Electoratul are de ales între o echipă unită şi o familie „din două aripi”

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, senatorul Ioan Deneş, a comentat situaţia pe care o traversează organizaţia PNL BN, în care „titularii şi cu rezervele sunt în teren şi desfăşoară un meci la rupere, de care pe care”. În astfel de condiţii, a opinat Deneş, electoratul trebuie să aleagă între o familie sudată, precum cea a PSD-ului şi una formată din două aripi, precum cea a PNL-ului.
„Am aflat că unii sunt în aripa lui Ioan Oltean şi ceilalţi sunt probabil în aripa înfrântă sau frântă. Imaginaţi-vă dacă noi vedem acest meci de fotbal la rupere, la vedere, ce se întâmplă în culise? Nici nu m-ar mira să văd pe unul dintre membrii PNL că vine la o conferinţă de presă cu un cucui prin cap, se poate întâmpla, metaforic vorbind. Mai înţeleg că unul din aripa frântă aşteaptă să vină cineva de la Bucureşti să le ataşeze nişte atele, să-şi revină. Aceşti oameni au primit o lecţie usturătoare la alegerile locale. Vin şi ne spun că vor să fie aleşi de către conjudeţeni ca să le reprezinte interesele la Bucureşit, la nivel central. Dacă în familia ta nu reuşeşti să gestionezi astfel de situaţii, cum reuşeşti să gestionezi altfel de situaţii mai delicate la nivel naţional? Conjudeţenii noştri au de ales între o echipă sudată, o echipă care se prezintă ca o familie, care a înţeles ce înseamnă împreună, ce înseamnă un întreg şi o echipă formată, cel puţin la nivel oficial, din două aripi”, a spus Deneş, în cadrul unei conferinţe de presă.
În context, deputatul Daniel Suciu a menţionat că şi-ar dori ca la final de mandat, toţi cei şapte parlamentari să se întâlnească, la o discuţie de bilanţ, însă nu a uitat să remarce că bistriţenii vor avea ce să compare, „o echipă” cu „frânturi”.
Altfel, pentru lista PSD la alegerile parlamentare, şi-au anunţat deja intenţia să candideze pentru un nou mandat deputaţii Doina Pană şi Daniel Suciu şi senatorul Ioan Deneş, însă vor fi şi alte nume, pentru că PSD BN are potenţial, după cum remarca Daniel Suciu.

Comentarii

10/09/16 12:38
Cititor de Bistrita

Domnilor PSD-isti - care astazi "guvernati " tzara , daca nu interveniti si nu reglementati situatia cu RCA-urile de la noi din Romania... veti avea o supriza foarte nefavorabila la urmatoarele alegeri , pentru ca ceea ce se intampla astazi in transporturi ... cu aceste RCA-uri ... este o adevarata bataie de joc la adresa romanilor la modul general , atat cu privire la RCA-urile pentru autoturismele private, particulare de familie , cat si cu privire la Transportatorii Auto ( si nu numai ) constituiti in societati lucrative de transport , deoarece s-a depasit demult pragul suportabilitatii si acest ASF efectiv face jocul societatilor de asigurari , care n-au alt scop decat imbogatzirea pe spatele " soferimii " ... fara sa ridice un deget ... !

11/09/16 10:15
alegator

....a mai intervenit in aripa lui I.Oltean amicul si sustinatorul sau venerabilul gerontocrat, Augustin Zagrean ca sa fie tacamul complet. Fostul PNL va fi aripa franta iar Zagrean sustinut pe sest de Nelutu Mexicanul vor duce glorios asa zisul PNL direct in mainile maleficului Traian Basescu pe care l-au salvat de la inecul referendumului de demitere. Acesta va incepe hahaila si inventarea de crize pe spinarea noastra, jaful si faradelegile vor continua. Asa ca desteptati-va oameni buni..., un partid care nu-si poate gestiona propriile structuri in nici un caz nu va putea guverna o tara sau face legi in interesul nostru. Nu uitati ca toti mari corupti si spagari ai PDL sunt in libertate si nu s-a recuperat un cent din jaful nemaiintalint pe care l-au produs.DNA-aul i-a crutat inca..., oare de ce?

12/09/16 11:28
Cititor de Bistrita

Oare, care dintre partide, este cu adevarat pentru noi romanii de rand in care sa avem incredere ca dupa ce-i vom allege, nu-si vor bate joc de noi , in continuare . Ultima mare bataie de joc, este cea dezvoltata de PSD-isti prin acest ASF condus de un PSD-ist , care efectiv isi bate joc de noi toti in politica privind asigurarile auto , care au devenit insuportabile .
Prosti sunt transportatorii, daca nu vor merge "pana la capat" in solutionarea acestui "flagel" pentru noi toti ( soferi amatori sau profesionisti ) . Dupa cat se vede, degeaba se fac tot felul de manifestari in scop de "atentionare " ca pe cei din asigurari, tinuti in bratele ASF... ii doare fix in RUC ... de noi toti , iar grupul parlamentar PSD ( adica cei care guverneaza si conduc astazi tara ) nu ridica un deget pentru noi ... !
Cred ca totusi o dictatura de tip communist a fost cu mult mai buna pentru noi toti si mult mai acceptabila.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5