( Exclusivitate !) De Crăciun, cu prefectul Ovidiu Victor Frenţ: De sărbători avem copiii aproape. Nu este uşor să fii prefect, dar este o experienţă extraordinară

Rep: - Masa de Crăciun presupune, în primul rând, întâlnirea cu familia. Dacă vorbim de familia judeţului Bistriţa-Năsăud, prefectul are un rol foarte important. Trebuie, într-un fel sau altul, să ştie fiecare dintre noi că faceţi parte din familiile conjudeţenilor pentru că, nu-i aşa, sunteţi reprezentantul Guvernului în teritoriu şi sunteţi un om care aţi fost prezent, în acest an, în toate comunele.

Ovidiu Frenţ: - Da, pot să spun, şi ca bistriţean, că evident mă simt şi chiar fac parte din familia bistriţenilor şi a conjudeţenilor mei şi sper că s-a simţit acest lucru chiar dacă reprezint Guvernul actual în teritoriu.

Rep: - Domnule prefect, cum arăta masa de Crăciun în copilăria dumneavoastră?

Ovidiu Frenţ: - Îmi vine foarte greu să-i fac pe copiii mei să înţeleagă ce înseamnă să nu ai o portocală, o banană sau o ciocolată. Am trăit o copilărie mai grea, cu multe lipsuri, cum de altfel au trăit toţi românii, nu doar din judeţul nostru, ci din întreaga ţară. Poate cel mai vizibil lucru sau supărarea cea mai mare a oamenilor a fost – pentru că, iată, suntem şi în preajma evenimentelor care au schimbat lucrurile acum 30 de ani – a fost faptul că nu aveau mâncare, nu aveau ce să le dea copiilor, nu aveau ce să pună pe masa de sărbători şi abia pe urmă celelalte lucruri care ţin de drepturile fundamentale ale omului.

Rep.: - Copiii de azi au cam tot ce le trebuie, unii poate chiar prea mult. Ce am avut noi în copilăria noastră şi nu mai au ei?

Ovidiu Frenţ: - Este o întrebare foarte bună. Copiii petreceau mai mult timp cu părinţii. Programul era de opt ore şi după care părinţii veneau acasă, petreceam mult timp împreună, luam masa împreună. Nefiind programe la televizor, nefiind internet, evident că stăteam că părinţii şi-mi amintesc cu plăcere, că mai ales iarna, făceam activităţi împreună, ne jucam împreună – remi, cărţi – mergeam la alte familii, ei veneau la noi în vizită. Astăzi aceste lucruri nu se prea întâmplă. Rar vezi copiii că se joacă cu părinţii. Acum avem alte preocupări, alergăm cu toţii după realizări materiale, dar simt eu, s-au pierdut foarte tare legăturile dintre oameni, aşa cum ni le amintim foarte bine.

Apropo de sărbători, mergeam împreună cu părinţii la colindat pe la toate rudele, al toţi prietenii, ajungând acasă undeva târziu în noapte, iar a doua zi continuam. Din păcate aceste lucruri nu se mai fac, iar copiii simt asta. Ei ştiu că e sărbătoare dar în afară de cadouri – sigur, depinde de categoria de vârstă la care ne raportăm – nu cred că mai ştiu foarte multe lucruri despre tradiţiile părinţilor şi bunicilor. Acest lucru îmi displace. Apoi, toate celelalte lucruri pe care le-am pierdut – o anumită căldură sufletească, o apropiere între oameni care s-a pierdut.

Rep.: - Se spune că în momentul în care va dispărea cărarea dintre casele oamenilor, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai mult, pentru că acum comunicăm prin alte mijloace; în momentul în care nu se va mai auzi colinda la geamul gazdelor, în momentul în care nu vom mai vesti Naşterea Domnului, suntem din ce în ce mai aproape de pierzanie. Credeţi că vor reveni aceste tradiţii, se vor reactualiza?

