După muncă şi răsplată, Vlăduţ Sărmaş a câştigat un premiu de 3000 de euro

Brăilenii s-au bucurat pe Esplanada Dunării de Festivalul Internațional de Folclor ”Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, ajuns la a XII-a ediție, festivalul cu cele mai mari premii din ţară. Elise Stan a fost președintele juriului, iar ”Lăutarii” şi Nicolae Botgros au asigurat acompaniamentul. Premiul 1, în valoare de 3000 de euro, i-a revenit lui Vlăduț Sărmaș, care a reprezentat Zona Ţara Năsăudului.
Roadele muncii s-au adunat, astfel încât Vlăduţ Sărmaş este în momentul de faţă unul dintre cei mai apreciaţi şi premiaţi artişti ai generaţiei sale. În concurs, a prezentat doina Mamă la a mea inimă, din repertoriul lui Alexandru Pugna şi cântecul Ce faci tu Lenuţa mea, din repertoriul Lenuţei Purja.
Vlăduţ ne-a declarat că este foarte mândru că a reuşit să se impună şi la acest festival important al ţării şi că, din premiul de 3000 de euro, cel mai mare obţinut de el până acum, va imprima şi va încerca să aducă în faţa publicului piese din propriul repertoriu.
Vlăduţ Sărmaş a fost remarcat şi în sezonul doi a emisiunii O Vedetă Populară de la TVR, şi este şi unul dintre apreciaţii artişti lirici, fiind student la Conservatorul clujean.
Îl felicităm şi-i urăm mult succes. Au susţinut recitaluri Constantin Lătărețu, Margareta Clipa, Marius Ciprian Pop și Veta Biriș.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]