Eminescu-poetul nepereche

Motto: „Geniu, în zdrenţe sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne”. Mihai Eminescu

„Câte oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii”... câtă sensibilitate a avut acest OM ŞI POET nepereche. Astăzi l-am sărbătorit recitând versuri şi interpretând cântece pe versuri scrise de el. Aşa ştim noi să facem în fiecare an pe data de 15 ianuarie, să ne aplecăm capul cu respect preţ de câteva momente, să ne amintim ce oameni minunaţi au văzut lumina zilei pe aceste meleaguri binecuvântate, să le cinstim memoria aşa cum se cuvine.
Elevii Moldovan Ania Georgiana (cls. a IV-a A), Semenciuc Mihai, Pricope Sas Miruna, Bălan Alexandra (cls. a VI-a C) împreună cu Cenaclul muzical „La curţile dorului” de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Bistriţa, îndrumaţi de către doamna dir. adj. Feldrihan Mariana, prof. Luca Alina, prof. Lazăr Adela, prof. Hăbălău Delia şi doamna bibliotecar Ghiţă Rodica, au reuşit să creeze un moment deosebit de emoţionant care a fost răsplătit cu ropote de aplauze de către colegii lor din clasele a IV-a A, B, D, a VI-a B, C şi părinţi ai elevilor care au fost invitaţi să guste din această hrană spirituală alături de noi.
Toţi participanţii au primit de la doamna biblitecar câte un portret mic al poetului.
Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa doamnei director prof. Andron Elena.

Prof. Alina Luca

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5