Ovidiu Frenţ: - Nu ştiu ce să spun. Aşa cum spuneam, simt că la nivel de familii s-a pierdut mult. Aceste frumoase tradiţii încă se mai păstrează, mai ales în zona rurală, ceea ce este norocul nostru. Am văzut că în ţările occidentale s-a pierdut şi mai mult. Astfel că putem vedea ce riscăm dacă nu suntem atenţi. Pe de o parte avem norocul să avem în viaţă câteva generaţii care au prins aceste tradiţii aşa cum trebuie, mă refer la bunicii, părinţii noştri şi chiar la noi, dar am observat o anumită tendinţă pozitivă, chiar în acest An Centenar, cu revenirea la tradiţii, cu revenirea la costumul popular, la colinzi, la tot ce înseamnă tradiţiile populare, emisiuni, o atenţie a media mai aplecată către aceste tradiţii. Am văzut şi primari care sunt implicaţi şi care la foarte multe festivităţi îmbracă straiele populare. Din fericire, nu mai există acea jenă de a ne îmbrăca frumos în straie populare la sărbătoare. Acesta a fost semnalul pe care am încercat să-l dau şi eu, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, la 1 Decembrie, care a însemnat vârful acestui An Centenar. Am îmbrăcat straiele tradiţionale româneşti şi acest lucru s-a văzut. Nu doar noi am făcut acest lucru, ci şi foarte mulţi primari.

Rep.: - Să nu uităm de momentul în care, pe stadionul din Năsăud, s-a făcut omologarea pentru Cartea Recordurilor, acea horă în care cu toţii s-au îmbrăcat în straie populare, la evenimentul Coşbuc... V-am urmărit şi mi-a fost drag că aţi îmbrăcat costumul nostru naţional, pentru că până la urmă ne reprezintă. Dacă designerii străini din Franţa, din America au împrumutat elementele noastre tradiţionale însemană că avem ceva frumos în ele.

Ovidiu Frenţ: - Da, înseamnă că chiar sunt frumoase. Există de câţiva ani chiar şi Ziua Internaţională a iei, care tot din România a pornit, şi au fost câteva case de modă celebre din lume care au preluat elemente din straiele populare româneşti, sigur într-o linie mai modernă, dar pe care le-au introdus în diferite prezentări de haine, şi chiar încălţăminte, la târguri, şi au avut succes cu ele. Răspunsul este că se poate, dar trebuie să contribuim cu toţii şi să nu o lăsăm doar în manual, pe seama etnografilor, a etnologilor şi a celor pasionaţi. Cred că trebuie să ne bucurăm cu toţii că avem aceste lucruri.

Rep.: - Sperăm să nu se retragă tradiţiilor doar în cărţi, în emisiuni şi pe scenă pentru că ar fi păcat. Vreau să vă întreb, cum arată masa de Crăciun acasă la dumneavoastră? Ştiu că aveţi doi copii.

Ovidiu Frenţ: - Da, am o fată şi un băiat, fata este în clasa XI-a, iar băiatul studiază ştiinţele economice la Viena şi ne bucurăm să-l avem acasă de sărbători. El vine acasă în fiecare vacanţă cu mare drag, acest lucru fiind o mare bucurie pentru noi. Ţin neapărat ca de sărbători – Crăciun şi Paşti – să avem copiii aproape, părinţii, cât îi mai avem, să-i vizităm, iar masa să fie una tradiţională, să nu lipsească caltaboşul, cârnaţii, toba, răcituri, sarmale şi... să avem grijă să nu facem indigestie de la prea multă mâncare. Dar principala bucurie este aceea de a ne aduna împreună, în familie, şi apoi în familia lărgită, care înseamnă naşi, prieteni şi tot ce poate însemna Crăciunul, adică bucurie.

Rep.: - Cum reuşiţi să vă împărţiţi timpul, pentru că aveţi foarte multe acţiuni, sunteţi şi preşedintele Comitetului pentru situaţii de urgenţă, v-am văzut de multe ori când au fost probleme chiar în mijlocul acţiunii, punând, la nevoie, chiar mâna pe o lopată, să ajutaţi.

