Emoţii şi speranţe, la început de an şcolar, la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”

Clopoţelul a sunat în acest an cu patru zile înaintea tradiţionalei date de 15 septembrie, însă pentru mulţi dintre copii şi dascăli a fost o bucurie reîntâlnirea. Curtea Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Bistriţa a fost neîncăpătoare pentru sutele de elevi, părinţi şi cadre didactice, cu toţii parteneri într-un nou an şcolar ce se vrea mai bun decât cei care au trecut.

         Manifestările au debutat cu intonarea Imnului Naţional, mulţi dintre elevi având versurile tipărite, urmată de o slujbă de binecuvântare oficiată de părintele Ioan Bujor. Ulterior, inspectorul şcolar Daiana Bălan a transmis mesajul ministrului Educaţiei, Liviu Marian Pop.

         Primii la cuvânt şi în toate au fost elevii, aşa cum se întâmplă de mai mulţi ani la „Blaga”, Ana Borgovan din clasa a VIII-a urând succes tuturor, de la cei mai mici şcolari până la cei mai mari, reamintindu-le că nu “învaţă pentru şcoală, ci pentru ei”.

         „Bine aţi revenit în şcoală dragi elevi, în clasele I-VIII! Bun venit celor 21 de copii transferaţi din şcolile româneşti sau din ţările europene. V-am aşteptat cu drag, prinţese şi voinici din clasa pregătitoare. În ultimele săptămâni, cuvintele de top au fost Marea Neagră, Transfăgărăşan, MasaTăcerii, Cheile Bicazului, Dunărea cu superba-i deltă, parcurile şi muzeele bucureştene, Cluj, Braşov, Oradea, Sibiu, Simona Halep, George Enescu, Munţii Rodnei, Călimani sau ai Ţibleşului, toate bogăţii româneşti”, a spus în deschidere directorul Mihai Cosma. În mesajul său, directorul Şcolii Gimnaziale Lucian Blaga a punctat investiţiile reuşite în această vacanţă, realizate şi cu sprijinul fostei conduceri a şcolii - Crina Mureşean, Manuela Hapca şi adjunctul Marinela Săsărman, cu finanţare de la Consiliul Local Bistriţa.  

Acesta a menţionat că peste 95% dintre absolvenţii clasei a VIII-a din acest an au obţinut medii de promovare la Evaluarea Naţională, iar mai mult de o treime dintre aceştia au avut medii peste 8, cu note de 10 la română şi matematică. Aceştia sunt acum elevi ai colegiilor de top din Bistriţa – Liviu Rebreanu şi Andrei Mureşanu, dar şi în licee vocaţionale (muzică, arte, pedagogic). „Sunt rezultate deosebite care ne menţin pe un loc fruntaş între şcolile din judeţ, rezultate mobilizatoare – ar trebui – pentru noua generaţie de clasa a VIII-a, dar şi pentru cei mai mici. Familia noastră şcolară din acest an este formată din 605 elevi şi 49 de cadre didactice”, a mai spus directorul Mihai Cosma, declarând deschis, în aplauzele audienţei, noul an şcolar.

         Preşedintele Asociaţiei de Părinţi de la „Lucian Blaga”, Claudia Andron, a punctat faptul că în unire stă puterea, un astfel de exemplu fiind iniţiativa pornită de la această şcoală de a implica autorităţile în decontarea serviciilor de pază a unităţilor şcolare, propunându-le părinţilor să se implice în proiectele asociaţiei.

         Asigurările Poliţiei Române pentru un parteneriat cu şcoala, elevii şi părinţii a fost transmis de un reprezentant al IPJ BN, Adriana Bodiu.

     Ca de fiecare dată, vedetele festivităţii au fost elevii claselor pregătitoare, emoţionaţi, dar plini de speranţe, aceştia fiind primiţi pe sub cupole de flori de elevii din ciclul primar, în ritmurile cântecelor copilăriei.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]