EDITORIAL de Andrei Moldovan: Înainte, spre sec. al XVIII-lea !

Nu credeam că un îndemn de a atinge performanțele unui secol mult îndepărtat ar putea fi de o mare actualitate pentru zilele noastre. Se întâmplă o astfel de minune în condițiile în care de aproape trei decenii am izbutit să aducem educația în stare de ruină. Să nu ne amăgim și să spunem că așa merge lumea, pentru că nu este adevărat. Așa mergem noi! Avem ghinionul să ajungă în punctele de decizie oameni fără o cultură consistentă și sistematică, vără viziune, marcați de un populism ieftin și adepți ai cârpelilor colorate. Dar oricât de colorate ar fi, ele tot cârpeli rămân și nu ajută la nimic. Dacă avem acum un tineret care, în marea sa majoritate, se îndreaptă spre forme moderne de analfabetism, nu este vina lor, ci a celor care nu le oferă o altă șansă.
Noi nu facem acum ceea ce Europa a realizat în secolul al XVIII-lea: programe coerente de emancipare a populației prin educație. Iluminismul nu a fost o vorbă în vânt, ci, după eforturi considerabile, a dovedit că lumea se poate schimba, poate deveni mai bună dacă ai un popor educat. S-au statornicit astfel valori durabile, iar efectele lor se simt și astăzi în țările dezvoltate. Nu suntem printre ele, din păcate.
În același timp, nu putem spune că marii oameni ai nației noastre nu au rezonat în mod fericit la mișcările spirituale de înnoire ale acelui veac. Școala Ardeleană cu reprezentanții ei (Inochente Micu, Gheorghe Șincai, I. Budai Deleanu, Petru Maior) este un exemplu în acest sens. Ei au reușit să pună temeliile unei intelectualități românești în Transilvania, intelectualitate care s-a revărsat benefic și dincolo de munți contribuind din plin la o unitate culturală a românilor, mult înaintea celei politice, căreia ne pregătim să îi serbăm centenarul în acești ani. Toate s-au realizat cu mari sacrificii, dar s-au realizat, căci erau oameni cu viziune și cu o credință puternică în tot ceea ce făceau pentru emanciparea semenilor lor. Aproape incredibil, programele școlare de acum împing Școala Ardeleană într-o zonă obscură, neglijabilă, pentru ca tinerii să nu creadă că a fost mai mult decât o clădire. Șincai, ca responsabil al învățământului românesc din Transilvania, a înființat peste 300 de școli românești, ceea ce era foarte mult pentru vremea aceea. Astăzi, noi ne-am străduit să lăsăm satele fără școli și am dovedit că putem îchide mult mai multe școli decât a deschis el. Un sat fără școală nu este altceva decât o simplă grămadă de case.
Sigur că avem posibilitatea revenirii la performanțe ale acelor vremuri, cu mijloacele noastre de azi. Dar pentru aceasta avem nevoie de un proiect coerent, de o lege a educației naționale, gândită pentru întreaga populație, cu departamente pentru educație la fiecare minister, așa cum s-a inițiat și în perioada interbelică, cu programe realiste și obiective clare. În cadrul ei, o lege a învățământului ar putea fi una mult mai coerentă, mai suplă, mai motivată, una care știe de unde pleacă și unde va ajunge, într-un context național mai larg, generator de valori durabile (în realitatea de acum, degradarea valorilor și înlocuirea lor cu nonvalori are un parcurs galopant). Știu că în realizarea unor astfel de prefaceri, simple pentru amintitul secol al luminilor, pe noi ne împiedică un mic detaliu: analfabetismul decizional.