Exclusivitate ! Şi ei au fost în clasa I ! Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan: Îmi doream să cresc mare și să schimb lumea în bine

 

Judeţul a căpătat din nou culoare prin zâmbetul miilor de elevi care au animat străzile, fie ele în oraşe sau în cele mai izolate cătune. Cu flori în mână pentru doamna învăţătoare sau pentru doamna dirigintă, cu emoţii pentru noul an şcolar, cu mic cu mare, elevii au păşiu cu încredere în viitor spre clasa care va deveni a doua casă.

Dorim tuturor profesorilor şi elevilor un an şcolar plin de performanţe, iar cititorilor noştri le aducem în dar câteva din gândurile personalităţilor care ne vorbesc, în premieră, despre emoţiile primei zile de şcoală.

Îmi amintesc mai degrabă de noaptea dinaintea primei zile de școală, pentru gândurile și întrebările care nu îmi dădeau pace să dorm! Așteptam cu nerăbdare să primesc manualele viu colorate și să încep să scriu în caietele noi, pe care le alesesem alături de mama mea! Așteptam să îmi văd noii colegi, care până ieri erau niște simpli copilași, dar alături de care începând cu prima zi de școală, vom deveni aproape ”oameni mari”, școlari cu acte în regulă! Îmi amintesc cu respect de domnul învățător Liviu Baba, care a fost ca un tată pentru elevii din clasa I a școlii din satul Chintelnic, comuna Șieu-Măgheruș. Eram fascinat de faptul că în acea primă zi de școală, începeam să cred că mai avem puțin și vom deveni la fel ca oamenii mari: vom putea vorbi cu ei la același nivel și atunci când vom crește puțin mai mari, vom putea face mult mai multe lucruri decât faceau ei atunci. Copil fiind, în prima zi de școală, îmi doream să cresc mare și să schimb lumea în bine!

...................................... Citiţi ediţia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]