Interviu cu episcopul Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Episcopul Teofil de Iberia: Port în inima mea şi în rugăciuni pe bistriţeni, pentru care am o afecţiune aparte

Rep.: - An de la an, la Mănăstirea Dobric vin foarte mulţi credincioşi. În acest an ne-am bucurat de prezenţa unui ierarh deosebit, venit tocmai de la românii din Spania şi Portugalia. Sunt foarte mulţi locuitori din judeţul Bistriţa-Năsăud acolo. În primul rând, vă spun bine aţi revenit acasă, pentru că ştiu că o perioadă aţi fost aici, în judeţ, la Salva. Vreau să vă întreb, Preasfinţite, cum vi s-a părut la Mănăstirea Dobric?

          ÎPS Teofil al Iberiei: - A fost foarte frumos, ca într-o zi de Paşti. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de fapt, este un praznic al învierii Maicii Domnului şi este întotdeauna un har deosebit, o bucurie deosebită care-i învăluie şi-i cuprinde pe toţi cei care se adună laolaltă şi slujesc privegherea şi Sfânta şi dumnezeiasca liturghie. Aşa am trăit eu această zi, ca o zi de Paşti.

          Rep.: - Vă aşteptaţi să fie atât de mulţi creştini? Ştiaţi că la Mănăstirea Dobric, în ultimii ani, e o tradiţie să vină lume multă ?

          ÎPS Teofil al Iberiei: -  De obicei ştiu că la mănăstiri se adună lume multă, dar nu mi-am închipuit că o să fie foarte mulţi. În general, nu am acest simţ al mulţimii, nu ştiu să apreciez câţi au fost la ochi, să-mi dau seama că au fost atâţia zeci de mii, dar mă bucur atunci când văd că oamenii îl caută cu toată inima şi cu toată sinceritatea pe Dumnezeu, pentru că ce altceva am putea dori şi ce altceva am putea căuta? Vedeţi că toate cele ale lumii sunt amăgiri şi dezamăgiri, în cele din urmă, iar omul nu se poate hrăni cu nimic decât cu ceea ce vine de la Dumnezeu. Dacă nu primim hrană duhovnicească, până la urmă, omul se ofileşte şi moare.

          Rep.: - Sunteţi născut într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, dar într-un loc cu oameni creştini, care se şi salută creştineşte, în Maramureş, aproape de judeţul Bistriţa-Năsăud. Locuitorii din această zonă au un cult mai deosebit pentru Fecioara Maria?

          ÎPS Teofil al Iberiei: - Posibil că da. Este o evlavie aparte faţă de  Maica Domnului, în special faţă de aceste pelerinaje care se organizează la sfintele mănăstiri, la praznicele Maicii Domnului, procesiunile care se organizează la Nicula sau la mănăstirile din Maramureş, la Moisei, la Rohia, la Bixad, dar şi la mănăstirile mai noi, peste tot oamenii merg în pelerinaje cu cântări, cu rugăciuni şi în felul acesta îşi exprimă dragostea deosebită pe care o poartă Maicii Domnului. Este un firesc, cred eu, evlavia faţă de Maica Domnului. Nu ai cum să nu o cinsteşti pe Maica Domnului dacă ştii că fiul ei este Mântuitorul lumii întregi şi Mântuitorul tău. Nu poţi să separi pe mamă de fiu şi pe fiu de mamă. Cred că este un nefiresc – cei care despart în felul acesta cred că nu înţeleg dragostea. Dacă ar înţelege ce înseamnă dragostea n-ar putea să îi separe.

          Rep.: - De multe ori, în rugăciunile noastre, parcă mai degrabă apelăm la Maica Domnului pentru a fi mijlocitoarea noastră către Iisus. Este ca o mamă a noastră. Rugăciunile ei sunt, poate, mai auzite decât ale noastre. Ce ar trebui să ştie cei care nu se roagă şi către Maica Domnului?

