Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

EDITORIAL de Andrei Moldovan: Mediocritatea literară și succesele ei

Este dincolo de orice îndoială faptul că mediocritatea este o realitate a tuturor timpurilor, că ea tinde mereu să se impună, să cuprindă prim-planul, să fie ovaționată. În literatură au existat în toate timpurile autori care au produs doar texte mediocre, iar timpul, de multe ori, a trecut peste ei de parcă nicicând nu ar fi fost. Din păcate, nu totdeauna lucrurile stau astfel.
Atunci când mediocritatea literară are în spate autori care reprezintă persoane de influență în societate, cărora li se pare că poziția socială le conferă și geniu artistic, în jurul lor se formează un cor encomiastic sau măcar un grup vocal bine conturat. Nu ar fi nimic grav în asta, poziția fiind la un pas de ridicol, dacă între vocile lăudând inepții nu ar fi și unele credibile. Ce îi îndeamnă pe o seamă de confrați, altfel scriitori cu un statut dobândit prin valoarea scrierilor lor, să încurajeze nonvalori, cu bună știință, ar fi greu de spus. O seamă de relații de prietenie? Avantaje materiale? Șantaj? Slăbiciune? Lipsa de profesionalism?
Pentru că abia din acest punct, când autorul mediocru este girat de mincinoase judecăți de valoare aparținând unor condeie avizate, când are succes, el devine cu adevărat primejdios. Iar aceasta pentru că atacă o scară a valorilor, pune la îndoială chiar noțiunea de valoare, ridică aberația pe piedestal, sprijinit de mijloacele materiale pe care le are sau pe care le dobândește, cu largul concurs al corului amintit, format în general din semidocți, dar în care se amestecă, aproape inexplicabil, și unele nume credibile.
Indignarea mea îi vizează pe confrașii care găsesc de cuviință să gireze prostia, și nu o fac din nebăgare de seamă, accidental, ci deliberat. Îmi este greu să cred că din când în când nu le trece prin minte afirmația cronicarului, cum că scrisul rămâne pe veci. Un scriitor nu poate să șteargă pur și simplu cu radiera ceea ce a trimis în lume prin scrisul său. Ceea ce a scris îl urmărește, uneori împotriva voinței sale, toată viața, ba chiar și după moarte. S-au compromis uneori și scriitori importanți, iar memoria colectivă îi reține mai degrabă prin greșeli decât prin opera durabilă.
Revenind la succesele, posibile astfel, ale mediocrității literare, putem să spunem, fără a da greș, că ele tind să nască mici monștri. Numai că un monstru mic poate deveni mare, de îndată ce îi stă la îndemână să o facă. Cine nu își amintește de împăratul Nero și de incendierea (fie și legendară) a Romei, din lipsă de inspirație! George Coșbuc, preocupat de exigența judecăților de valoare surprinde drama, dar și demnitatea criticului literar care refuză să laude versurile proaste ale prințului Siracuzei: „Te rog să lași în pace muza,/ Căci tu ești cel mai prost poet/ În Siracuza.” Este scos din temniță doar pentru a asculta din nou versuri ale prințului și a le aprecia. Răspunsul criticului este sumplu: „E cheia temniței la voi?/ Haid', duceți-mă înapoi!” („Poet și critic”) Micii monștri ai mediocrității literare, bine sprijiniți, ar ajunge repede „monarhi de geniu”, dacă le-ar sta la îndemână.
Cu mediocritatea literară primejdioasă se poate lupta, cred, doar prin afirmarea valorilor durabile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5