Evadare pe aripi de înger

Dinu Virgil, Exerciţii de suflet. Pastile provoca(n)te,

Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008

Îngerii şoptesc în roua dimineţii rugăciuni de-acasă. Vin să ne stâmpere dorul de nemurire şi ne îmbrăţişează cu aripile cuprinzându-ne miresmele-n petale. Citind ai impresia că îngerii poartă mesajul dintre rândurile cărţii spre adâncul sufletului tău. Este un exerciţiu de artă sensibilă. Literele se preschimbă într-un şuvoi de dragoste pe care îl simţi cum ţi se scurge nebănuit în inimă şi te metamorfozează. Ca şi într-o grădină cu miresme-mbătătoare de mai se află şi îngerii în “Exerciţii de suflet”. Nu îi poţi vedea, dar eşti convins că sunt aproape. Nectarul sufletului stă în noi ca în pocalul lui Zeus.

Toate corpurile din univers se află în mişcare. S-a căutat timp îndelungat forma perfectă: cea sferică şi spirală au prevalat. Trebuie să frământăm cuvintele încât să ia forma perfectă. Pentru asta e nevoie de artă, de un exerciţiu fin ca de curgere a nisipului prin clepsidre. Plăsmuirea e continuă. Umbra majestuoasă a cuvintelor o lăsăm să cadă asupra celorlalţi, dar e foarte greu să găsim calea spre inima celuilalt. Rostul acesta îl împlinesc îngerii care ne poartă taina din suflet în suflet. Măiestria noastră constă în frumuseţea de a dărui din căldura sufletului nostru semenilor. Transferul de sensibilitate se face prin aceste “Exerciţii de suflet” . Îngerii sunt fideli purtători ai mesajului poetic. Uneori cuvintele sunt calde şi blajine, alteori cu un iz de ironie şi pamflet, dar mereu pline de reverberaţie divină.

Îngerii vin îtotdeauna de acasă. În fiecare din noi este o fărâmă din acasă care a plantat-o în noi Creatorul sufletului în acel moment de plăpândă atingere, prin sacrul suflu înspre humă, însufleţindu-l. Vorbim adesea de îngerul nostru păzitor, dar nu ştim, de fapt, că el este în noi şi este cel care ne ajută sufletul să nu îşi piardă mireasma divină. Din plantă se desprinde mireasma, din vasul de lut - slujnic efemer - se desprinde, miraculos, sufletul. Privind spre “Exerciţii de suflet” vedem Frumosul şi îngerul sârguincios cum îşi deschide salvator aripile şi picură-n noi nemurire. Priviţi înlăuntrul vostru şi veţi simţi plăcerea zborului.

Ne scurgem prin clepsidre încet, fin nisip împârguit, ne mişcăm dintr-un loc în altul, dar rămânem mereu. Cât de sugestivă este clepsidra pentru a defini viaţa: mişcare dinspre naştere spre moarte. Suntem fin nisip de aur, viaţă, lut însufleţit. Nu vă întrebaţi Cine a pus nisipul în clepsidre? Ne întoarcem mereu spre obârşii. Dinu Virgil te duce înapoi spre rădăcini pe aripi de înger: “Cheia este simplitatea“. Nu căutaţi cuvintele autorului spre a vă putea întoarce acasă. Lăsaţi-l să vă poarte inima spre neumblate tărâmuri de frumuseţe. Când citesc aceste rânduri, toată lumea copilăriei prinde viaţă în juru-mi. Parcă aş fi la a doua naştere. Lasă-te furat de sentimentul măreţ al întoarcerii la Obârşii: “Unde-s copilăriile rătăcite prin porii fiinţei ce-am devenit? Ce ne-a mai rămas de acasă? Ierburile cresc la fel, merii din livada părintească mă aşteaptă şi acum să le miros florile... “ O lume în mişcare pe care tu o priveşti, o vezi; stai şi meditezi, în jurul tău agitaţie. Este o operaţie de rărire a paşilor, de încetinire a timpului. E ca în vis, nu poţi să alergi, aşa cum în lumea reală nu poţi să stai. Ţi se pare doar că te reverşi, dar tu de fapt stai, iar în vis ţi se pare că nu poţi să fugi, de fapt, poţi să fugi, căci alergarea nu este oprită în vis. “Firul de iarbă mă gâdilă şi acum noaptea, pe sub pernă. Simt cum creşte vitejeşte şi mă alină cu lumină (...) Căutăm cu disperare un umăr de sprijin, un axis mundi în jurul căruia, ca-n copilărie vata de zahăr, să ne strângem şi noi de pe drumuri.“ Răpus de un nobil sentiment citesc şi recitesc aceste efluvii de frumuseţe. Nu poţi să nu fi cutremurat până în adâncul fiinţei de viforul delicat al Frumosului răvăşindu-ţi sufletul îngereşte. Ce exerciţii!

