Excelent pentru profesorul Nicolae Bosbiciu ! Un doctorat muncit și binemeritat

Profesorul doctorand Nicolae Bosbiciu de la Colegiul Națíonal „George Coșbuc” Năsăud și-a susținut teza de doctorat „Creatorul și creația față-n față cu istoria, în opera lui Mihai Bulgakov”, un scriitor rus care a avut curajul să satirizeze regimul comunist din perioada lui Stalin. O lucrare excepțională, de peste 420 de pagini, mult apreciată de membrii comisiei, printr-un regal de referate care apreciau la superlativ cercetarea solidă a profesorului Bosbiciu. În comisie: prodecanul facultății de Filologie a UBB - președinte, un reprezentant al Academiei Române, îndrumătorul lucrării – prof. univ. dr. I. Vartic, delegatul Universității din Tg. Mureș, reprezentantul Institutului Lingvistic Român. Referatele și întrebările comisiei, întrebările și aprecierile din public, răspunsurile doctorandului au creat o atmosferă de real respect pentru o lucrare deosebit de documentată și valoroasă. Calificativul „Excelent” obținut de doctorand a provocat satisfacția scontată, atât pentru rebrișorenii prezenți în sală, cât și pentru studenții Universității, mulți dintre ei, cu liceul absolvit la Năsăud. Deplin satisfăcut a fost și profesorul universitar dr. emerit Ironim Marțian, prezent la acest eveniment. Un pahar de șampanie servit în final, consfințea succesul deosebit al profesorului Nicolae Bosbiciu, care, prin studii universitare și-a dobândit licența de profesor pentru disciplina limba și literatura română, la care a adăugat acest doctorat deosebit de valoros și mai ales muncit, motiv elegant de bucurie pentru posesor, pentru familia sa și prietenii săi apropiați, pentru rebrișorenii care ating cu această ocazie numărul de 30 de doctori în diferite științe și specialități ( În Drept – 5, Istorie – 5, Medicină și farmascie – 5, Agronomie – 4, Matematică-informatică – 3, Filologie – 3, Pedagogie – 2, Geografie – 1, Fizică 1, plus academicianul Iacob Mureșanu). Un beneficiu în plus îl marcăm pentru elevii liceului care-l au ca profesor la disciplina literatura română și universală.În perioada comunistă, o astfel de lucrare n-ar fi avut nici-o șansă (...să satirizezi societatea comunistă în perioada lui Stalin !... ) Să nu uităm apoi, opera literară a profesorului Bosbiciu, premiile obținute, colaborarea la revistele literare din țară..., faptul că este membru al Uniunii Scriitorilor... Este ceva, nu?
Felicitări, Domnule profesor, multă sănătate și multe izbânzi pe viitor..

Prezent la acest succes, prof. Ioan Seni

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]