alp
Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

EDITORIAL de Andrei Moldovan: Omul anacronic

Adevărat, cineva care nu se sincronizează cu tendinţele timpului său nu este un om de invidiat, nu este de succes în lumea în care trăieşte şi, în ciuda unor aparenţe, nu va servi drept model pentru cei tineri. Dar dacă se întâmplă ca tendinţele vremii pe care o trăim să fie fără consistenţă, să propună valori îndoielnice, să mizeze pe succesul ieftin, spectaculos şi efemer totodată, în lipsa unui proiect educaţional solid şi echilibrat, atunci ar fi oare de dorit să aspiri la o poziţie de reprezentativitate într-o astfel de societate?
Trăim, din păcate, acele timpuri în care mediocritatea, semidoctismul, neputinţa unei înălţări spirituale, lipsa de profunzime în gândire, absenţa perspectivelor impun noi mutaţii valorice în care creativitatea, echilibrul judecăţilor şi aspiraţia spre durabil sunt considerate desuete, în consecinţă, împinse în derizoriu.
Scriam cândva despre profesorul Sever Ursa, un om cu o cultură solidă, cu un pronunţat spirit creativ, dar mai ales cu o puternică credinţă în misiunea de luminător al semenilor săi, asumată de-a lungul întregii sale vieţi. A pus umărul în mod decisiv, de tânăr, la întemeierea casei memoriale a lui Liviu Rebreanu din Prislop (Năsăud), a înfiinţat la Maieru, mai mult cu mijloace proprii, un admirabil muzeu, dedicat aceluiaşi mare scriitor, a transformat în templu valorile culturale ale locului. Pentru el, centrul lumii a fost şi a rămas Maieru cu oamenii săi. Şi nu e puţin lucru! Afirmam atunci, şi îmi menţin părerea, că este printre ultimii intelectuali care poartă pecetea acelei uluitoare mişcări de renaştere naţională prin cultură şi educaţie, pe care o numim Şcoala Ardeleană.
A avut el beneficii din toate acestea? Nicidecum. Ar putea să fie viaţa sa un model pentru cei tineri? De admirat, da, nu însă şi de urmat. A avut parte de onoruri deosebite? Prea puţine, multe dintre ele fiind conjuncturale şi de natură să îi scoată în lumină mai mult pe cei care le ofereau, mai puţin pe acela căruia i se ofereau. Este aşadar Sever Ursa un om care a trăit şi trăieşte în spiritul vremii sale? Nu putem răspunde afirmativ. Mai degrabă e un om anacronic.
Din fericire, patriarhul din Maieru nu este chiar singular. Îl am acum în minte (dacă aş număra doar cu degetele de la o mână, mi-ar fi suficient să închei o listă!) pe profesorul Gheorghe Pleş, fost director al Colegiului Naţional George Coşbuc din Năsăud, un matematician cu o importantă educaţie umanistă, cum au mai fost cândva şi alţi concitadini ai săi. Pe lângă multe alte iniţiative lăudabile, acest Aristotel de Năsăud, într-o vreme când unui copil nu-i mai poţi spune să înveţe dacă vrea să aibă succes în viaţă, s-a dedicat (fără echipă!) unui proiect deloc uşor: actualizarea şi continuarea istoriei şcolilor năsăudene, până azi, pornind de lucrarea de referinţă realizată cândva de Nicolae Drăganu şi realizând una nu mai puţin importantă. A izbutit să o facă la nivelul unui filolog, al unui documentarist. Cred că a învăţat din mers. Am apreciat caracterul echidistant al comentariilor sale, lipsa de subiectivism, mai ales pentru perioada comunistă, când autorul a fost profesor şi director în şcolile năsăudene. A fost un volum de muncă enorm, susţinut de acelaşi spirit luminist, născut din acelaşi crez pe care nu-l mai întâlnim azi. Beneficiul lui, precum la Sever Ursa.
În faţa unor astfel de oameni anacronici, precum cei amintiţi mai sus, pentru că mai mult nu putem face, ne ridicăm pălăria, în speranţa că nu vor fi singurii.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]