Elevi basarabeni, la Cuibul visurilor Maieru, Rodna şi Mânăstirea Rebra-Parva

În cadrul Taberei de Cultură şi Civilizaţie Românească „Acasă la noi”, ediţia a XXII-a, sub patronajul Despărţămintelor ASTRA Iaşi, Năsăud şi Criuleni, un grup de elevi din Basarabia, Republica Moldova, raionul Criuleni, satele Corjova şi Ratuş, a efectuat o vizită în judeţul nostru, în perioada 17-23 iulie.
Din programul grupului, menţionăm cazarea la Sf. Mânăstire „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” Rebra-Parva, stareţ protosinghel Chiril. S-a vizitat centrul civic al municipiului Bistriţa, oraşul Năsăud, Muzeul Grăniceresc, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Mânăstirea Salva, Centrul de Creaţie „Virginia Linul”, Casa memorială „George Coşbuc”, Casa memorială „Liviu Rebreanu”, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, punctele turistice din zonele Şieului şi Becleanului, Băile Figa. S-a vizitat Muzeul din Rebrişoara, custode Leon Catarig, casa din Nepos a pictorului Nechita Bumbu, soţia acestuia le-a oferit copiilor gogoşi calde, şi Centrul religios pentru tineret din Sângeorz-Băi, preot Paul Gavriloaie. Persoane implicate, drd. Preşedintele ASTRA Criuleni, drd. Elena Frumosu, preot dr. Iuliu Maxim, prof. Areta Moşu, preşedintele ASTRA Iaşi, ing. Ionel Teşoi, ASTRA Iaşi, Ioan Seni şi Floarea Pleş, ASTRA Năsăud, şi-n special părintele stareţ Chiril care le-a asigurat cazare şi masă şi cărţi proprii.
La rugămintea doamnei Floarea Pleş, am participat direct, împreună cu soţia, la ultimele două zile ale programului oaspeţilor, asigurându-le o masă la Rodna, la familia Ana şi Macedon Bodriheic, familie care a făcut un gest de omenie pentru care conducătorul grupului, prof. Petru Chetruşca, le-a prezentat mulţumiri.
După ce au vizitat Muzeul Mineritului din Rodna, muzeograf prof. Floarea Grapini şi ruinele Cetăţii de lângă Biserică, ne-am deplasat la Maieru unde i-am primit cu dragoste la renumitul muzeu „Cuibul visurilor”, acolo le-am prezentat aspecte din viaţa muzeului, punând accentul pe marele romancier Liviu Rebreanu, patronul spiritual al muzeului şi localităţii. Le-am oferit 16 cărţi scrise de mine, iar doamna prof. Anastasia Pop şi soţia le-au oferit sucuri şi dulciuri.
La Mânăstirea Rebra-Parva, grupul a fost cazat în condiţii foarte bune, eu şi soţia am stat cu ei două nopţi acolo, era o curăţenie desăvârşită, de asemenea masa a fost foarte bună, mulţumim părinte stareţ Chiril. La fiecare început de masă şi la sfârşitul ei, copiii, în picioare, au spus în cor „Tatăl nostru.”Seara, grupul a oferit, pentru mine şi soţia mea, un minispectacol, am văzut ansamblul de fluieraşi „Lăstăreii”, condus de prof. Petru Panuţa, aceştia ne-au unduit sufletele cu miresmele doinelor moldoveneşti, s-au recitat cu patos şi din inimă poezii patriotice, s-a cântat „Eu sunt Barbu lăutare”,dar cel mai mult m-a impresionat cântecul „Basarabie, Basarabie, sărmană Basarabie!” Ne-au ţâşnit câteva lacrimi, un strigăt duios de dor şi durere, parcă îl vedeam pe Octavian Goga printre lacrimile neamului nostru românesc expus la atâtea nenorociri istorice. Şi totuşi acolo sus lacrimile acestea pot deschide Cerul...
Ne-am împrietenit din prima clipă cu toţi cei 35 de micuţi şi mari, cu profesorii Petru Chetruşca, Ion Chircu profesor de muzică, Petru Panuţă, Vera Negură, eleva de 16 ani din Transnistria, Leonsia Nirşa şi toţi ceilalţi. Le-am spus, în cuvântul meu, aici sunt tot ACASĂ la ei, sunt în Ţara lor, în România, iarba aceasta verde de acasă este şi iarba lor, iar lacrima lor trebuie să fie şi lacrima noastră. Linia de graniţă a Prutului, mai devreme sau mai târziu, va fi istorie. Am aflat că la Ratuş există Grupul de Muzică şi Dans „Datina”, oamenii aceştia luptă pentru datinile lor, tradiţiile lor, obiceiurile, poeziile, baladele, doinele, cântecele lor româneşti, chiar dacă „La noi atâtea lacrimi sunt şi-atâta jale-n casă”, vorba lui Goga.
Luni dimineaţa fraţii noştri de dincolo de Prut s-au îmbarcat în autocarul lor şi au plecat spre casă. Împreună cu soţia am mers şi noi până la Năsăud. În cele vreo 15 minute până am ajuns la Năsăud, în autocar, copiii ne-au strigat în cor „Mul-ţu-mim” şi au susţinut un ultim minispectacol pentru noi, „Of, Basarabie, Basarabie!”Am oprit la Năsăud, ne-am sărutat şi le-am spus copiilor să-şi asculte părinţii şi să aibă speranţă. Am parafrazat un pic pe Marele Ştefan, „Ţineţi minte că Moldova n-a fost a lor, nu este a lor, este a noastră şi a urmaşilor urmaşilor noştri în vecii vecilor!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5