Am pornit într-o periegheză spre obârşiile copilăriei mele, purtat de valurile acestor rânduri, şi am regăsit-o pe bunica în mirosul pâinii de casă proaspăt scoase din cuptor şi am simţit braţele-i cuprinzându-mă fierbinte, ca vreascurile trosnind în foc. Căutaţi şi voi în cartea lui Dinu Virgil şi regăsiţi-vă Obârşia. Nu poţi să nu faci acest lucru. Cartea te poartă miraculos într-acolo. Deschide-o doar! Merită pe întreg efortul. Ai pierde o bucurie unică în viaţă. Îngerii plâng de bucurie. Vino la fântâna lui Iacob să primeşti apă vie! Aici nimeni nu este Străin. Şi tu te poţi întoarce Acasă. Te întrebi şi tu: “mai are Tata berbeci pentru când mă voi întoarce?“ Să nu călătorim ca nişte străini spre Emaus. Nu putem citi aceste rânduri fără să fim pătrunşi de frumuseţe. Cartea ne umple de Iubire. Descătuşează-te, cititorule! Ia în mână această carte sau caut-o pe adresa www.dinuvirgil.ro . Te va cuceri îngereşte.

Un nou an adăugat vieţii - iată, o nouă fereastră deschisă spre sufletul nostru. O nouă oportunitate. Privim în noi şi înafară altfel: “Am devenit un flămând spiritual azi, când orificiul timpului din clepsidre se măreşte“. Aş continua această idee... dar nu ne scurgem oricum, ci în pârgă, pentru că sufletul nu poate rămâne indiferent... el doreşte să se întoarcă Acasă.

Curgerea vieţii a fost zăgăzuită de baraje, satul golit de veşnicie, dar fundamentul se păstrează prin credinţă: “numai cei ce-au gustat laptele cald al ugerului şi-au călcat iarbă, nu gazon, pot să-nţeleagă tainele nemuririi“. Ţăranul a rămas martor în bătătura casei sale. El, ca şi “dascălul, ne învaţă cum se moare în picioare. O lacrimă brăzdează obrajii trecutului. O mână aspră o şterge iute, să n-apuce să dea sufeltul pe afară.

Astăzi nu mai sunt probe, sunt tentaţii. Încercăm să facem din trupul nostru temple de închinăciune, în timp ce în biserică nu mai găsim privire de înger“. Drumul pietruit ce ducea spre obârşii, acolo unde se mai păstra tradiţia, ca în romanul lui J. M. Pereda, “Sus pe stânci“, a fost lepădat. S-au născut autostrăzile, care scurtează drumul fizic, dar îngreunează ajungerea la Suflet.

Sunt pastile provocante care ne sunt adresate delicat, recomandate a fi înghiţite cu grijă, să nu ne deranjeze interiorul. Autorul ne avertizează: “Atenţie, sus se lucrează! “ Aşadar, aveţi grijă la exerciţii! Prefăcătoria şi meschinăria dăunează grav sufletului. Înghiţiţi pastilele, dar şi pe semenii voştri care sunt îngeri zburând în inimi, lângă voi.

Citind, mă regăsesc la obârşii, acolo unde vrea autorul să ne conducă şi simt deja “povestea cu obraji de bunici“ copleşindu-mă şi răvăşindu-mă cu frumuseţi nevăzute, curgând frenetic în mine cum cascada îşi varsă apele peste stânci şi praguri în magica-i cădere. Îţi limpezeşti mintea trecând prin aceste “exerciţii de suflet“, te umpli de lumină: “M-am hotărât să-mi decantez sufletul în cuvânt, să-l las să curgă până la măduva altor esenţe de divinitate. Şi când fi-voi lumină, m-aş răsfrânge într-un ocean de iubire, să citesc în ochi fericirea. “

Nu ştiu care-ţi este talentul, cititorule, care-mi frângi în şuvoiul minţii rândurile, dar eu sunt “nebun“ de fericire să-ţi spun că mie “niciodată nu mi se va termina materia primă“.

Prof. LŐRINCZI Francisc-Mihai

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5