Ovidiu Frenţ: - Trebuie să dăm un exemplu. Pe lângă faptul că am aceste atribuţii prin lege, eu cred că trebuie să dăm exemplu şi să nu mai aşteptăm, pentru că, dacă vă amintiţi, la inundaţii, la zăpadă mare, la probleme de gospodărire locală a unor sate sau oraşe, oamenii aşteaptă foarte mult să facă totul autorităţile, iar ei stau la barul satului. Din păcate, democraţia şi libertatea care au venit după 89 au produs în mentalul colectiv şi individual ideea că o să facă de acum statul tot, noi având doar drepturi. Toată lumea cere, dar nimeni nu se întreabă oare eu ce aş putea să fac, ce trebuie să fac, pentru că există obligaţii ale fiecăruia dintre noi şi eventual, ce ar trebui să fac ca să-l ajut şi pe cel de lângă mine. Pentru că, de fiecare dată va fi nevoie ca statul, prin autorităţi, prin jandarmi, pompieri, poliţie să ajute, dar nu poate să acopere totul, pentru că nu ai cum să suporţi aceste costuri instituţionale şi atunci haideţi să ne ajutăm împreună, în primul rând pe noi, şi pe urmă şi pe cei de lângă noi. Cred că ar fi o idee bună pentru acest Crăciun.

Rep.: - Da, este un mesaj bun pentru toţi.

Judeţul nostru are oameni harnici, faţă de alţii, îmi amintesc de inundaţiile de la Târlişua, unde oamenii efectiv s-a ajutat. Când au venit ajutoarele şi unul a primit două conserve, a spus „eu am primit, dă la vecinul”.

Ovidiu Frenţ: - Da, avem oameni cu conştiinţă şi cu bun simţ, trebuie doar să fie puţin mai bine organizaţi şi, eventual, să li se spună cam ce ar trebui făcut. Şi aici intervine rolul instituţiilor, a primarului, care este un om din comunitate şi reprezentantul lor, iar acolo unde nu poate comunitatea, există în fiecare comună serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă şi trebuie admiraţi şi apreciaţi acei oameni care se înscriu în aceste servicii voluntare, pentru că nu au beneficii mari de pe urma acestor activităţi de a-i ajuta pe semenii lor. Iar acolo unde-i depăşeşte situaţia, venim noi cu celelalte forţe specializate ale statului, aşa cum este normal şi firesc.

Rep.: - Cum arată o zi din viaţa unui prefect?

Ovidiu Frenţ: - Trebuie să staţi cu mine o zi şi o să vedeţi. Nu este uşor, dar este o experienţă extraordinară faptul că te întâlneşti cu absolut orice gen de problemă. Sigur că, multe dintre ele nu ţin de prefect sau de Instituţia Prefectului dar oamenii vin cu absolut orice fel de problemă şi atunci, acolo unde nu avem atribuţii legale, măcar îi îndrumăm, le spunem la cine să se adreseze. De multe ori sunăm noi pe la primării, pe la alte instituţii ca să li se rezolve problemele, evident, acolo unde este o cale legală de rezolvare. Iar acolo unde nu se poate le spunem, pentru că mi se pare mai corect să le spun că problema lor nu poate fi rezolvată deoarece este în afara legii.

Rep.: - Cum arată o zi din viaţa lui Ovidiu Frenţ, dincolo de Prefectură?

