Un vis împlinit la Nimigea de Jos

Elevii Şcolii Generale vor beneficia de sală de educaţie fizică

Baza materială-didactică a Şcolii Generale din Nimigea de Jos, cls. I-VIII, s-a întregit cu noua sală de educaţie fizică a cărei recepţie tehnică a avut loc joi, 12 august. Sala va da satisfacţie celor… elevi ce frecventează cursurile aici, care provin, preponderent, din Nimigea de Jos, satul de centru al comunei, dar şi din satele aparţinătoare Mocod, Floreşti, Mogoşeni, Tăure şi Mintiu.

„Valoarea finală a sălii – ne spune primarul Mircea Gavrilă Runcan – este de 1.361.273,77 lei, investiţie finanţată de la bugetul de stat – Compania Naţională de Investiţii; construcţia a început în primăvara anului 2009, cu termen de finalizare în octombrie 2009, însă lucrările s-au încheiat anul acesta, astăzi având loc recepţia tehnică”.

Sala are 459 mp (27 x 17), dispune de vestiare, duşuri, grup social. Este dotată cu centrală termică pe lemne, cu aeroterme şi cu panou solar. Categoria „sală de educaţie fizică şcolară tip B”.

Comisia de recepţie, formată din reprezentanţi ai Primăriei comunei, primar Mircea Gavrilă Runcan, Şcolii generale, director Szasz Teodor, ai constructorului CIPT-PARTENER SRL Bistriţa – şef de lucrare sing. Romeo Tufiş, diriginte de şantier Fecske Zoltan – şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii şi ai proiectantului, a recepţionat obiectivul, constatând că sala de educaţie fizică este o lucrare ce îndeplineşte prevederile proiectului, că lucrările sunt de bună calitate. Micile remedieri necesare, precum înlocuirea unui geam termopan fisurat sau a câtorva garnituri la instalaţiile sanitare, vor fi executate în 2-3 zile. „Peste 10 minute, avea să ne spună şeful de lucrare, Romeo Tufiş, voi preda cheile directorului şcolii”. Cuvintele lui confirmând, în fapt, încheierea unei lucrări de care populaţia şcolară din Nimigea va beneficia de-acum înainte.

La recepţia tehnică a fost prezent deputatul Emil Radu Moldovan.

Joi, 12 august, se înscrie ca o zi memorabilă pentru şcoala din Nimigea. Directorul Szasz Teodor a exprimat, la rându-i, satisfacţia pentru materializarea acestui obiectiv, pe care elevii şi cadrele didactice din comuna Nimigea l-au dorit şi l-au aşteptat de ani de zile. „Sala de educaţie fizică pusă astăzi la dispoziţia şcolii noastre ne obligă, fireşte, şi ne satisface...

Va trebui să confirmăm aceasta în procesul instructiv-educativ. Dispunem de condiţii adecvate, şi termeni de comparaţie nu avem, pentru că sala de educaţie fizică este, pentru noi, o premieră absolută”.

Comentarii

05/03/11 19:34
p@ul fustos

bine k atzi facut o sala d sport noua :D

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5