldova, iar Liga Sfântă le acordă un sprijin mai mare. Situația din Transilvania și Moldova se complică însă rapid , datorită nestatorniciei și dorinței de mărire a principelui Sigismund Bathory, a intervenției habsburgilor și polonezilor. Mihai era însă omul intervențiilor rapide prin care surprindea adversarii, dovadă este faptul că trece cu armata în Transilvania și la Șelimbăr în 18/28 octombrie 1599 înfrânge pe Andrei Bathory iar la 1 noiembrie intră triumfător în Alba Iulia unde Dieta îl recunoaște principe. În mai 1600 intervine în Moldova care în decurs de 3 săptămâni i se alătură, dându-i prilejul ca într-un hrisov emis la 27 mai 1600 să se întituleze „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”.
Edificiul creat de Mihai avea numeroși dușmani interni și externi care reușesc să se unească și să-l dărâme. Trebuia înlăturat însă și omul care-l crease. Sfârșitul lui avea să se producă în zorii zilei de 9/19 august 1601 în tabăra de lângă Turda unde poposise după ce împreună cu George Basta îl înfrânse la Guruslău în 3/13 august 1601 pe Sigismund Bathory. Din ordinul lui G. Basta, o ceată de oșteni valoni comandată de J. Beauri a înconjurat cortul unde se afla Mihai și „se repeziră asupra lui ca niște dihănii sălbatice, cu săbiile scoase. Și unul dete cu sulița și-l lovi drept în inimă iar altul degrabă îi tăie capul. Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu, pentru că nu știuse, nici să împrilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămăsese trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din începutul lumii. Că pizma a pierdut pre mulți bărbați fără de vină, ca și acesta. Căci era ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui”.
Pentru faptele sale istoria i-a atribuit lui Mihai și porecla de „Viteazul”, planul său de unire a românilor(pe care unii îl numesc „planul dacic”) s-a realizat peste 3 secole, dovedind prin aceasta că marele voievod a fost un vizionar.

Prof. Rus Augustin, Școala Gimnazială Budești

Comentarii

19/08/16 15:10
Vizitartor

Pentru luare-aminte, cele mai sugestive sunt versurile cantecului "Capul de la Torda" interpretat de Gil Ionita:

Capul lui Mihai Viteazul
De la Torda se ridica
Si intreaba de ce tara
A ramas atat de mica.
Si Campia Tordei, trista,
Ii raspunde lui cu jale:
"Fiindca astazi ducem lipsa
Capului Mariei Tale".

Rrfren:
Nu mai acuzati strainii,
Ca ne taie domnitorii,
Ca intimideaza Tara
Cu guverne provizorii.
Eu atata-as vrea sa aflu,
Aratamdu-ne obrazul,
Totushi, unde-au fost romanii,
Cand a fost taiat Viteazul?

Nu voi consuma otrava
Pentru nici un fel de "pasta".
Totusi, unde au fost ai nostri,
Si atunci, si-n vremea asta?
Cum se ajunge pan-la gatul
Voievodului de Tara,
Daca nu-s tradari acasa,
Langa ura de afara?

Refren:(acelasi)

Capul lui Mihai Viteazul
Ne-a lasat numai cu trupul.
Nu conteaza ca strainii
Nu aveau nici pic de scrupul.
Eu de-o singura-ntrebare
Ma scarbesc si ma manii,
Totusi, unde au fost romanii?
Totusi, unde sunt romanii?

Refren (acelasi)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]