Ovidiu Frenţ: - Din păcate, nu pot să le separ, deoarece aşa cum am spus, sunt preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi trebuie să stau tot timpul conectat – 24 ore din 24, şapte zile din şapte – pentru că tot timpul apar situaţii neprevăzute, indiferent de zi sau de oră. Viaţa mea personală se desfăşoară în momentele de linişte, în momentele când nu sunt solicitat pentru alte lucruri. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar nu este o funcţie de invidiat. Sper că este bine înţeles rolul meu şi al instituţiei pe care o conduc. Cred că s-a văzut în aceşti ani tot ce am făcut şi facem, pentru că suntem deschişi la comunicare şi tot ce facem arătăm şi pe reţelele de socializare şi invităm presa la şedinţele noastre, la Colegiul Prefectural. Problema care mă deranjează cel mai tare este că nu putem şi nu avem capacitatea să rezolvăm toate problemele şi într-un timp extrem de scurt pentru că nu putem să ne detaşăm de nivelul general al societăţii şi să fim ultraperformanţi, iar ceilalţi să fie undeva departe de noi. Până la urmă, suntem o rotiţă în acest angrenaj social, instituţional din care facem cu toţii parte şi unde, nu se poate ca o rotiţă să meargă mai repede decât celelalte, pentru că s-ar gripa motorul.

Rep: - Spuneaţi că sunteţi conectat la tot ce se întâmplă în judeţ. Cred că trebuie să aveţi multă înţelege şi de acasă, din partea familiei, pentru că altfel nu s-ar putea.

Ovidiu Frenţ: - Da, după mine, care trebuie să fiu conectat, următorii care suferă sunt cei din familie şi din păcate, recunosc, nu pot să fiu atât de prezent acasă pe cât îmi doresc şi sper să-mi reiau viaţa normală după îndeplinirea acestui mandat.

Rep.: - Să ştiţi că ne leagă ceva. În decembrie 1989, eu eram la Timişoara, în clasa a IV-a şi de la noi de acasă, se auzeau armele, iar noi eram păziţi. Locuiam chiar lângă Timişoara, lângă o fermă, iar mama le făcea mâncare la soldaţi, iar eu le mai furam din lada cu marmelada pe care am primit-o pentru a face de mâncare soldaţilor. Ştiu că în acele momente aţi fost prezent la Timişoara, iar mai apoi aţi venit spre Bistriţa. Cum aţi trăit acele evenimente? Eraţi student?

Ovidiu Frenţ: - Da, eram student în anul II la Politehnică, facultate care s-a desprins din Facultatea de Construcţii. Acele evenimente au fost neplăcute prin prisma dramatismului şi a victimelor acelor evenimente, dar din punctul meu de vedere, per total, tot ce s-a întâmplat în acele zile fierbinţi ale lui decembrie 89, cred a fost cel mai înalt moment al istoriei poporului român după Marea Unire de la Alba Iulia, al cărui Centenar l-am sărbătorit în acest an. Cred că ne-am ridicat undeva foarte sus ca şi popor în acele zile, indiferent de discuţiile ulterioare, de strategiile pe care le-au făcut diferite grupuri de putere, pentru că atunci când se dărâmă un regim, alţii vor să preia puterea, iar fiindcă au fost mai multe grupuri s-au creat toate aceste discuţii despre lovitura de stat, despre forţe interne şi externe, eu nu o să le neg, pentru că există rapoarte, studii. S-a constatat că au fost foarte multe astfel de grupuri de interese, dar noi, cei care am ieşit atunci în stradă, cu mult înainte de fuga lui Ceauşescu, am simţit-o ca o Revoluţie adevărată şi a fost o Revoluţie adevărată, pentru că pe noi nu ne-a trimis nimeni, nu ne-a chemat nimeni pe facebook să manifestăm, nu ne-a plătit nimeni, nu ne-a dirijat nimeni. Am mers pentru că vroiam să-i fie mai bine acestei ţări.

Rep.: - De la Timişoara, aţi venit la Bistriţa...

