Eroii neamului, pomeniţi la monumentul de pe Vârful Grui de episcopul Vasile Someșanul

Sute de credincioși bistrițeni, maramureșeni și suceveni au urcat pe vârful Grui din Munții Călimani pentru a aduce un omagiu eroilor români. În această zonă, cu implicarea maicilor de la mănăstirea Piatra Fântânele a fost ridicat un monument pentru cei ce și-au dat viața în primul război mondial. Momentul comemorativ a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul episcop Vasile Someșanul și a continuat cu o slujbă de parastas. În cadrul cuvântului de învățătură Preasfințitul Vasile a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre misiunea Mântuitorului Iisus Hristos de salvare a întregii omenirii de la moarte. Este deja o tradiție ca în fiecare an de Ziua Eroilor, la mormântul celor 60 de militari români căzuţi aici în timpul primului război mondial să se oficieze o slujbă de pomenire. Monumentul de pe Vârful Grui a fost ridicat în anul 2005, la inițiativa PS Vasile Someșanul, de maicile de la Mănăstirea Piatra Fântânele, a precizat maica stareță Pamfilia Solcan. Preasfințitul Vasile Someșanul a fost prezent la Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la Piatra Fântânele încă de miercuri seara. De la ora 19 a fost oficiată aici slujba Vecerniei cu Litie, slujbă continuată de la ora 21 cu Taina Sfântului Maslu. În ziua de prăznuire a Înalțării Domnului Preasfințitul Vasile, alături de protopopul Alexandru Vidican, a oficiat la monumentul din Vârful Grui Sfânta Liturghie și slujba parastasului pentru eroii neamului. Au participat atât preoți, cât și credincioși din Bistrița, Prundu Bârgăului, dar și din zona Bucovinei. Militarii Batalionului 817 Artilerie “Petru Rareş” au desfăşurat un emoţionant ceremonial militar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]