Eveniment

Conducerea Primăriei orașului Năsăud împreună cu Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud vă invită să luați...
Primăria Comunei Matei Centrul Județean pentru Cultură, Bistrița-Năsăud vă invită la INAUGURAREA CĂMINULUI CULTURAL din MATEI - deschiderea oficială, cuvântul domnului primar Vasile Encian și al...
Un act cultural deosebit privind istoria României şi a poporului român s-a derulat la Arhivele Naţionale ale României – Serviciul Judeţean B-N, în 9 mai, printr-o edificatoare, valoroasă şi necesară...
Ziua de astăzi este una din cele mai importante zile din istoria țării și a Europei. Sărbătorim Ziua Independenței de Stat, Ziua Europei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru cinstirea Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II- lea Război Mondial, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei de Stat a României, Instituţia Prefectului-Judeţul...
În cadrul Seminarului de Medicină şi Teologie de la Bistriţa, în ziua de marţi, 9 mai 2017, orele 10.00, în saloanele Hotelului Metropolis, scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu va susține...
  Sub genericul „Resacralizarea relației medic-pacient”, în perioada 8-9 mai 2017, începând de la orele 9.00, va avea loc, în sala de conferințe a Hotelului Metropolis din Bistrița, cel de-al XVI-lea...
Ziua de 1 Mai a fost un nou prilej pentru Ansamblul folcloric,, Doina Rebrei’’, de a-şi etala măiestria artistică prin cântec şi dans popular, dar şi prin frumuseţea costumelor specifice Ţarii...
Săptămâna Tineretului oferă bistriţenilor prilejul de a asista la spectacole diverse, evenimentele din program promiţând petrecerea agreabilă a timpului liber în centrul istoric al municipiului....
Biblioteca Spitalului Judeţean de Urgenţă a fost gazda lansării volumului „Istoria spitalelor din Bistriţa”, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, sub semnătura lui Mircea Gelu Buta şi Adrian Onofreiu.
În data de 24 aprilie 2017, la sediul Batalionului 817 Artilerie „PETRU RAREŞ” din garnizoana Prundu Bârgăului, a avut loc ceremonialul militar organizat cu prilejul predării - primirii funcţiei de...
  În baza unui proiect inițiat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și finanțat prin Granturi SEE 2009-2014 cu suma de aproximativ 1,5 milioane de euro, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud unul dintre...
Parohia Ortodoxă Năsăud I, Protopopiatul Năsăud, a organizat în Duminica Tomii, cea dea patra ediţie a Festivalului de muzică folk, cu tineri şi pentru tineri, spectacol intitulat: Muzică pentru...
În sfârșit, „Columna lui Traian”! Unii istorici o consideră un adevărat certificat „notarial” de naștere al poporului român. Constructorul ei, Apolodor din Damasc (cel cu podul de peste Dunăre), nu...
De Sfintele Sărbători Pascale, interpretul bistriţean de muzică populară Radu Arcălean se află în Almeria, Spania, la invitaţia Bisericii Ortodoxe „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” şi a...
Timp de două zile, Sorin Grindeanu, prim-ministrul României, s-a aflat în judeţul nostru, unde a avut mai multe întâlniri, la Beclean, Năsăud, dar şi pe Valea Bârgăului. Punctul culminant a fost...
Primăria Municipiului Bistriţa, Palatul Culturii Bistriţa, Forumul Democrat German Bistriţa şi Biserica Evanghelică Bistriţa au oferit bistriţenilor, înainte de sărbătoarea Floriilor, o zi deosebită...
Consiliul Județean Bistrița-Nãsãud Centrul Județean pentru Culturã Bistrița-Nãsãud în colaborare cu Partida Romilor „Pro-Europa“ - sucursala județeanã Bistrița-Nãsãud vă invită la Ziua Internațională...
În conformitate cu Legea nr. 390 / 2004, astăzi 02.04.2017 începând cu orele 09.00, pe platoul Batalionului 812 Infanterie „BISTRIŢA”, a avut loc ceremonia prilejuită de aniversarea a 68 de ani de la...
"Vin Sfintele sărbători Pascale. Chiar dacă drumurile mele din ultima perioadă mă poartă departe de Bistrița, la București, Cluj sau in alte locuri, nu uit de CONCERTUL PASCAL dedicat bistritenilor...
Pe 27 martie 2017, în Parcul Eroilor din Bistriţa câteva zeci de tineri bistriţeni, fără nicio constrângere sau recompensă s-au întâlnit pentru a sărbători prin cântec şi poezie 99 de ani de la...
În cadrul evenimentelor desfășurate de Asociația Autism Europa Bistrița - Centrul de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț Bistrița de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, prof....

Pagini

Subscribe to Eveniment
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5