Extremă urgenţă la SAJ BN: Lipsă de personal şi parc de maşini învechit

Sirenele ambulanţelor au sunat astăzi tiump de o oră pentru a demonstra cât de  urgent este rezolvarea  gravelor probleme cu care se confruntă Serviciul de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud cât şi cel din întreaga ţară. Astfel,  între orele 11.00 şi 12.00, în curtea SAj s-au strâns zeci de ambulanţieri, o parte dintre ei afişând în timpul protestelor câteva dintre revendicările care vor ajunge pe masa de lucru a ministrului Sănătăţii: “Nu tăierii sporurilor”, “ SAJ BN a doua familie” sau “152 de posturi din 355 normate”.

Potrivit preşedintelui sindicatului din SAJ BN, medicul Sanda Tomşa, s-a hotărât să se organizeze la nivel naţional un miting de senzibilizare  a Guvernului în data de 28 septembrie 2017, ora 11.00 în toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România, fără a afecta capacitatea normală de intervenţie de urgenţă. Motivele sunt variate, dar „ având în vedere că până în prezent Guvernul României şi ministerele sesizate de Federația Națională Sindicală Ambulanța din România, la care suntem afiliați, prin adresele înaintate nu au anunţat nici o intenţie de a avea o discuţie cu conducerea FNSAR pe subiectul  salariilor care vor fi acordate începând cu 01 ianuarie 2018 în baza Legii 153/2017, s-a hotărât să se organizeze la nivel naţional acest miting de sensibilizare”.

De asemenea, Sanda Tomşa a citit în faţa celor prezenţi şi alte motive care au dus la organizarea acestui miting:  

1. Diminuarea veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă începând cu 01 ianuarie 2018 în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017.

- se solicită în regim de urgenţă modificarea şi completarea Legii 153/2017, cât şi a Regulamentului de sporuri conform propunerilor FNSAR.

2. Situaţia şi starea parcului de ambulanţe din Serviciile Publice de Ambulanţă.

-  se solicită urgentarea încheierii Contractului - cadru multianual de către ministerele responsabile şi urgentarea achiziţiei de ambulanţe anual conform necesarului stabilit.

3. Deficitul de personal în Serviciile Publice de Ambulanţă.

-  se solicită suplimentarea de posturi la nivelul normativului de personal în vigoare. 

Aşa cum era de aşteptat, managerul SAJ Bistriţa-Năsăud, dr. Annabella Muszi, care a fost alături de protestatari, a precizat că activitatea operativă a Serviciului de Ambulanţă nu a fost nicio clipă afectat. Ea a reamintit faptul că de mai bine de 10 ani Serviciul pe care îl manageriază se confruntă cu o criză acută de personal la toate categoriile de angajaţi, de la medici şi până la personalul auxiliar: „ Normativele prevăd un număr de 355 de angajaţi, iar aici avem doar 154 de salariaţi, din care 130 este personal operativ, restul fiind personal auxiliar”, a punctat dr. Annabella Muszi. Ea a mai arătat faptul că peste 65% din salvările care circulă pe drumurile din judeţul Bistriţa-Năsăud au depăşit deja normna de casare, unele având la bord şi 800 de mii de kilometri rulaţi.

Trebuie precizat faptul că dacă revendicările nu vor fi acceptate de Guvern, începând cu data de 5 octombrie vor fi demarate acţiuni de protest în întreaga ţară, iar pe 9 octombrie, sindicaliştii din serviciile de ambulaţă din întreaga ţară vor picheta sediile Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Finanţe dar şi cel al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5