Efectele formative ale utilizării problematizării în procesul didactic

Învăţarea prin rezolvarea de probleme (problem solving), este o variantă euristicii, o alta modalitate mai complexa de aplicare a teoriei învăţării prin descoperire. Premisele teoretice, psihopedagogice de la care se porneşte, rezultatele pozitive obţinute în cadrul studiilor şi cercetărilor experimentale înterprinse (G.L.Rubinstein, N.A. Lentiev, Al. Roşca etc.) precum şi cele înregistrate în practica şcolară, anunţă instruirea problematizată ca una dintre cele mai active şi mai valoroase metode ale didacticii moderne.
Ca tehnica de instruire, problematizarea îşi găseşte utilizarea pretutindeni unde se pot crea situaţii-probleme ce urmează a fi soluţionate prin gândire comună şi căutare, prin cercetare şi descoperire a unor noi adevăruri, a unor noi reguli şi soluţii de ordin superior, ce devin o parte integrantă a repertoriului individual de achiziţii. Ea poate fi aplicată în predarea tuturor disciplinelor de învăţământ, în toate etapele procesului didactic şi la nivelul tuturor sarcinilor ciclurilor şcolare, intră uşor în combinaţie cu alte metode (lucrari experimentale, analiza de caz, dezbaterea, expunerea, lucrările practice etc.).
La baza teoriei învăţământului problematizat stă noţiunea de problemă, mai exact de situaţie problemă şi de proces de rezolvare a acesteia. Înţelegerea justă a specificităţii metodei problematizării determină să se facă o distincţie clară între conceptul de problemă, aşa cum este el cunoscut şi folosit în mod obişnuit în activitatea didactica şi conceptul de problemă sau de situaţie – problemă asa cum este el văzut şi implicat în această nouă modalitate de instruire.
În primul caz problema şi rezolvarea de probleme este privită ca o chestiune de aplicare, de întărire (confirmare) sau de verificare a unor reguli învăţate. Astfel, fie că se indică elevilor rezultatul pe care se doreşte să-l obţină şi apoi li se cere să afle mijloacele prin care ar putea să-l atingă, fie că li se prezintă mojloacele (datele) şi apoi li se cere să afle rezultatul aşteptat, conceptul de problema are aici semnificaţia unui exerciţiu de aplicare a unor reguli sau principii cunoscute asupra unui ansamblu de cunoştinte însuşite şi ele ulterior.
Alteori, problema se identifică cu o anumită dificultate ce se iveşte în actul învăţării, iar rezolvarea problemei cu simpla învingere a acestei dificultăţi, ceea ce este evident, o interpretare simplista.
În cel de-al doilea caz, o problemă sau o altă situaţie problema desemnează o situaţie contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a doua realităţi (de ordin cognitiv şi motivaţional) incompatibile între ele pe de o parte, experienţa anterioară, iar pe de altă parte elementul de noutate şi de surpriză, necunoscutul cu care este confruntat subiectul, ceea ce deschide calea spre căutare şi descoperire, spre intuirea unor noi soluţii, a unor relaţii aparent absente între vechi şi nou.
Se spune ca o întrebare devine problemă atunci când generează o stare psihică de curiozitate, de nedumerire, de uimire sau de incertitudine, de nelinişte în faţa unui obstacol ce trebuie învins, a unor dificultăţi teoretice sau practice de depăşit, de rezolvat, în faţa noutăţii, a necunoscutului.
Subiectul trăieşte această situaţie discrepantă dintre propriile-i cunoştinţe şi noutatea care nu se mai potriveşte acestora, care cere o altă explicaţie, ca pe un conflict lăuntric de natură epistemică, ca pe o situaţie paradoxală (ca pe un eveniment în aparenţă simplu şi cunoscător, dar care sfidează explicaţiile simple şi cunoscute) şi pe care caută să o rezolve prin căutări şi găsire de soluţii adecvate, prin demonstraţii şi argumentaţii raţionale.
Specificul acestei metode constă, deci în, faptul că profesorul nu comunică pur şi simplu cunoştinte de-a gata elaborate, ci dezvăluie elevilor săi embriologia adevărurilor, el îi pune într-o situaţie de cercetare (de căutare ) a informaţiilor necesare pentru a ieşii din această situaţie problematică, dramatică şi urgentă, conducându-l spre descoperire prin reflecţie, spre construcţia unor noi structuri ale realului.
Predarea materiei prin punere de probleme, prin problematizare, înseamnă aşadar, mai înainte de orice, crearea unor asemenea conflicte de cunaoştere în cadrul procesului de învăţământ şi conştientizarea lor, a dezacordului dintre un nivel de cunoaştere şi altul, spre care se tinde să se ajungă.
Nu orice întrebare care pretinde doar o explicaţie, este deci o problemă, tot aşa cum nici orice problemă nu poate deveni un pretext de problematizare. Gradul de complexitate al operaţiilor mentale în care este angajat elevul este condiţionat de însăşi natura şi complexitatea problemei.
Concluzionând putem spune că, adevărata problematizare găseşte, unele puncte de sprijin în experienţa trecută a subiectului, dar este totodată o zdruncinare a vechiului sistem de reprezentări.

Bibliografie

Bocoş, M. D., (2013), Instruirea interactivă, Iaşi: Editura Polirom;
Bontaş, I., (1994, 1995, 1996), Pedagogie, Bucureţti: Editura All;
Breben, S., Gongea, E., Metode interactive de grup, Editura Arves;
Cerghit, I.,(2002), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Bucureşti: Editura Aramis;
Cerghit, I., (2006), Metode de învăţământ, Iaşi: Editura Polirom;

Prof. Dumitru Rus
Şcoala Gimanazială Vasile Scurtu Parva