Ovidiu Frenţ: - Da, în 15 a fost evenimentul de la Biserica Reformată, a pastorului Tokes. Nu am fost acolo pentru că încă nu se ştia. Se vorbea în oraş, mai ales maghiarii spuneau că urmează ca pastorul să fie evacuat din oraş în altă parohie, dar în data de 16, după acea evacuare nereuşită la care, la început, oamenii au protestat paşnic, dar pe urmă au fost şi nişte îmbrânceli. Atmosfera era deja una negativă la adresa regimului comunist, eram deja cu toţii pregătiţi şi aşteptam doar un motiv să facem ceva, pentru că erau statele din jur care scăpaseră deja de regimurile comuniste, adevărat, fără sânge. În 16 decembrie aveam o nemulţumire aşa de mare că, atunci când primele grupuri au început să se formeze, am intrat în primul grup care a trecut prin complexul studenţesc şi am început manifestările. Eram dezorganizaţi, umblam prin oraş strigând şi încercând să atragem cât mai mulţi studenţi, cât mai mulţi timişoreni pentru că ne dădeam seama că doar dacă vom fi foarte mulţi vom avea succes. Am ajuns la Catedrală. Lucrurile au fost destul de paşnice în afară de câteva ciocniri cu scutierii. Încă nu s-a tras. Abia în data de 17, când au ieşit foarte mulţi timişoreni a urmat acel măcel, începând cu ora patru după-amiaza, iar noaptea au murit foarte mulţi oameni. A doua zi, la fel. Data de 19 a fost puţin mai liniştită, iar în data de 20 au ieşit fabricile, uzinele, armata a partizat cu noi şi atunci Timişoara a devenit oraş liber. Pe urmă am venit la Bistriţa şi am ajuns în această clădire, în celebrul balcon, de unde le-am vorbit oamenilor, le-am adus un mesaj de la Timişoara. Am fost foarte bine primit şi chiar mi s-a solicitat să nu plec, să rămân, să fac ceva. Am organizat, cu circa 200 de studenţi care eram veniţi acasă, tot ceea ce înseamnă ordinea în oraş, pichete, filtre, patrulări, pentru că miliţia s-a retras şi nu mai exista nicio formă care să asigure liniştea oraşului. Mă bucur că, fără victime, am reuşit să facem acest lucru.

Rep.: - Ce v-a îndemnat, tânăr fiind, să ieşiţi la luptă?

Ovidiu Frenţ: - Eram profund nemulţumit. Ascultam de câţiva ani Europa Liberă, vedeam că regimul ne-a dus într-o zonă cu lipsuri materiale, libertăţi fundamentale, era acea frică continuă să nu vorbeşti ce nu trebuie că vei fi arestat, nu puteai pleca din ţară, foarte multe lucruri care mă deranjau. Având în vedere că aveam aceste informaţii de la radio Europa Liberă, având şi norocul să fiu la Timişoara şi să văd, pe televiziunile din fosta Iugoslavie, acea deschidere, când toată lumea vorbea că trebuie făcut ceva, de la Perestroika lui Gorbaciov cu Papa Ioan Paul al II-lea s-a ajuns ca în Polonia solidaritatea să preia guvernare cu Lech Walesa. Era clar că urmează să cadă aceste regimuri condamnate de istorie. Îmi amintesc foarte bine de acele zile pentru că eram conştient de importanţa evenimentului istoric la care particip şi n-am putut sta deoparte. Nici la Timişoara, şi nici la Bistriţa.

Rep.: - Credeţi în destin, pentru că, iată, peste ani, biroul dumneavoastră este chiar la balconul de unde, împreună cu lumea, aţi cerut libertate.

Ovidiu Frenţ: - Aşa este. M-am gândit şi eu mult la acest lucru şi, evident, există un destin şi nimic în viaţă nu este întâmplător. Acel destin m-a adus exact în acel birou unde a fost primul secretar, unde a fost centrul de putere al comuniştilor în judeţul nostru şi în balconul unde, cu două luni în urmă, Ceauşescu a spus mulţimilor aduse cu forţa de la fabrici că nu va cădea comunismul decât atunci când va face plopul pere şi răchita micşunele, celebra vorbă de la Bistriţa, şi ultima, pentru că n-a mai avut ocazia să vină. Eu regret faptul că a fost împuşcat, şi el, şi soţia lui, Elena Ceauşescu, mai ales de Crăciun, dar era aşa o ură atât de mare împotriva lor încât cred că nu s-a putut altfel.

