La noi

După dictatura șantajului, acum bau-baul procurorilor

Cornel Cotuțiu

Mai întâi: Nu vreau să zăbovesc prea mult asupra celui care, timp de 10 ani, a mânjit, prin prezența sa fizică și hă-hă-ul lui, Cotroceniul. A plecat de acolo (cred că a fost singura lege pe care a respectat-o), dar a rămas caracatița băsistă cu tentacule de proporții naționale; o prelungire a celor ceaușiste. Este și motivul pentru care, la ora aceasta, înloc să rânjească după gratii, are tupeul să întindă venin electoral pe hârtoapele „țărișoarei” noastre (Caragiale, ah, Caragiale!). S-a spus în câteva rânduri, că nu va rămâne în memoria românilor (ca să nu zic „istoria”, pe care un robot tehnocrat vrea s-o diminueze în școli și s-o dilueze). Eu cred că va rămâne; va rămâne drept cel mai neobrăzat, ticălos, cinic, sforar conducător de țară. Dar va fi chiar necesar să rămână, pentru ca – vorba cronicarului Grigore Ureche -, să fie de învățătură pentru viitorime, adică „despre cele rele să se ferească și să se socotească”.
Și tot la un cronicar mă gândesc – Ion Neculce -, care se jelea, pe la 1743: „Oh! Oh! Oh! (…) Ce nărocire de stăpâni ca aceștia ai avut! Ce sorți de viață ți-au cădzut! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mirare este, cu atâtea spurcăciuni de obiceiuri, ce să trag până astădzi în tine!”
Care „astădzi”? Acest „astăzi” al nostru? Întrebare retorică.
Un astăzi, cu Johannis, care nu reușește să treacă de stadiul silabisirii președinției, cu un Cioloș hăbăuc în postura de premier în fruntea unei garnituri de neputincioși, incompetenți (mă rog, excepția confirmă adevărul). Concret:
Se simulează mediul de afaceri și relația de parteneriat între contribuabil și autorități. Programele din Fonduri Europene – da, pe planeta Marte, în țarcul rezervat României. Proiectele aferente exercițiului financiar pentru 2014-2020 – pardon! Să ajungă România în 2021 și atunci se va vedea ce, unde, dacă.
Marile proiecte de infrastructură atârnă în copaci sau se bălăcesc, fără costum de baie, în hârtoapele drumurilor actuale.
Ministerul Învățământului (sau cum i-o fi zicând, că doar feșteala denumirii și-o schimbă) e cel mai performant în simulare: Întâi de toate se simulează pe sine, că există; apoi, simulează examenul de capacitate, de bacalaureat, admiterile în învățământul universitar; încurajează simularea ipostazei de școlar, a celei de dascăl, scâncește programe școlare aiuritoare, antinaționale.
Medicamentele se împuținează, virușii proliferează, spitalele agonizează, tâlhăria fredonează, salariile dormitează (mă opresc aici, că am dat-o… pe rime, or, sănătatea numai de așa ceva nu are nevoie).
Măsurile de stimulare a mediului de afaceri stau cu biberonul în gură prin sertarele ministrului de resort.
De cultură se știe ceva? O, scuze, da, unii o confundă cu coprocultura.
Agricultura? Da. Anual se importă (!!!!) în jur de 875000 tone de pâine congelată într-unul dintre „grânarele” Europei. E de înțeles: Bucătarii își dau doctorate, iar drojdia e prioritar îndreptată spre fabricile de bere și în lanurile noastre de grâu țăranii cultivă maci (pentru opiu?).
Justiția! Această componentă esențială a unei societăți normale! La noi, ea nu dă socoteală nimănui. Din pricina magistraților (greu calificabili), România e plătitoare la CEDO anual cu milioane de euro; din banii noștri, ai contribuabililor! Justiția noastră e în vals grațios cu instituțiile de forță, atât de „sfioase” și de „fragile”, încât li se permite o absolută secretizare și imunitate. Episoadele cu ordonanțe și urmăriri penale alcătuiesc un serial lung, penibil și plictisitor. Cuvântul „dosar” e, de cele mai multe ori, doar… un substantiv (altfel spus, o parte gramaticală).
Sunt totdeauna emoționat până la lacrimi, când aud derbedei de anvergură națională, milionari delapidatori, fufe proprietare de stațiuni balneare, toți scandând, deși cu mâinile în cătușe: „Cred în Justiție!” Știu ei de ce… Și noi știm de ce – nu-i așa? Căci bau-baul procurorilor nu depășește, decât arar, aceste două silabe simulate.
Încât, finalmente – uăăă! Și, chiar dacă aș avea altă vârstă, n-aș pleca din România; pentru că, cea de azi, o merit. Și chiar dacă mult prețuitul scriitor Romulus Rusan avertiza recent că „Românul este un cetățean care locuiește o zonă periculoasă a Europei”.

Comentarii

23/05/16 21:17
Igen

Domnule Profesor, sunt ungur din Beclean. Prin urmare nu mă pricep nici la limba română, nici la hermeneutică. Vă scriu, domule Profesor, pentru că cineva mi-a dat recent un text aparținând lui Adrian Păunescu și nu-l prea înțeleg. Poate mă lămuriți dv.
"C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul...
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
Şi nu albanizaţi această ţară"
Este cumva vorba de Ponta, de pesediștii și de securiștii lui? că de sași în nici un caz nu. Cu atât mai puțin de Cioloș, așa cum cred beclenarii extremiști. Vă rog să-mi răspundeți la această întrebare, înainte ca să plec pe pustă, știți dv. din cauza cui.

24/05/16 08:32
vincentiu

Grozav articol! Punctual si realist. Felicitari!

29/05/16 21:51
Vasile Ruscău

Acum sau niciodată

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5