          ÎPS Teofil al Iberiei: - Sigur că, Maica Domnului ne iubeşte cu inimă de mamă. Avem îndrăzneală pentru că intuim ce înseamnă să fii mamă. Poate că uneori imaginea de tată, imaginea tatălui pentru noi este o imagine a unei autorităţi, a unei durităţi, uneori. Dar, de fapt, Tatăl nostru cel din Ceruri nu este aşa ca taţii noştri de pe pământ. Tatăl nostru cel din Ceruri este la fel de bun, iar Maica Domnului nu poate fi mai bună decât Dumnezeu. Iar dacă este bună este pentru că Dumnezeu a zidit-o şi ne-a dăruit-o în felul acesta, de la El are această dragoste de mamă. Mi-au plăcut foarte mult cuvintele pe care le-am auzit la un părinte duhovnicesc: „Cine a zidit inima de mamă oare nu ştie ce înseamnă să fii mamă!” Cu siguranţă că da, Dumnezeu a zidit inima de mamă şi El ne-a dăruit-o pe Sfânta Fecioară Maria, iar cei care nu se roagă la Ea se lipsesc de această dragoste maternă, cu care, până la urmă, toţi suntem familiarizaţi. Pentru noi toţi, mama este ceva foarte preţios, foarte scump, iar Fecioara Maria este Maica Bisericii. Hristos, de pe Golgota ne-a dăruit-o, dăruind-o ucenicului iubit  Ioan, zicându-i „Fiule, iată Mama Ta!”, de fapt, ne-a dăruit-o nouă, tuturor. Ea este Maica Bisericii, Maica apostolilor, Maica Bisericii întregi, aşa că nu putem să nu ne rugăm ei. Este, repet, un firesc al iubirii.

          Rep.: - Preasfinţite, preoţii îşi fac datoria, din punctul meu de vedere, de la altar. Se roagă pentru ţară, se roagă pentru noi. Noi, creştinii, care poate uneori uităm de biserica mamă, poate uneori aducem cuvinte care n-ar trebui către biserica noastră... Eu întotdeauna am spus că Biserica este ca şi mama noastră, iar dacă despre mamă vorbim întotdeauna cu cuvinte frumoase, aşa ar trebui să facem şi cu biserica. Ce-ar trebui să facem noi, creştinii, în aceste vremuri tulburi pentru a ne apăra biserica?

          ÎPS Teofil al Iberiei: - În primul rând, cred că ar trebui să ne conştientizăm  statutul de fii şi apartenenţa noastră la biserică. Biserica nu este doar ierarhia, doar preoţii sau monahii, biserica sunt toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, toţi suntem mădulare ale aceluiaşi trup şi aceasta ar trebui, cred eu, ca prioritate credincioşilor, să conştientizeze şi, poate că noi, preoţii, trebuie să-i conştientizăm mai mult de faptul că şi ei sunt biserica. Vorbind de rău biserica, se vorbesc de rău pe ei înşişi, se judecă pe ei înşişi.

          Rep.: - Aşa este. Rugăciunea ar fi salvarea pentru neam. Suntem în Anul Centenarului Marii Uniri. Străbunii noştri, acum 100 de ani, au mers la Alba Iulia, în costumul tradiţional şi cu crucea-n frunte, cum se spune, şi cu credinţa. Ar trebui să fie şi în aceste vremuri uneori tulburi, când uneori nu ne mai găsim credinţa, rugăciunea salvarea?

          ÎPS Teofil al Iberiei: - Întotdeauna rugăciunea a salvat, şi în istoria lui Israel,a poporului celui vechi al lui Dumnezeu vedem cum în situaţii de criză rugăciunea profeţilor, rugăciunea regilor, a preoţilor lui Israel a ajutat foarte mult şi asta a salvat poporul de la pierzanie, la fel şi în istoria bisericii vedem cum întotdeauna rugăciunea a ajutat foarte mult şi în viaţa fiecăruia. Vedem cum în momentele cele mai grele, aparent de nedepăşit, rugăciunea face minuni şi nici nu-ţi poţi închipui de unde şi cum apare salvarea. Şi Dumnezeu aceasta face, ceea ce pentru noi este imposibil. Nu face ceea ce este posibil pentru noi ci ceea ce este imposibil pentru noi, iar aici rugăciunea înseamnă foarte mult. Dumnezeu aşteaptă rugăciunea noastră, nu pentru că ar avea nevoie de ea, ci pentru că ne-a zidit ca şi făpturi libere, rugăciunea arată că noi, de fapt, ne dorim ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se impune ci îl chemăm şi atunci, bineînţeles că Dumnezeu răspunde la această chemare cu bunăvoinţă.

          Rep.:- România nu mai reprezintă doar teritoriul pe care ne-am născut ci România reprezintă milioane de români plecaţi peste tot. Cred că şi din Spania, şi din Portugalia  putem vorbi despre o mică Românie pentru că sunt credincioşi din toate zonele ţării. Este mai grea misiunea, pentru un ierah departe de ţară, să aibă grijă de sufletele credincioşilor de acolo decât dacă ar fi fost aici în ţară.