Rep: - Pentru noi Crăciunul, astăzi, înseamnă libertate, înseamnă bucurii, tradiţii, înseamnă că fiecare putem să ne exprimăm aşa cum dorim.

Dacă în mod normal vă vedem la toate momentele oficiale, vă vedem şi în mijlocul oamenilor când sunt probleme în judeţ, cu siguranţă aveţi şi dumneavoastră pasiuni. Am văzut, de exemplu, că vă place să schiaţi. Ce alte pasiuni mai aveţi?

Ovidiu Frenţ: - Iarna la schi, şi speră să avem cât mai multă zăpadă la Bistriţa, dacă tot avem această pârtie. Este o pârtie de nivel uşor şi mediu, are o mică zonă mai grea în partea superioară, dar este OK, doar să avem ierni consistente şi cu zăpadă ca să putem schia. Pentru mine ar fi o bucurie să nu mai merg în alte oraşe, în alte zone, pentru schiat, din ţară sau din străinătate. Dacă două săptămâni se va putea schia în fiecare iarnă aici la Bistriţa aş fi extrem de mulţumit şi cred că s-ar justifica şi investiţia, pentru că Bistriţa este un oraş cu foarte mulţi amatori de schi, de snowboard, şi care nu totdeauna au banii necesari ca să meargă în altă parte. Schiul e un sport scump, trebuie să mergi să stai la hoteluri, să plăteşti skipass-ul, nu este un sport ieftin, de aceea ar fi un ajutor foarte mare pentru bistriţeni să poată schia aici.

Ca şi pasiuni – literatura, film, tenisul de câmp, care se poate practica şi vara, dar şi iarna, pentru că, din fericire, avem terenuri acoperite în care se poate juca şi iarna. Sigur, pentru aceste pasiuni trebuie să ai şi timp, iar aici am un mic regret, pentru că datorită funcţiei am foarte puţin timp liber.

Rep.: - V-am văzut venind la Prefectură pe bicicletă. Mesajul dumneavoastră a fost ca, din când în când, să mai venim şi cu bicicleta la muncă.

Ovidiu Frenţ: - Da, în vară. În alte ţări se merge şi iarna pe bicicletă, de exemplu în ţările nordice. Dacă ai un echipament şi eşti îmbrăcat adecvat şi mai ales încălţămintea este solidă, ai cauciucuri, pentru că şi la bicicletă trebuie să ai cauciucuri bune. Am vrut să transmit faptul că bicicleta este un mijloc prin care poţi să faci sport, ceea ce este sănătate curată. Bistriţa este un oraş mare, putem critica că nu există foarte multe piste de biciclete, dar am constatat că Primăria are aceste proiecte pe rol şi vrea să le pună în valoare. Dar, oricum ar fi, şi pe carosabilul pe care circulă maşinile, cu un pic de atenţie, se poate circula şi, de multe ori, în multe momente ale zilei, am cronometrat şi poţi să ajungi mai repede cu bicicleta dintr-un loc în altul. De aceea, eu recomand folosirea bicicletei cu încredere în Bistriţa.

Rep.: - Sunteţi bistriţean get-beget? Părinţii, rădăcini?

Ovidiu Frenţ: - Eu sunt chiar născut în Bistriţa, pe actuala str. Şincai, care se chema Teilor. Mama se trage din Alba, tata de aici, din Bistriţa, copiii mei s-au născut la Bistriţa, şi acest lucru mă leagă şi m-a făcut să mă stabilesc aici, indiferent că am fost la studii în altă parte şi chiar şi la lucru, pentru că în anii 90 am lucrat în Italia.

Rep: - Cum vedeţi oraşul, din copilărie şi până azi? S-a schimbat Bistriţa?

