Echipa ALDE BN, în precampanie electorală. Ovidiu Silaghi, candidat la europarlamentare, la Bistriţa şi Feldru

Fostul ministru al Transporturilor,  Ovidiu Silaghi, participă duminică la două evenimente din precampania elecorală a ALDE Bistriţa-Năsăud, la invitaţia liderului judeţean Ioan Ţintean. De altfel, Silaghi este pe locul 4 pe lista ALDE pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, acesta fiind membru al Parlamentului European în două legislaturi, ce-i drept pentru perioade mai scurte.

„Ovidiu Silaghi va participa alături de echipa ALDE la o întâlnire cu cetăţenii din comuna Feldru, în general dedicată problemelor cu care se confruntă crescătorii de animale, pentru că este perioada când toată lumea este preocupată de APIA, de alocarea păşunatului, probleme de pădure, pentru că suntem într-o zonă unde totdeauna sunt chestiuni de dezbătut”, a declarat preşedintele ALDE BN, Ioan Ţintean,în cadrul unei conferinţe de presă.

La evenimente au participat senatorul Ioan Simionca, secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, primarii Dumitru Bălăjan – Dumitra, Ioan Moniţa – Romuli, Traian Simionca – Livezile şi Ionuţ Cifor –Şieu, purtătorul de cuvânt Ionel Tompa, dar şi alţi membri din forurile de conducere judeţene şi municipale.

Potrivit lui Ion Ţintean, ALDE îşi propune obţinerea a  minimum 4 mandate, posibil 5, în Parlamentul European. Deputaţii ALDE vor duce o luptă politică în PE, astfel încât „românii să poată păşi cu demnitate în Europa”. „Nu suntem cetăţeni europeni de categoria a doua, nu suntem cetăţeni care consumăm produse de categoria a doua, nu suntem cetăţeni care trebuie să ne formulăm programe de dezvoltare naţională aşa cum ne dictează alţii, ci trebuie să ne înscriem în mersul normal al lucrurilor precum şi ceilalţi cetăţeni din UE”, a spus Ioan Ţintean.

Ovidiu Silaghi, vicepreşedinte ALDE la nivel naţional şi preşedinte al filialei din Satu Mare, s-a arătat onorat de invitaţia bistriţenilor, mi ales că ALDE BN este una dintre organizaţiile fruntaşe la nivel naţional.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]