Europa. Interferenţe lirice şi muzicale la Clubul Copiilor din Năsăud

La Clubul Copiilor Năsăud a avut loc, luni, 5 martie activitatea Europa. Interferenţe lirice şi muzicale, susţinută de către elevii clasei a XI-a de la Colegiul Naţional Economic din Năsăud, diriginte Dudaş Adina. Activitatea a fost concepută sub forma unei sinteze poetice a acestei lunii a iubirii. Sărbători precum Valentine’s Day, Dragobete, 8 Martie au celebrat iubirea în diverse forme şi ipostaze. În acest context s-a prezentat un buchet de poezii de dragoste din lirica europeană.
Au fost interpretate, de către elevi poezii din Eminescu, Esenin, Goethe, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Jacques Prevert, Eugenio Montale, Silvia Kaputikian, etc.
Spectacolul a evidenţiat faptul că cei mai buni profesori sunt uneori poeţii întrucât ei cu sensibilitatea lor au reuşit să redea o lume aparte a sentimentelor.
Mesajul acestor poezii a confirmat o etică a iubirii conform căreia iubirea presupune o grijă activă pentru devenirea celuilalt, nu doar o obsesie de a-l controla şi a-l limita, iar cel care te iubeşte nu te priveşte ca pe un obiect sau sclav, te ajută să evoluezi, să te dezvolţi. Momentele au fost armonizate la pian de către d-l profesor Ţăran Onişor, iar coordonatorul acestei activităţi a fost profesoara cercului de teatru, Maria Rus, susţinută prin implicarea doamnei director Buia Dorina.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]