Punct final în negocierea candidaturilor USL

Emil Radu Moldovan - la Consiliul Judeţean, Ovidiu Creţu - la Primăria Bistriţa

După negocieri destul de tensionate, liderii USL au ajuns la o înţelegere şi au finalizat listele candidaturilor pentru alegerile locale ce vor avea loc anul viitor.

Pentru Bistriţa-Năsăud nu au existat “discuţii aprinse”, sondajele de opinie făcute de filialele judeţene ale PSD ŞI PNL indicând un rezultat clar: nominalizarea candidaturilor este apanajul PSD.

Astfel, deputatul Emil Radu Moldovan va fi candidatul USL la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Prezent la Antena 3, liderul social-democraţilor bistriţeni a menţionat că îşi propune să facă “o altfel de politică”, în folosul cetăţenilor, nu ca cea practicată acum de către “puplila deputatului Oltean”, adică Liviu Rusu. Radu Moldovan a făcut referire şi la “afacerile de casă” din cadrul proiectului de management al deşeurilor, menţionând că “şase milioane euro au fost date pentru consultanţă lui Silvian Ionescu şi Sufinei Barbu”.

Pentru Primăria Bistriţa, în cursă va intra actualul primar Ovidiu Creţu. Probabil că discuţiile dintre partide se vor amplifica la stabilirea listelor comune pentru Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Bistriţa.

La nivel naţional, conform sondajelor USL, Uniunea are o cotă de 60% din intenţiile de vot pentru Consiliile Judeţene, în timp ce PDL are 20%. Singurele trei judeţe unde USL nu deţine o cotă suficientă din intenţia de vot pentru a câştiga postul de preşedinte de CJ sunt Harghita, Covasna şi Satu Mare, unde lider la acest capitol este UDMR.

Copreşedintele USL Victor Ponta a anunţat, joi, după şedinţele forurilor de conducere ale PSD, PNL şi PC, că PSD va avea candidaţi la 22 de consilii judeţene şi 21 de primării reşedinţă de judeţ, la restul urmând să fie candidaţi ai ACD.

Comentarii

03/09/11 13:35
Vizitator

Pentru Consiliul Judetean, de ce n-ar fi un candidat si de la PNL , d.l Tinteanu de exemplu... ? Dumnealui, fiind economist de profesie, cred ca ar fi cel mai potrivit pentru astfel de functie...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5