Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

„Eneida” în traducerea lui Coșbuc. Sau despre universalitatea limbajului poetic

Vasile Vidican

Este limpede că orice demers prin care un text sau altul este tradus dintr-o limbă în alta, constituie în esență un proces mult mai complex și mult mai amplu decât simpla tălmăcire a unor cuvinte. Nu cred că se impune să insist foarte mult în acest sens, dar se cuvine, fie și ca o paranteză, să subliniez atât importanța traducătorilor în cultura universală, cât mai ales prilejurile prea rare și prea lipsite de consistență cu care se sunt menționate și lăudate roadele muncii lor, chiar și în spațiul cultural.
Există profesii în zona literară (și nu numai...), printre care aș numi-o și pe cea de traducător, a căror importanță este cumva minimalizată și privită în treacăt sub pretextul absenței unui puternic vector creator. Nefiind rod imediat al inspirației creatoare, traducerea este situată într-un plan secund în registrul ocupațiilor culturale.
La toate acestea m-am gândit recitind „Eneida” lui Vergiliu, tradusă de George Coșbuc (Editura Gramar, București, 2010). În primul rând pentru că poetul devine, prin munca masivă de tălmăcire a unor opere esențiale din literatura universală, un adevărat deschizător de drumuri. Să ne gândim bunăoară, la colosala traducere a „Divinei comedii”, operă pentru care, după cum bine se știe, Coșbuc a studiat intens limba italiană.
Speculând puțin pe marginea listei de traduceri realizate de poet, observăm o apetență vădită pentru creațiile ample, monumentale. Putem lesne merge mai departe cu șirul gândurilor în direcția conturării unei conștiințe naționale în munca de traducere a poetului născut la Hordou. Coșbuc întrevedea, altfel spus, importanța traducerilor pentru cultura unui popor, iar demersurile sale în această direcție stau sub astfel de auspicii.
Mai mult decât atât, aș spune chiar că o dată cu monumentalele traduceri făcute din literatura universală, Coșbuc diminuează în mod evident distanța dintre tâlcuire și act de creație propriu-zis. Să ne gândim că despre traducerea „Divinei comedii”, Tudor Vianu scria că este „opera cea mai de seamă a măiestriei sale poetice”. Cu alte cuvinte, actul traducerii este, pentru George Coșbuc, esențialmente un act creator.
Revin însă, la „Eneida”. Recunoaștem și aici preferința poetului de a se apleca asupra unor opere vaste, ample, care să contribuie din toate punctele de vedere la dezvoltarea culturii și mai ales a fondului poetic al limbii române. George Călinescu sintetiza în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”: „Și în sens sever epic, Coșbuc se gândea la un mare epos național care să sistematizeze mitologia românească în chipul «Iliadei» și «Eneidei»”. Iată, așadar, că transferul unei opere literare dintr-o limbă în alta capătă valențe mult mai complexe.
Să nu uităm de asemenea că pentru această traducere, Coșbuc primește premiul „Năsturel” din partea academiei (îl mai luaseră doar Alecsandri și Odobescu înaintea sa); în opinia juriului, această lucrare constituie „triumful absolut al unui talent consacrat”. Actul traducerii este pus așadar sub semnul talentului, a creativității.
Și nu este deloc departe de adevăr o astfel de afirmație. Poezia pentru Coșbuc ține mai degrabă de universalitatea limbajului poetic, iar nu de forme specifice vreunei zone geografice sau lingvistice. Astfel că actul traducerii devine la rândul său o parte consistentă a acestui limbaj. Eforturile poetului/traducătorului se îndreaptă în permanență înspre o valorificare a acestei universalități, nicidecum înspre o evidențiere a diferențelor culturale, lingvistice etc.
Grație acestor eforturi, eroii literaturii greco-latine devin eroii noștri în anumite privințe, epopeea romanilor devenind la rândul său, în chip intim epopeea noastră. Cititorul rezonează altfel la parcurgerea unui text, atunci când demersul traducerii este îndreptat și în această direcție, a apropierii literaturii de el.
Episodul vânătorii cerbilor de pe tărâmurile trinacrice par extrase din mitologia noastră: „Arcul, și-alege săgeți, căci tolba i-o poartă Achates./Iute doboară pe cerbii fruntași cari veseli și mândri - /Coarne -ncrângate clăteau; și pui mai doboară, și-alungă/Turma de-a lungul prin văi și-o gonește prin deset de codru./Nici nu s-oprește-aruncând omorârile, până ce-așterne/Câmpului șapte din cerbi, pe număr cu șapte corăbii.” (p. 18) În fond, nu puține sunt legendele noastre în care un act întemeietor să fie însoțit de un astfel de episod de vânătoare.
Cred că se poate vorbi la George Coșbuc despre un permanent transfer dinspre poet înspre traducător și invers. Vom putea sesiza, parcurgând traducerile sale, un soi de flux poetic comun, ce ține nu doar de universalitatea poeziei, ci și de esența limbajului poetic. Astfel că, tălmăcirea din literatura greco-latină (și nu numai!) contribuie la formarea poetului George Coșbuc. Dar procesul este și invers, munca traducătorului fiind influențată în chip meritoriu, îmbogățită, am putea spune, de eforturile creatoare ale poetului. Remarcabile sunt, din acest punct de vedere, scenele de bătălie, din „Eneida” în care distingem un ritm interior al versurilor sesizabil în opera coșbuciană.
Hrănindu-se din marea literatură, poezia lui George Coșbuc își pune la rândul său amprenta asupra felului în care ea este tradusă în limba română. Vorbim despre un proces complex, amplu, care, după cum spuneam, stă sub semnul unei universalități a limbajului poetic și a unei permanente dezvoltări a acestuia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]