Elena M. Cîmpan: Ca o Cenușăreasă

Am fost la o lansare de carte, ce a început la ora optsprezece și s-a lungit frumos, cu discuții, cu socializare și închinarea unui pahar de vin, în cinstea cărții, până aproape de ora douăzeci, când, conform restricțiilor, trebuie să fim în casă, acasă. Și atunci, ca Cenușăreasa, grăbită, oarecum vinovată, am plecat, să ajung la timp, nu cu trăsura, ci pe jos, traseu de două străzi lungi, aliniate, și mai bine, și mai rău.
E frumos cînd ne raportăm la basm, după ce îl știm, pentru că nu se mai întâmplă nimic neprevăzut: nu mai există cifra trei, nu se mai schimbă lucrurile la miezul nopții, nu mai pierdem semne de recunoaștere și, astfel, retrăim un fel de vrajă, pe care o știm și care, totuși, reușește, prin coincidențe, prin naivitate, să ne surprindă, să ne facă să zâmbim. E ca atunci când nu prea se poate face mare lucru.
Cenușăreasa, cu care m-am identificat, pentru o seară, m-a făcut să mă gândesc mai departe și să găsesc analogii între poporul acesta și soarta unei Cenușărese. Deși știe să fascineze, la bal, e mereu temătoare și neîncrezătoare. Îl cunoaște pe prinț și dispare, pentru că bate ceasul, miezul nopții. Pe scări, își pierde pantoful. Prințul fuge după fata ce i-a furat inima, dar nu o mai ajunge. În schimb, îi găsește pantoful și-și promite că atâta va căuta, până o va găsi pe cea căreia să i se potrivească pantoful și îi va oferi viitorul meritat.
Poporul acesta, o Cenușăreasă, harnică, frumoasă, blândă, bună, care și-a pierdut cândva un obiect de identitate/ de identificare, culturală, tot îl așteaptă pe acel prinț, care să o scoată din anonimat, din lipsuri, din neajunsuri și să-i contureze destinul meritat.
Dar, realitatea bate basmul. Până și în basm, fără timp și fără spațiu, tot mai vine timpul, tot mai apare locul unde un deznodământ încununează toate așteptările, așează lucrurile la locul lor, într-un mod fericit.
Mă bucur că am ajuns acasă, în grafic, înainte de ora opt, când, pandemie și restricții de ultimă oră fiind, nu mai e voie de umblat pe străzi. Nu mi-am pierdut pantoful, de data aceasta. Prințul poate sta liniștit, să pună la cale un plan de bătaie pentru salvarea unui neam. Neam ce, încet- încet, parcă, și el își cam pierde răbdarea.
Sunt bune basmele, dar cu măsură.