Sesiune de referate și comunicări științifice la CCD

Educația și provocările lumii actuale

La Casa Corpului Didactic s-a desfășurat sesiunea de referate și comunicări științifice cu tema Educația și provocările lumii actuale, coordonată de prof. Olimpiu Nuşfelean, metodist al C.C.D.
Lucrările propuse și discuțiile care au avut loc pe marginea acestora au relevat evoluții ale lumii actuale, în care informatizarea, călătoriile pe mapamond sau cele interplanetare, interdependențele culturale, economice, sociale sau de altă natură, dezvoltă probleme cu care lumea nu s-a confruntat până acum, realitate care determină școala să formeze personalități ușor adaptabile la nou, creative și responsabile. În acest context, rolul școlii nu se diminuează, ci devine mai complex, ea trebuind să facă față dorinței tuturor popoarelor de pe glob de a accede la educație, să răspundă nevoilor unei societăți în continuă schimbare și să atenueze decalajele din sânul societății, fie acestea sociale sau materiale.
În cadrul programului au prezentat lucrări: înv. Ana Morar, Șc. Primară Crainimăt, prof. Mariana Cucuieţ, Grădinița Chintelnic, prof. Maria Apăvăloae, Șc. Gimnazială nr. 1, Bistrița, prof. Radu AApăvăloae, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1, Bistrița, prof. Ionela Silvia Nuşfelean și prof. Iulia Istrate de la Palatul Copiilor, înv. Maria-Lia Sas, Șc. Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița, înv. Ioan Sas, înv. Bombonica Barteş, înv. Victoria Zaharie de la Șc. Gimnazială nr. 4, Bistrița, înv. Daniela Marga, prof. Camelia Pojar, Șc. Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Bistrița, Structura Ghinda, ed. Angela Galeş, ed. Maria Petri de la Grăd. cu Program Normal Ghinda, ed. Dina Arcălean, Grăd. cu Program Normal Budacu de Jos, ed. Augustina Căluş, Grădinița cu Program Normal Jelna.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5