Eugen Teodorovici: Gândim o schemă de finanţare pentru comunităţile de români din afara ţării

Gândim o schemă de finanţare pentru comunităţile de români, ceva ce până acum nu s-a mai făcut, şi anume, o dată, să pregătim românii din afara ţării noastre, fie că sunt şomeri, fie că sunt absolvenţi ai unei forme de învăţământ acolo unde ei trăiesc, fie alte categorii, pentru a-şi putea găsi mai uşor un loc de muncă, cu bani europeni. Din POSDRU nostru, avem o axă dedicată acestui tip de finanţare. Acesta ar fi un element. Al doilea, chiar să îşi facă mici afaceri acolo unde ei locuiesc, dar companii care să se deschidă în România, pentru ca noi, în România, să luăm totuşi taxele şi impozitele unei afaceri pe care o situezi într-un mediu economic mult mai facil, poate. Dar afacere care să se facă strict de către români, cu români, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, într-o conferinţă de presă, ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene susţine că toată lumea va avea de câştigat, atât statul român, cât şi statul unde s-a stabilit românul care doreşte să acceseze aceşti bani europeni.

"Toată lumea va câştiga. Statul respectiv va spune da, e în regulă, tu creezi locuri de muncă aici cu banii tăi, românul de aici nu se mai bate cu, nu ştiu, spaniolul meu pe un loc de muncă; al tău, foarte bine, dacă îl pregăteşti şi face faţă, am de câştigat şi eu pe partea de servicii prestate; tu, ca firmă în România, ai taxele şi impozitele pe care le aduci la buget; deci este o win-win situation", a concluzionat ministrul Eugen Teodorovici.

......................
Citiţi ediţia print ! 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5