După atâta „eu liric”, propun şi un „tu liric”

Niciodată nu am trăit o viaţă mai şablonizată ca acum. Când spun „şablon”, mă gândesc la modul de-a vorbi, de-a scrie. Cei care pretind că gândesc liber devin singuri captivi ai unui limbaj preluat din mers. Le sună mai altfel, mai tare, un enunţ, o expresie, precum „despre aceasta e vorba”, „cu subiect şi predicat”, „pe repede înainte(! ), „pe genunchi”, şi imediat preiau şi folosesc mai departe, într-un lanţ al slăbiciunilor. Despre felul personal de a te exprima, despre stilul propriu fiecărui om, despre grijă şi îngrijire faţă de cuvinte, nici nu mai poate fi vorba.
Într-o lume a plagiatului, a comportamentului mimetic de maimuţă, este greu să păstrezi o idee până la capăt, să te bucuri de ea, pentru că, imediat, suflă vântul, bate grămada şi se împrăştie ca sămânţa care nu ştie unde va cădea. Toate după model. De vorbire, presărat cu „paste”, de îmbrăcăminte, din cea mai deşucheată, ori cu materiale parcă din căpătat, la dame, cu găini, ori cu pantaloni strâmţi ca de izmene, la valeţi. Dacă-i modă... să treacă!
Şi noi am dat examene, am învăţat pentru absolvire, admitere, grade. Dar nu mai erau atâtea modele. Ce se cer învăţate pe de rost. Culmea! O şcoală întreagă elevii fug de memorare ( nu ar învăţa o poezie, Doamne fereşte! ), că le pare desuetă, şi ajung să tocească subiecte la Evaluare Naţională sau Bacalaureat.
Gândind mai bine, habar n-avem ce-i cu acest „eu liric”, şi articulat, „eul liric”. Ba că-i instanţa lirică, ba că-i vocea din poezie... În fapt, ceva absurd. Dar când candidatul atinge aspectul, are sorţi de izbândă în a lua puncte din barem. Să vorbeşti despre „eu liric”, în situaţia în care poate că el este chiar dramatic sau prozaic, suferind de nedreptate, de neînţelegere... Şi atunci, „eul dramatic”. Ani la rând am învăţat că un text trebuie să aibă valoare general umană, pentru ca cititorul să se regăsească în cele scrise cu originalitate. Relaţia cu cititorul, emoţiile trezite în celălalt, sunt mult mai grăitoare. Să nu mai amintim de alteritete. ( În viitor, anticipăm la examene prezenţa alter-ego –ului liric ). Citeam şi încercam să înţelegem. Era cel mai important lucru. Şi este. Şi atunci, să nu mai pierdem timp. Să-l recuperăm cât mai repede posibil pe „tuul liric”, pentru că dacă el n-ar fi, nimic nu s-ar povesti. Orice poezie se adresează în primul rând unei muze, unei idei, unui timp, unui joc, şi n-ar fi nimic fără celălalt. Poezia trăieşte din ce şi după cum este înţeleasă/ receptată. De aceea, consider că este mult mai important „tuul liric”, decât „eul liric”. Şi sunt versuri care folosesc „noi”, „voi”. „Voi credeaţi în scrisul vostru/ Noi nu credem în nimic.” (Eminescu) Esenţial de citit opera şi de spus ce ai înţeles. În felul tău. Fără frică. Cine citeşte cu adevărat va şti şi să se exprime. Şi o va face cu mult mai responsabil, nu ca o moară stricată.