Eseu de dragoste dedicat pădurii

Scriitorul Grigore Avram ne-a obişnuit ca în lucrările de specialitate sau în volumele de versuri să ne vorbească despre pădure, pe care o consideră ca un liant de nedespărţit al omului. Prin apariţia volumului „Pădurea altfel” la Editura Karta Graphic, Grigore Avram probează calităţile de cercetător, filozof şi etnolog într-un amplu eseu structurat pe capitole precum însuşi arborul are o morfologie. Doctorul în silvicultură vede pădurea ca o fiinţă umană suferindă, săracă şi neajutorată care, însă, întreţine întreaga planetă. Pădurea îngenunchează în faţa tulburării noastre cerând Tatălui, după modelul Fiului, iertare pentru toţi aceia care, hrănindu-se din ea, comit păcat. Pădurea poartă în ea dragoste faţă de semeni, pe care i-a îmbrăcat în gigantica ei emoţie sentimentală. Totul a pornit în momentul în care pădurea din spatele casei i-a cerut scriitorului un autograf pentru ziua de mâine. În acel moment a avut loc o explozie de gânduri care se oglindesc în carte, Grigore Avram prezentându-ne, de această dată, nu părerea silvicultorului, îndemnându-ne să renunţăm la anatema toporului şi să ne întoarcem la forma sacră a conştiinţei primare. Lemnul este cel din care ne construim cruci care să ne răstignească de viaţă, de multe ori uitând să deschidem portiţa sufletului pentru a lăsa să intre lumina pădurii. Peste tot în volum pădurea este numit individ, adică fiinţă reală care posedă suflet şi care aspiră la idealuri. Datorită respingerii de către om, pădurea se lansează, apoteotic, în fiecare colţişor ruşinat de faptele desfrânate ale unora dintre noi. Dorinţa de colonizare a pădurii este respinsă de dorinţa de colonizare umană, Avram fiind indignat de dorinţa oamenilor de a reconstrui cordul prin proiecte stabilite prin soft-uri complicate de teamă ca nu cumva să ne transformăm în slugi ale arborilor. În măreţia Lui, Dumnezeu a conceput totul pe baza unor modele perfecte, pădurea sacrificându-se pentru noi. Timpul pădurii este separat de timpul nostru. Pentru arbore, fiecare mişcare de revoluţie a pământului în jurul soarelui înseamnă un inel în jurul măduvei sale. Victoria pădurii asupra timpului şi a spaţiului se regăseşte în pământul pe care-l restructurează şi-l fertilizează. Pădurea este o fiinţă faţă de care nu ne putem achita, în viziunea scriitorului, decât într-un singur mod, iubind-o. Cu rădăcinile înfipte adânc în pământ, spre veşnicie şi cu fruntea în lumina care vine de sus. Arborii mângâie, prin coroana lor, norii de câte ori aceştia sunt trişti, făcându-i să plângă liniştiţi. Legătura cu pământul este la fel de importantă ca şi unirea cu cerul, pădurea fiind un scut şi un adăpost pentru întreaga lume vie: izvoarele susură, păsările îndrăgostite compun cântece. La arbori sentimentul durează tot timpul vieţii lor spre deosebire de om care de multe ori uită că este frate cu codrul.

Cartea este un mesaj de renegociere a relaţiilor cu pădurea, un semnal de alarmă pentru generaţia actuală, o lecţie de ecologie despre sufletul pădurii care este un parfum ce se revarsă peste pielea planetei pe care o înmoaie în calmul dimineţilor senine şi calde de vară sau în răceala mută a nopţilor geroase de iarnă. Citind acest volum, cu siguranţă veţi stabili alte legături cu pădurea privind-o altfel.

Lansarea cărţii va avea loc în 13 februarie, de la ora 17.00, la hotel Bistriţa.