EROINA DIN BÂRGĂU ŞI TOTODATĂ ”BUNA CEA MAI BUNĂ DINTRE BUNE“ FACE…...91 DE ANI !

Atmosfera de apocalipsă instaurată pe Valea Bârgăului de ocupanţii horthyşti, mai cu seamă în ultimele lor zile, odată cu declanşarea de către armatele române şi aliate a operaţiunilor militare pentru eliberarea Transilvaniei, au adus în prim planul vieţii sociale a zonei şi o imagine luminoasă, cea a Eroinei din Bârgău, în opinia celor apropiaţi ”buna cea mai bună dintre bune“. Este vorba de Ioana Sofinceanu, fiica martirului neamului românesc, Leon Vlad, un om simplu, modest şi cinstit, în vârstă de 50 de ani, care îşi asigura existenţa prin exercitarea meseriei de zidar. Tatăl său împreună cu părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop, de la Mijloceni şi alţi cinci patrioţi bârgăoani fuseseră arestaţi până atunci de mai multe ori, fiind consideraţi indivizi periculoşi pentru ordinea socială a acelei vremi şi derularea operaţiunilor forţelor de ocupaţie. Principalele acuze ce le-au fost aduse au constat din activităţi în favoarea armatelor române şi aliate şi de sprijinire a acţiunilor grupurilor de partizani. În rândul autorităţilor se instaurase un adevărat sindrom paranoid întrucât orice act sau fapt era considerat acţiune ostilă. Familia părintelui Lazar Victor de la Mureşeni, localitate situată în apropierea liniei de demarcaţie vremelnică, de pildă, nu-şi putea expune rufele la uscat, sau după lăsarea întunericului nu putea folosi lanterna, fără a fi acuzat că transmite mesaje armatei române. După anchetele de rigoare desfăşurate atât la Prund cât şi la Bistriţa nu s-au putut reţine de fiecare dată în sarcina împricinaţilor implicarea în comiterea unor fapte încriminatorii concrete, motiv pentru care au fost eliberaţi. La 09 octombrie 1944, în condiţiile în care armatele române şi aliate se apropiau vertiginos de Prund, toţi au fost rearestaţi. Niciunul nu şi-a făcut prea multe probleme întrucât această practică devenise una de rutină în momentele tensionate şi scontau că deznodământul nu va putea fi şi de această dată decât unul fericit, cum se întâmplase şi altă dată.
Intuiţia, sensibilitatea, iscusinţa şi mai ales grija pentru viitorul familiei au determinat-o pe Ioana Sofinceanu, tânăra pe atunci, în vârstă de 22 ani, la o evaluare aprofundată a situaţiei şi pericolelor ce planau asupra tatălui său şi a celorlalţi arestaţi. Una dintre întrebările ce şi le punea mereu şi mereu era aceea: ce ne facem dacă îl pierdem pe tata ? De aceea, unica şi cea mai importantă problemă pe care şi-a pus-o a fost aceea să-şi salveze tatăl, iar drept urmare a făcut tot ceea ce s-a priceput şi a considerat că trebuie să facă, deşi ştia că eforturile sale vor avea un preţ şi costurile lor, dar cu riscurile de rigoare şi cu un curaj nebănuit conferit de marea sa dragoste părintească s-a angajat în lupta cu opresorii. În acest context, a făcut demersuri repetate, a insistat şi nu s-a lăsat până n-a obţinut permisiunea de la comandament pentru a lua legătura cu tatăl său şi ceilalţi arestaţi. Dorea în primul rând să se asigure şi să se convingă că tatăl şi consoţii sunt în viaţă, iar în al doilea rând să le sugereze să treacă la o acţiune de salvare în forţă fiindcă: ”doar sunteţi bărbaţi şi trebuie să dovediţi acest lucru!“. La intervederea avută a constatat că toţi erau îngrijoraţi şi preocupaţi de soarta familiilor decât de a lor. În acelaşi timp, au respins sugestia şi i-au temperat entuziasmul, considerând că în final raţiunea va învinge, iar opresorii nu-şi vor mânji mâinile cu sângele lor nevinovat. N-a abandonat, însă lupta, ci şi-a trimis pe cei doi fraţii ai săi mai mici, pe Daniel, de 14 ani şi Iuliu, de 16 ani, la mătuşa lor Mina (familia Grigore Buf –n.n.), ce locuia vis-a-vis de beciul restaurantului în care arestaţii fusese transferaţi şi încarceraţi în după amiaza zilei de 10.10.1944, cu sarcina de a observa ce se petrece acolo şi a o ţine la curent. Fraţii s-au conformat, unul venea, iar altul mergea într-un dute-vino continuu. După lăsarea nopţii, însă, datorită intedicţiilor instituite n-au mai putut face acest lucru, iar la adăpostul întunericului, arestaţii au fost scoşi rând pe rând din beci şi duşi sub escortă într-o grădină, unde au fost împuşcaţi mişeleşte, iar trupurile lor au fost aruncate într-o groapă comună pregătită în prealabil. Singurul care a scăpat cu viaţă, printr-un adevărat miracol, cu ajutorul credinţei şi a unui complex de împrejurări şi situaţii favorizante în care rolul principal a revenit Anisiei Vlad, nurorii sale Florica şi fiului său Chifor Vlad, diacul bisericii de la Prund a fost părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop, pe atunci în vârstă de 43 ani. În dimineaţa zilei de 11.10.1944 la Prund au intrat trupele române şi aliate. Graniţa dintre viaţă şi moarte n-a fost decât de câteva ore. Printre primii care s-au înfăţişat la locul tragediei a fost Eroina din Bârgău, care a cercetat rănile părintelui său şi i-a preluat trupul în vederea organizării cuvenitelor ritualuri creştineşti.
