Et in Arcadia nos (2)

Studentul năsăudean nu avusese cum audia cursurile de la facultate ale beclenarului Grigore Silași. Mascarada care i s-a pus la cale în regim dualist austro-ungar se întâmpla în iulie 1884 (dat afară din facultate, pentru că își ținuse cursurile în limba română, fugărit, urmărit de studenții unguri pentru a fi ucis), or, George Coșbuc sosea la Cluj în septembie al aceluiași an. I-a cunoscut ideile în cărțile scoase între timp și în presă.
Oricum, după doi ani de studii clujene, Coșbuc scria câteva poeme edificatoare pentru felul în care și-a asimilat lucrările lui Grigore Silași și ale mitologiștilor germani și slavi. Sunt de reținut mai ales „Atque nos”, „Fata craiului din cetini”, „Brâul Cosânzenei”, „Fulger” ș.a.
Cea mai relevantă pentru această perioadă de studiu și creație este „Atque nos” („Dar și noi”). Poetul vede și întâmpină „tot ce-n mituri a născut întipuiri”, a căror frunte e încoronată de un „mitologic diadem”, deoarece basmul știe sub un ideal s-ascundă palide realități, în sensul că (de pildă) fata lui Verde Împărat poartă podoabe cosmice – „luna pe frunte, soarele pe tipul ei, doi luceferi pe umeri” ș.a.m.d.
Ei bine, personajele basmelor românești, percepute dintr-o perspectivă nouă, întorc gândurile tânărului poet „îndărăt prin secoli”, spre panteonul antichității greco-latine, unde acele „tipuri de grecești mitologii” par toate asemenea cu ale noastre: „rude”, „gemene”, „ se-ncuscrează cu ale noastre fantezii de prin povești/ Tot mai mult și tot mai tare, tot mai strâns, până ce-n fine/ Din subiectele-nrudite un subiect comun devine.”
Și își încheie poemul cu bucurie, parafrazând o celebră zicere antică: „Et in Arcadia nos !” ( „Și noi am fost în Arcadia”).
S-o recunoaștem: Ce diferență față de afirmația din vremea juneței năsăudene („avem ceva ce alții n-au”).