La noi

Et in Năsăud ego

Cornel Cotuțiu

Adică am participat și eu la Adunarea anuală a Despărțământului Astra Năsăud, 11 februarie 2017. O întâlnire maraton, iar cei din sală, în majoritate absolută – moși și bunice -, au rezistat admirabil la cele aproape cinci ore. E drept, nu s-a alergat, în acea sală arhiplină și copleșită de un aer greu de căldură, ci s-a vorbit, uneori seducător, alteori în stilul „hai să vorbim discuții”.
Au fost și câteva intervenții pe seama „îmbătrânirii” efectivelor de astriști. Desigur au venit și replici pe calapodul super uzat de „Noi suntem tineri în suflet”. A plăcut opinia ilustrului etnolog sibian Corneliu Bucur, în sensul că, prin „moș” este de înțeles cel care a acumulat ceva și transmite mai departe; de aici și derivatul „a moșteni”. În sală s-au găsit explicații, motivații de ce intelectuali în puterea vârstei sau tineret nu participă la acțiuni astriste, de ce școala… de ce organismele de tineret… de ce… Mde… Mda!
Lucrarea mea pentru gradul didactic I are subiectul: „Destinul exemplar al Despărțământului Năsăud al Astrei după Unirea de la 1918” (Am elaborat-o în 1981.)
Ajuns acasă, mi-am deschis eseul la capitolul „Locul școlii în viața Despărțământului năsăudean”. Așa mi s-au împrospătat în memorie câteva fapte, date, nume.
O parte din membrii comitetului de atunci erau profesori – mai cu seamă, firește, de la Liceul „George Coșbuc și Școala Normală; majoritatea conferențiarilor provenea de la catedră; multe acțiuni culturale se realizau cu aportul nemijlocit al școlii, al elevilor (reprezentații de teatru, recitări, coruri, dansuri populare); locul de desfășurare al faptelor astriste erau spațiile școlare. O relație, atunci, necesară și inevitabilă (apropo de absența căminelor culturale, a caselor de cultură).
În raza despărțământului, prelegeri pe teme școlare se țin mai ales în primul deceniu interbelic. Eminentul dascăl Vasile Bichigean vorbește la Rebrișoara, Lușca și Salva despre superstițiile locale și avantajele științei de carte. Într-un turneu de conferințe pe Valea Bârgăului, Al. Ciplea și Teodor Șimon au ca teme de rostire astfel de titluri: „Tradițiile și faima Liceului George Coșbuc”, „Însemnătatea școalei normale”, „Rostul excursiei și importanța școalei” etc.
Prelegerile erau însoțite de șezători sau mici spectacole susținute de grupuri de elevi năsăudeni ce însoțeau conferențiarii. Așa cum menționează Ioan Păcurariu, președintele de atunci al Despărțământului, aceste manifestări erau trăite ca „adevărate serbări culturale”.
Ministerul Școalelor avea să remarce (1923) că practica unor astfel de activități culturale, „întâiași dată în vechiul regat” se datorează „unui profesor grănițer năsăudean, prin anii 1898 – 1900”.
Desigur, în anii de acum (fie ei și de democrație mimată), modalitățile de comunicare în masă, a contactului cultural cu publicului sunt incomparabil mai diversificate. Trebuie doar ca pasiunea pentru faptul cultural, educația moral-cetățenească, mijloacele necesare, imaginația organizatorică să fie adaptate de așa natură încât tinerimea să fie… „manipulată” nu spre hăbăuce, hormonale manifestări de stradă (fie și acolo, dacă pricinile sunt serioase), ci spre acte majore de interes colectiv, național.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5