Lovitura groaznică primită au marcat-o pentru întreaga viaţă, dar în acelaşi timp au şi întremat-o, i-au dat forţă şi putere, ce au ajutat-o să reziste la alte şi alte lovituri la fel de grele pe care viaţa i le-a oferit. A fost profund marcată de decesul înainte de vreme a trei din cei şase copii: a fiului său Dumitru, tată a trei copii, fost angajat la I.M.C., decedat la vârsta de 40 ani, a fiicelor Sanda şi Valeria, soţii şi mame, foste angajate la S.C. Mopal S.A. şi respectiv la S.C. Hicart S.A., trecute la cele veşnice la câţiva ani după pensionare, a ginerelui Vasile, fost cadru militar, tată a doi copii, decedat la vâsta de 34 ani, a soţului Alexandru, a fraţilor Aurel şi Iuliu şi a altora dintre cei dragi şi apropiaţi. Au ajutat-o să răzbească coeziunea şi solidaritatea familială şi gândirea pozitivă. Pentru: Nicoleta, Tuca, Oana, Gina, Crinuţa, Alexandra, Laura, Anamaria, Ioana, Bianca, Nicuşor, Dănuţ, Ionel, Alexandru, Dan, Petruţ, Manu, Erich şi ceilalţi vreo treizeci şi ceva de nepoţi şi strănepoţi, inclusiv pentru Claudiu şi Liviu, (căruia în amintirea bunicului apropiaţii îi spun Sandu – n.n.), ambii elevi în clasa a III-a, preluaţi spre creştere şi educare de Ioana (Nuţa) şi Mariana, două dintre fiicele sale, Ioana Sofincianu este aşa cum a fost şi a rămas din totdeauna ”buna cea mai bună dintre bune!“. Nu întâmplător o înconjoară cu dragoste, nu uită oricând au prilejul să treacă pe la ea, să o întrebe de sănătate, despre problemele cu care se confruntă, să-i aducă o găletă de apă, un braţ de lemne, ori măcar să o bucure prin prezenţa lor şi să-i mai însenineze singurătatea, care o mai încearcă uneori. Tuturor le-a transmis nu numai marea sa bunătate şi iniţiativă, dar şi deosebita ei modestie. M-a impresionat, Alexandru (Ducu), unul dintre nepoţi, care pentru a-şi scuti părinţii de inerentele cheltuieli, în timp ce era elev în ultimul an de liceu, a solicitat şi a obţinut autorizaţie pentru reparat şi umplut brichete, fratele lui Ionel, care în timpul facultăţii şi-a exonerat părinţii de inerentul efort financiar cu studiile lui, prin activarea în echipa de volei a universităţii şi prestarea unor servicii de pază reuşind chiar în perioada studenţiei să realizeze venituri, ce i-au permis achiziţionarea unei garsoniere şi să pună bazele unei iniţiative economice de perspectivă. Alexandra, o strănepoată a sa, elevă în clasa a XII-a, îşi face timp pentru a-şi ajuta mama la coafor, iar exemplele ar putea continua. În aceste condiţii nu m-a surprins faptul că un strănepot de al său de soră, ni s-a recomandat, recent, destul de nostim:”Sunt Ionel Aurelian Tănase, şofer de......roabă în Spania !“. I-am transmis că este o meserie faină, cătată şi de apreciat în aceste vremuri nu tocmai din cele mai favorabile din punct de vedere economic, mai ales că atât el cât şi fraţii lui Răducu şi Nicuşor dovedesc acest lucru prin fapte concrete, primii doi şi-au ridicat câte o locuinţă în regim de înălţime P+1, de care familiile şi comunitatea vor fi cu siguranţă mândre, iar Nicuşor a executat lucrări de refacere şi modernizare la casa părintească, fost cândva propritatea vrednicului lor străbunic Leon Vlad.
Pentru ceea ce a însemnat şi înseamnă Eroina din Bârgău şi totodată ”Buna cea mai bună dintre bune“ pentru comunitate şi familie am socotit că merită ca la împlinirea peste câteva zile a 91 de ani să însăilăm aceste rânduri şi să-i dorim în continuare sănătate şi putere odată cu tradiţionalul La mulţi şi fericiţi ani !

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]