          ÎPS Teofil al Iberiei: -  Greu de apreciat. Nu ştiu cum este să fii ierarh în ţară. Eu acolo am fost trimis şi am pornit cu destul de multă teamă, dar odată ce-am ajuns acolo cumva am primit un fel de linişte şi cred că este darul lui Dumnezeu, ceva care m-a încredinţat că aşa trebuie să fie, aceasta este calea, de la Dumnezeu s-au rânduit lucrurile aşa. Nu pot să zic nici că este greu, nici că este uşor, dar nădăjduiesc că Dumnezeu îşi face lucrarea prin noi. El ne alege, El ne cheamă, El ne trimite, aşa că eu pe aceasta mă bazez, pe ajutorul lui Dumnezeu şi pe faptul că El continuă să-şi facă lucrarea prin noi până la sfârşitul veacurilor.

          Rep.: - Aţi dus cu dumneavoastră Biserica Ortodoxă Română acolo, departe. Eu zic că este o misiune destul de grea. Vin românii mai mult acolo faţă de cei de acasă, vin mai mult la rugăciune, depăşesc, prin prezenţa la biserică, încercările care sunt acolo pentru că sunt departe de casă?

          ÎPS Teofil al Iberiei: - Peste tot unde am reuşit să merg am găsit biserici pline. Sunt uimit de câţi români sunt în străinătate dar, la fel ca şi în România, sunt mult mai mulţi cei care nu vin la biserică. Dar cei care vin, bineînţeles că îşi găsesc alinarea şi mângâierea şi biserica îi uneşte şi îi hrăneşte. Mulţi o fac mai mult decât în ţară. În ţară nu veneau la biserică, dar acolo vin. Alţii continuă ceea ce au făcut şi acasă, în România. Dar unii acolo şi-au redescoperit credinţa, unii poate chiar s-au convertit acolo, în străinătate. Cred că diferă experienţe de la persoană la persoană.

          Rep.: - Cum aţi găsit, după ani şi ani, Mănăstirea Dobric, pentru că aţi mai fost aici şi în calitate de exarh al mănăstirilor? Cum aţi găsit-o pe maica stareţă Veronica, pe părintele Siluan? Am înţeles, s-a spus în predică, că dumneavoastră aţi fost cel care i-aţi dat numele.

          ÎPS Teofil al Iberiei: - Într-adevăr, de mulţi ani nu am mai fost la Dobric, dar găsesc mănăstirea foarte înflorită şi înfloritoare, pentru că se continuă, văd aici, lucrările, iar maica stareţă este admirabilă pentru că a rezistat în condiţiile nu uşoare de aici şi a ţinut piept la toate vitregiile şi a reuşit să facă ceea ce a făcut aici. Cred că şi părintele Siluan este un mare dar şi o mare binecuvântare pentru mica obşte. Faptul că este un preot care slujeşte zilnic liturghia şi celelalte slujbe este un izvor de har pentru obşte şi nu numai, pentru toţi cei care vin aici, care sunt chemaţi de Dumnezeu în acest loc.

          Rep.: - Un mesaj pentru bistriţeni, care s-au bucurat în momentul în care aţi fost instalat pe scaunul Episcopiei Iberiei. Un mesaj pentru bistriţenii care sunt mulţi acolo la număr în acea zonă a lumii, dar şi pentru cei de acasă, care spun că sunteţi şi de-al nostru.

          ÎPS Teofil al Iberiei: -  Păi, sunt, nu cred că m-am separat, n-am rupt legătura cu tot ceea ce am trăit înainte, este de fapt o continuitate. Vedeţi, slujirea în biserică este a lui Dumnezeu prin noi, este o continuitate. Eu îi port în inima mea şi în rugăciunile mele pe toţi aceia pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale de-a lungul anilor şi în mod deosebit pentru bistriţeni am o afecţiune aparte. Am petrecut 13 ani la Mănăstirea Salva şi a fost o legătură foarte strânsă cu credincioşii din Ţara Năsăudului, aşa că le doresc tot binele şi îi rog să se roage şi ei pe mai departe pentru mine, aşa încât slujirea mea să fie o binecuvântare pentru întreaga biserică şi pentru întreaga lume.

          Rep.: - Vă mulţumesc frumos. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5