Ovidiu Frenţ: - Da, s-a schimbat foarte mult. Sigur că, centrul vechi a rămas aproape la fel, deşi are elemente care eu aş dori să se păstreze, să nu mai văd că apar construcţii moderne în centru, dar s-a dezvoltat foarte la capete, pentru că este un oraş longitudinal, de-a lungul râului Bistriţa Ardeleană, dar şi pe lateral, pe toate dealurile, dacă vă uitaţi, ne tot plângem cât de rău ne merge, dar este incredibil cât de multe cartiere de case au putut să apară. Toţi cei care trec prin Bistriţa observă acest lucru, şi nu se construiesc case mici, ci chiar case frumoase, şi asta este un lucru bun. Poate că sunt şi foarte mulţi bistriţeni care lucrează afară şi, fie trimit bani celor care sunt aici, fie vin ei şi îşi construiesc, dar este un lucru bun. Iar faptul că avem o economie puternică aici, eu spun că şomajul este unul teoretic, oricine vrea poate să-şi găsească un job şi poate să muncească, să câştige şi să trăiască decent. Iar acest lucru este un câştig. Evident că ne-am dori şi salarii, şi bunăstare, şi prosperitate şi ca lucrurile să meargă într-un ritm mai accelerat dar, statistic vorbind, este cea mai lungă durată de pace şi prosperitate a României şi, implicit, şi a judeţului nostru. Sperăm să rămână aşa.

Rep.: - Dacă ar fi să facem un bilanţ, cum a fost anul 2018?

Ovidiu Frenţ: - Aţi atins un punct sensibil, pentru că eu mi l-aş fi dorit un an luminos, având în vedere că am sărbătorit Centenarul. Am vorbit atât de mult de Centenar încât unii spun că e o suprasaturaţie, dar fiind un eveniment unic, atât a României, cât şi în viaţa noastră, pentru că eu nu cred că se va descoperi ceva care să ne facă să mai trăim 100 de ani, sau nu aşa de repede, cred că ar fi trebuit să fie un an mult mai luminos. Mă declar mulţumit cu ce s-a întâmplat în oraş şi în judeţ, cu activităţile care au pus în valoare acest important eveniment istoric, dar pe general, şi în special atmosfera şi ceea ce a venit dinspre Bucureşti m-a supărat foarte tare, pentru că a fost o atmosferă de neîncredere, de dezbinare, de lupte politice, de lupte între palate, lucruri care au dăunat foarte-foarte mult şi atmosferei noastre generale care ar fi trebuit să ne bucure, pentru că până la urmă este aniversarea unei ţări în care trăim cu toţii, indiferent de opţiunile politice, religioase, de etnii, dar cred că a făcut rău şi României ca imagine externă.

Rep: - Sperăm la un 2019 mai bun?

Ovidiu Frenţ: - Sperăm să fie mai bun. Plecăm şi cu preşedinţia de la 1 ianuarie a Consiliului Uniunii Europene, a preşedinţiei rotative la 6 luni. Cred că vom face faţă şi trebuie să facem faţă cu brio acestui important rol. Vom avea cel mai important rol din Uniunea Europeană timp de şase luni. Şi sunt dosare grele, cu Brexit-ul, cu bugetul Uniunii Europene, cu politicile cu migraţia, cu mişcările sociale din ţările vestice. Sper să facem faţă cu brio şi să constatăm peste un an că a fost un an 2019 bun pentru România.

Rep.: - Vă mulţumim! Sperăm că fie un Crăciun cât mai frumos, nu ştiu cât de importante sunt bogăţia de bucate, să ai acolo ce să pui pe masă, dar să-ţi fie, aşa cum aţi spus dumneavoastră, familia acasă.

Ovidiu Frenţ: - Aş vrea să le urez tuturor cetăţenilor din judeţul nostru sărbători în linişte cu familia, cu cei apropiaţi şi un pic de optimism, că nu ne-ar strica, de înţelege între noi. Un an mai bun, cu multă sănătate! La mulţi ani!

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]