Expo Bistriţa Estival, cu oferte şi provocări irezistibile

Un eveniment mult aşteptat de bistriţeni şi nu numai, o nouă ediţie a Expo Bistriţa, în varianta „Estival” s-a deschis la Sala Polivalentă Bistriţa începând cu data de 7 iunie, până duminică, 11 iunie.
În organizarea CCI B-N, expoziţia are o ofertă foarte bogată în provocarea vizitatorilor de a achiziţiona produse de sezon – îmbrăcăminte, încălţăminte pentru toate gusturile, lenjerie, articole sport, artizanat, dulciuri, produse alimentare, inclusiv ecologice şi flori, satisfăcând o gamă variată de cumpărători şi de gusturi.
La deschiderea oficială a Expo Bistriţa Estival au onorat cu prezenţa şi au opinat, cu argumente, privind oportunitatea, necesitatea, valoarea activităţii şi a expoziţiei, felicitând organizatorii şi participanţii: prefectul judeţului – Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele CJ B-N – Vasile Puica, primarul municipiului Bistriţa – ing. Ovidiu Creţu care au scos în evidenţă impactul asupra cetăţenilor, oferta bogată şi necesitatea creării unui spaţiu expoziţional în Bistriţa.
Preşedintele CCI B-N, Vasile Bar, a mulţumit invitaţilor pentru prezenţă şi a precizat faptul că, la această ediţie, sunt prezenţi 32 de expozanţi, din 17 judeţe ale ţării, maximum trei dintr-un judeţ, care oferă produse pentru sezonul de vară, o gamă foarte largă de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru toate preferinţele, de la espadrile brodate până la pantofi pentru ocazii speciale, articole de marochinărie, sport, artizanat, produse alimentare, flori etc.
Organizatorii au mulţumit mass mediei pentru mediatizare şi au incluse în program şi evenimente destinate copiilor – picturi pe faţă, spectacole de teatru etc.
Nu uitaţi, vreţi să fiţi în trend cu moda, expoziţia este deschisă joi-sâmbătă – 8-10 iunie, orele 10.00-20.00 şi duminică, 11 iunie, orele 10-16, unde sunteţi provocaţi cu multiple oferte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]