Emoţie de toamnă cu Eduard Kunz

Te întorci acasă dintr-un concediu întreg, cu de toate. Îţi trebuie câteva zile să te dezmeticeşti. Să revii în lumea lor. Să vezi că e toamnă.
Simţi nevoia de încă un pic de nostalgie. Deschizi mailul şi Societatea de Concerte te invită la un recital de pian Eduard Kunz. E tot ce îţi trebuie…
Te întorci în trecut şi îţi aminteşti de un Alexandru Tomescu şi un Eduard Kunz în recital la Bistriţa. Şi din acea clipă ţi-ai mai făcut un cadou ţie însăţi.

Vineri, 6 septembrie, la Sinagogă, s-a reîntors Eduard Kunz la inspirata iniţiativă a lui Gavril Ţărmure. Recitalul de pian a lui Eduard Kunz a adunat mulţi oameni la un loc.
Îţi plimbi privirea. Multă lume. Eşti puţin stângace. Nu durează mult. Poveşti de suflet cu mama Anitei Hartig şi doamna Ţărmure.
Liniştea vine odată cu gândul care îţi spune că acasă şi chiar dacă eşti melancolică, eşti în locul pe care îl ştii atât de bine.

Şi mai apoi Eduard Kunz la pian. Începe în forţă. Cu un Maurice Ravel. Un carusel al emoţiilor. Eduard Kunz e regizorul. Noi, spectatorii, actori. Ştie exact ce vrea. Şi e foarte simplu să ne ceară şi nouă acelaşi lucru.

A reuşit. Pe final l-au ajutat nocturnele lui Chopin. Aplauze, bisuri, îmbrăţişări. Îi spun doamnei Ţărmure, că nu ştiu de ce, am senzaţia că domnul Ţ. va reprezenta pentru Kunz un soi de port- bonheur aşa cum a fost şi pentru Grigore Leşe. Final de spectacol. Eduard Kunz te-a ajutat să te reîntorci acasă. E bine şi parcă nu prea te mai interesează nimic. Respiri şi zâmbeşti.

- A fost un concert frumos!
- Frumos concertul, frumos şi pianistul!... îmi răspunde un chip drag.

Recitalul de pian Eduard Kunz face parte din stagiunea muzicală permanentă 2013, program iniţiat şi susţinut de Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5