Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

EDITORIAL de Andrei Moldovan : Modernitate şi identitate

Se împlinesc 1905 ani de la inaugurarea, la Roma, a Columnei lui Traian, veritabil certificat de naştere a poporului român. Faptul nu a trecut neobservat în lume. Doar în România ignoranţa a fost desăvârşită. Probabil aşteptăm ca cifra care ne desparte de memorabilul eveniment ce avea loc în capitala de atunci a lumii să devină şi mai rotundă, adică să mai treacă aproape un secol, ca să merite efortul aducerii aminte.
Ştiu, fie că o mărturiseşte, fie că nu, multă lume invocă febra modernităţii care nu ne mai dă răgaz să ne oprim şi asupra lucrurilor atât de vechi, considerate lipsite de relevanţă. Identitatea naţională, afirmarea ei firească, fără ostentaţie, dar temeinică, nu sunt nicicând lucruri de ignorat. Se uită că latinitatea noastră este cea care ne îndreptăţeşte să stăm la masa marilor popoare ale Europei, este cea care a trezit naţiunea noastră la viaţă şi i-a dat o ţară, prin efortul a generaţii de intelectuali care au stat şi au lucrat în fruntea neamului lor.
După secole de împilare, mai cu seamă aici, în Transilvania, când ni se spunea mereu că suntem neam de slugi şi că aceasta ne este menirea în lume, că nu avem dreptul să aspirăm la o existenţă precum a celorlalte naţiuni, pentru că nu suntem nobili şi se cuvine să fim excluşi de la masa aleşilor, tocmai nouă, fii ai împăraţilor lumii, târâţi în noroiul uitării, aici ni se spuneau toate acestea, tocmai în locul care este vatra de formare a neamului nostru.
A trebuit să vină un Gheorghe Şincai şi să ne arate că istoria noastră, a românilor, începe de la fondarea Romei (753 a. Chr.), iar, ca să putem înţelege, a înfiinţat, nu fără eforturi, sute de şcoli româneşti; a trebuit să vină cărturari ridicaţi din mijlocul acestui neam obidit, dar cu şcoli temeinice făcute la Viena şi Roma, şi să ne arate că limba vorbită de ţăranul român este mai apropiată de limba strămoşilor (latina) decât oricare altă limbă romanică vorbită în lume; a trebuit să vină un Inochente Micu, cel care era să fie aruncat pe fereastră din clădirea Dietei de la Sibiu când a afirmat că noi, românii, suntem cel mai nobil neam din Transilvania; a trebuit să vină un Andrei Mureşanu să ne aducă aminte că strămoşul nostru, împăratul Traian, a fost considerat cel mai drept dintre oameni. Şi nu este o vorbă aruncată la întâmplare. În „Divina comedia” a lui Dante, scrisă pe la anul 1300, singura persoană care nu a fost creştină şi, totuşi, a fost primită în Paradis, era împăratul Traian, tocmai pentru că era considerat cel mai drept dintre oameni, aspect oficializat de creştinătate încă înainte cu câteva secole. Teologii ştiu bine asta. În momentul în care am ştiut „că-n aste mâini mai curge un sânge de roman” am început să contăm în lumea civilizată ca naţie, am început să aspirăm la un loc pe care îl meritam între popoarele lumii, să ne construim o ţară.
Din păcate, se pare că azi, identitatea naţională este privită ca o valoare cel puţin desuetă, fără să intereseze pe nimeni dincolo de fraze patriotarde, de lozinci care nu comunică. Vorbim despre totul şi despre toate şi nu facem mai nimic. Dacă neglijăm latura identitară a educaţiei, condamnăm generaţiile care urmează la o pedeapsă a istoriei. Iată, tot mai multe voci ale unor oameni politici interesaţi de destructurarea noastră naţională (nu mă refer la vreun neam, pentru că toţi avem prieteni pe care nu vrem să îi pierdem, în rândul altor etnii, şi nu ar fi omeneşte!) afirmă cu ostentaţie, în acest an aniversar, că ei sunt de o sută de ani în România, dar de o mie de ani în Europa, ca şi cum existenţa românilor ar fi o mare eclipsă a istoriei. Şi nu se află nimeni să le spună că noi suntem în Europa de la începuturile lumii, din vremurile în care oamenii erau apropiaţi de zei, că legenda ne-a dat părinţi divini prin Venus, zeiţa frumuseţii, mama lui Eneas, întemeietor al neamului latinilor, şi prin Marte, zeul războiului, părintele celor doi gemeni, Romulus şi Remus. De ce această tăcere inexplicabilă?
Cei care cred că se poate înfăptui modernitatea ignorând latura identitară dobândită prin educaţie, ca fundament al ei, se înşeală amarnic. Un asemenea demers profund eronat nu poate avea alt rezultat decât o societate bolnavă, cu fiinţe mutilate spiritual.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]